Ambasadorul Rusiei în România, Oleg Malginov, recunoaște în interviu acordat României libere că are relații personale cu lideri ai societății civile românești, cu politicieni din toate partidele și că în acest an își propune să continue “contactele cu parlamentarii”. Uriașele investiții militare pe care le face Moscova în Crimeea sunt necesare pentru “apărarea în fața amenințărilor diverse”, explică Oleg Malginov, precizând că instituțiile create pentru stabilitatea Mării Negre ar putea funcționa în continuare “dacă n-ar exista interferențe din exterior”, adică din partea NATO.
Din punctul său de vedere, “teza războiului hibrid ar fi fost creată “pentru împiedica Federația Rusă să devină o țară puternică”. Pe de altă parte, ambasadorul Malginov argumentează interesul Rusiei în Europa de Est pornind de la faptul că “securitatea Europei nu poate fi trasată fără Rusia și în mod clar nu poate fi făcută împotriva Rusiei”. Diplomatul avertizează astfel că acesta este “interesul geopolitic” al Rusiei.
Sunteți la finele mandatului dvs. în România. V-ați îndeplinit obiectivele?
Oleg Malginov: Să spunem mai degrabă că sunt în al cincilea an al mandatului meu, fiindcă nu știu dacă e sau nu finalul misiunii mele aici. Când am venit, am plănuit să fac mai mult: să avem o relație bilaterală mai dinamică, mai substanțială, mai predictibilă, totul în inters public și pentru a avea mai multe oportunități de a readuce în atenția românilor ce avem mai bun în cultura noastră: literatură, artă, muzică, film, balet. De asemenea am vrut să dezvoltăm oportunitățile în domeniul economic și cele la nivel politic.
Acum relațiile dintre România și Rusia sunt mai reci decât atunci când ați venit.
O.M.: Poate, într-adevăr, nu sunt cel mai eficient ambasador, dar nu e doar vina mea. Câteva lucruri au fost, totuși, reușite: am reluat un dialog politic, iar în timpul întâlnirilor dintre părți au fost proiectaţi anumiţi pași comuni, am păstrat un schimb de opinii la nivelul Ministerelor de Externe, am cooperat și în alte domenii, dar în rest situația nu este foarte optimistă. Tocmai am văzut datele privind comerțul dintre cele două țări pe 2015, iar totalul este de 3,3 miliarde de dolari, ceea ce este mai puțin decât în anii precedenți.
Unul dintre motive este că România cumpără tot mai puțin gaz din Rusia? Anul trecut importul de gaze din Rusia a fost de doar 3% din consumul total, potrivit Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.
O.M.: Da, exportul nostru spre România a scăzut mult în ultima vreme, cu 27%, dar exportul românesc în Rusia a scăzut cu peste 40%. Însă țara dumneavoastră continuă să cumpere de la noi. Nu sunt pesimist, cred că există viitor în legăturile noastre economice și uneori aud chiar din partea unor oficiali români că și-ar dori ca raporturile cu Rusia să fie mai intense.
Cum ar putea fi dezvoltate aceste relații, când între Rusia și România nu există niciun fel de relații politice în acest moment?
O.M.: Acum avem legături la nivelul experților din Ministerele de Externe, dar ceea ce este drept, contactul la nivel politic s-a întrerupt, însă nu din vina noastră. Totuși, acesta ar putea să fie restabilit dacă ar crește interesul din partea ambelor state.
Nu există un interes special al Rusiei în acest sens?
O.M.: Alte state din UE au păstrat comunicarea cu Rusia în formatul miniștrilor de externe sau chiar mai sus.
Cum ar trebui să arate, din punctul dumneavoastră de vedere, relația ideală între Rusia și România?
O.M.: O relație ideală ar fi o relație care s-ar dezvolta: trebuie să începem să ne mișcăm, doar mișcându-ne am putea vedea ce este mai profitabil, mai folositor, ce este acceptat de opinia publică, ce le este util autorităților și cetățenilor. Este foarte dificil să planificăm ceva câtă vreme nu mergem înainte.
Cine a oprit relațiile bilaterale?
O.M.: Nu sunt oprite, doar că nu mai evoluează. Nu a fost inițiativa noastră.
Dar a cui?
O.M.: Nu știu, poate a României, poate a altora, dar nu a noastră.
Ați fi vrut să le porniți și Bucureștiul a avut reticențe?
O.M.: Noi suntem deschiși pentru orice propunere și analizăm semnalele care ar duce la un cât de mic progres în relațiile noastre.
Ați avut deja astfel de discuții cu oficialii de la București și aceștia s-au arătat nemulțumiți față de anexarea Crimeii și față de ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei?
O.M.: Nu e niciun secret în acest caz, fiindcă deciziile de întrerupere a relațiilor au fost luate în cadrul UE și NATO, nu de către noi. Apoi, nu e vorba despre nicio anexare, ci o consecință a conflictului intern din Ucraina și a dreptului la autodeterminare al poporului Crimeii. A vrut să se protejeze față de liderii de la Kiev care au preluat puterea în mod ilegal.
Nicio mare putere și nici un stat democratic nu a recunoscut anexarea Crimeii ca pe o acțiune legală a Rusiei.
O.M.: Cel mai important pentru noi este dorința exprimată de poporul Crimeii să redevină parte a Rusiei și nu s-a pus problema să ne încadrăm în opiniile marilor puteri.
Rusia nu a luat această decizie prin negocieri cu Ucraina, ci prin încălcarea legilor internaționale și chiar a acordurilor la care Moscova era parte.
O.M.: În momentul acela, în Ucraina nu a existat conducerea legitimă cu care să fi discutat: tocmai avusese loc o lovitură de stat și, cu susținerea din exterior, în fruntea țării a venit un guvern artificial și ilegal.
Aceasta este imaginea pe care vrea să o lase Rusia, dar nimeni nu recunoaște ca legală trecerea Crimeii de la Ucraina la Rusia. Pe 27 martie 2014, Adunarea Generală a ONU a aprobat rezoluția de condamnare a referendumului care a dus la anexarea Crimeii, acțiune considerată ilegală.
O.M.: Acesta nu este un argument convingător. Autodeterminarea este un principiu de bază al dreptului internațional și ca atare, este fixat de Carta ONU și pactele internaționale privind drepturile omului. Și acolo unde drepturile omului nu se respectă, principiul de autodeterminare capătă prioritate în ierarhia dreptului internațional.
Conform ministrului Apărării, Serghei Șoigu, Rusia este gata să cheltuiască 2,4 miliarde de dolari cu flota sa militară de la Marea Neagră. Rusia se pregătește de război?
O.M.: Apărarea înseamnă întotdeauna ceva costisitor. În flota noastră militară de la Marea Neagră, aflată în Crimeea, aproape că nu s-a putut investi în ultimii 30 ani și de aceea avea nevoie de modernizare.
De cine vă apărați în Marea Neagră?
O.M.: Este vorba despre apărarea în fața amenințărilor diverse.
La ce fel de amenințări vă referiți?
O.M.: Amenințările pot fi de foarte diferite tipuri. Înțeleg ce vreți să auziți de la mine. Da, luăm în considerare toate acțiunile întreprinse de alte țări în regiunea Mării Negre, inclusiv și de cele neriverane. Apropo, flota de pe Marea Neagră este cea mai veche flotă a Rusiei, primele nave fiind construite la sfârșitul secolului 17. De 30 de ani, nu am putut investi în flota noastră de la Marea Neagră, așa că pentru menținerea ei în starea normală avea nevoie de modernizare.
Cine sunt inamicii Rusiei în Marea Neagră?
O.M.: Noi nu avem inamici concreți, dar apărarea fără îndoială este o parte importantă și vitală pentru orice stat suveran. Fără apărare, un stat nu poate exista.
Această înarmare a Rusiei la Marea Neagră este văzută de celelalte state riverane nu ca o formulă de apărare, ci ca un potențial agresiv al Moscovei.
O.M.: Dacă ar exista mai mult dialog între toate aceste state, n-ar exista o astfel de percepție greșită.
Relațiile Rusiei cu Turcia s-au încălzit, iar Moscova a spus de mai multe ori că scutul de la Deveselu ar putea deveni țintă pentru Rusia. Aceasta este o amenințare directă.
O.M.: Cine a amenințat România?
Chiar dumneavoastră, dar și alți înalți oficiali, inclusiv Vladimir Putin.
O.M.: Nici eu, nici autoritățile politice ale Rusiei nu au amenințat niciodată România. Sunt interpretările dumneavoastră.
Inclusiv Consiliul de Securitate al Rusiei a avertizat că România şi Polonia devin automat „posibile ţinte” pentru Moscova prin găzduirea elementelor scutului antirachetă american.
O.M.: Într-adevăr, atunci când vorbim despre scutul antirachetă avem o problemă și nu vorbim doar despre Deveselu, fiindcă e mai mult decât atât, e un sistem global: acest sistem nu are doar un potențial defensiv, ci și unul strategic. Rachetele nucleare şi scuturile antirachetă nu pot fi separate, iar ameninţările vin de la ambele. Acest lucru a fost foarte bine înțeles de politicienii și strategii prominenți ai anilor ’70, când aceștia au semnat Tratatul antirachetă în legătura inalienabilă cu tratatele Salt I și II. Și această balanță a fost stricată atunci când americanii, în mod unilateral, au ieșit din Tratatul antirachetă.
Înainte de criza din Crimeea, Rusia a fost invitată să fie parte a scutului european antirachetă.
O.M.: Niciodată. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a pretins acest lucru, dar de fapt Rusia nu a fost chemată niciodată în acest proiect. Am propus să fim parte a acestuia, în perioada 2003-2004, dar de fapt nu ni s-a permis să fim în interior. Metaforic vorbind, am fost invitați la un prânz și am fost așezați într-un colț îndepărtat, pe un scăunel. Iar noi am fost gata doar pentru un parteneriat egal.
Deci Rusia a fost invitată, dar nu ca egală a NATO.
O.M.: La un moment dat, am propus chiar să luăm o parte de responsabilitate în proiectul antirachetă, dar nimeni nu a avut de gând să acorde Rusiei o participare egală și responsabilă.
Cum vedeți peisajul geopolitic al Mării Negre: Rusia ca mare putere, acum folosindu-se și de poziția Crimeii, enclavele pe care le controlează în jurul acestui spațiu, Turcia care e nemulțumită de revirimentul Rusiei, plus NATO reprezentată de cele 3 state riverane (România, Bulgaria, Turcia)?
O.M.: De mai mulți ani am dezvoltat mai multe instrumente de cooperare între statele riverane la Marea Neagră în diferite domenii: economic, securitatea granițelor, BLACKSEAFOR – ca formă de cooperare între forțele maritime ale țărilor de la Marea Neagră în interesul stabilității. Toate aceste elemente au fost folosite pentru susţinerea încrederii între aceste state. Ele există în continuare, chiar dacă nu toate sunt la fel de eficiente, și ar putea să funcționeze și pe viitor dacă n-ar exista interferențe din exterior.
Ce înseamnă interferențe externe acestui spațiu?
O.M.: NATO ca alianță, spre exemplu, fiindcă noi avem un regim special pentru Marea Neagră, care limitează anumite activități doar la statele riverane.
În jurul Mării Negre există de mai multă vreme câteva conflicte înghețate în enclavele pe care le controlează Rusia (Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud), însă în ultima vreme întreaga atmosferă a acestei mări a început să se încălzească după anexarea Crimeii. Cum și când credeți că lucrurile vor reveni la normal?
O.M.: Nu sunt enclavele Rusiei. Aceste mici teritorii au apărut din cauza unor greșeli și chiar și crime făcute de autoritățile unor țări care practic au declanșat războiul, omorându-şi propriii cetățeni, iar uneori și pacificatorii. Printre altele, autoritățile din Georgia, R. Moldova, Ucraina au făcut crime similare. Aceste mici teritorii au fost amenințate direct de aceste state.
Totuși, nicio mare putere sau nicio organizație internațională nu recunoaște statalitatea acestor enclave.
O.M.: Ce înseamnă o mare putere, SUA?
China, spre exemplu, care nu a recunoscut nici măcar anexarea Crimeii.
O.M.: Cum am și zis, când se iau deciziile politice importante, pornim, înainte de toate, de la interesul protecției oamenilor și nu doar de la ceea ce vor spune ceilalți.
Marea Neagră va fi o mare pașnică în viitorul apropiat?
O.M.: Situația actuală este complexă, dar în mod sigur va fi pace în viitor.
Ce vrea Rusia de la România pentru a avea o relație bună?
O.M.: Nu avem o relație rea, dar am vrea să dăm mai multă importanță relațiilor economice: în comerțul bilateral, în întreprinderile mixte româno-ruse, în investiții. Avem câteva planuri, de pildă oamenii de afaceri să meargă în Rusia, cei ruși să vină în România să caute oportunități, să investească în domenii precum: producția de mobilă, de vin, de produse medicale și farmaceutice. Federația Rusă este interesată în construcția de mașini din domeniul energetic, care este dezvoltată în România. N-ar trebui să uităm, pe de altă parte, ceea ce s-a făcut cu succes până acum 30 de ani în relațiile dintre URSS și România. Trebuie ca ambele părți să-și dorească acest lucru și mai trebuie să existe voința la nivel politic pentru ca aceste planuri să devină realitate. Există o comisie interguvernamentală în acest sens care ar trebui să lucreze pe baza protocolului comun semnat în 2013, numai că această comisie nu este funcțională.
Dacă colaborarea cu Rusia în domeniul economic este interesantă, trebuie încurajată de liderii politici ai României. Am luat notă de semnalul dat în acest sens de ministrul de Externe, dl Lazăr Comănescu și de secretarul de stat, dl Daniel Ioniță, și
l-am transmis la Moscova.
De ce e interesată Rusia de Europa de Est?
O.M.: Rusia este parte a Europei și ar fi o eroare să ignore această parte a continentului. Securitatea Europei nu poate fi trasată fără Rusia și în mod clar nu poate fi făcută împotriva Rusiei. Acesta este interesul nostru geopolitic. Avem legături istorice de secole cu statele din Estul și din Vestul Europei și nu putem șterge istoria. Chiar și din punct de vedere economic, noi continuăm să avem relații destul de active cu aceste state în pofida limitărilor impuse de UE.
NATO a condamnat Rusia pentru războiul hibrid pe care îl duce împotriva Ucrainei. Acest tip de război este parte a noii strategii de apărare a Moscovei?
O.M.: Nu ducem niciun război împotriva Ucrainei. Vestul a fost iresponsabil în ultimii 25 de ani, după dezintegrarea URSS, când a început să-și mute infrastructura militară spre Rusia, mărindu-și zona de influență și controlul asupra statelor din apropierea Rusiei. De exemplu, NATO a bombardat Serbia, în statele fostei Uniuni Sovietice a încurajat așa-zisele revoluții colorate. Deci noi nu ducem niciun fel de război rece, hibrid, economic sau informațional. Teza războiului hibrid a fost creată pentru a legitima strategia unui număr de state de a împiedica Federația Rusă să devină o țară puternică.
Valeri Gerasimov, șeful Statului Major General al Federației Ruse, cel care avertiza România și Polonia că vor deveni ținte pentru Rusia, scria cu un an înainte de anexarea Crimeii că „în secolul 21 asistăm la ștergerea granițelor dintre starea de război și cea de pace. Rolul mijloacelor non-militare pentru atingerea scopurilor politice și strategice a crescut și în multe cazuri acestea au depășit armele în ceea ce privește eficiența”.
O.M.: Eu mai degrabă îl citesc pe Philip Breedlove (generalul american care conduce forțele SUA în Europa). Noi nu ducem niciun război, fiindcă situația nu a fost creată de noi, iar noi nu suntem parte a conflictului intern din Ucraina.
Acesta e chiar războiul hibrid, pe care îl descria Gerasimov.
O.M.: Nu. Noi nu practicăm războiul hibrid, este doar o percepție greșită.
Rusia are relații cu lideri ai societății civile din România, cu reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale?
O.M.: Din păcate, aceste legături nu sunt prea active astăzi. Probabil cel mai activ domeniu pe care încercăm să-l susținem sunt schimburile culturale.
Vreți să spuneți că nu aveți niciun contact cu oameni din societatea civilă?
O.M.: Încerc să mă întâlnesc cu oamenii din diferite ONG-uri, în special cele care se ocupă de apărarea drepturilor omului sau care reprezintă diferite minorități, cum ar fi rușii, evreii, armenii etc., precum și organizații caritabile.
Dar, ca ambasador, cu ce fel de politicieni vă întâlniți, de la ce partide?
O.M.: Am avut întâlniri cu oamenii din toate partidele anul trecut. Indiferent de orientarea lor, de punctele lor de vedere în legătură cu Ucraina sau Crimeea, majoritatea liderilor sunt deschiși și acceptă să discute cu mine. Continuăm contactele cu parlamentarii.
Aveți, de asemenea, relații personale cu oameni din societatea civilă. Cu cine?
O.M.: Da, am. Suntem interesați să discutăm cu diferite organizații și fundații și probabil că ați auzit de Clubul Politic care organizează o serie de acțiuni la care particip.
Sunt oameni care refuză să discute cu dvs. de frică să nu fie tratați ca pro-ruși?
O.M.: Sunt unii care au devenit mult mai rezervați. Adesea această etichetă de “prorus” apare pentru a critica un politician sau un reprezentant al societății civile. Sunt stereotipuri că a fi prorus înseamnă să fii periculos pentru România. Această percepție este susținută din păcate în mod activ și de unii dintre colegii mei diplomați.
Rusia a folosit în ultimii doi ani amenințarea cu arma nucleară. Chiar Putin a spus că “Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare” și că Moscova consideră “forţele nucleare” ca fiind “forțe armate”. Care este obiectivul Rusiei în acest domeniu?
O.M.: Nu a folosit aceste cuvinte ca o amenințare. Arma nucleară este o garanție a suveranității Rusiei. Putin a spus doar „să nu uitați”. Acelaşi lucru spun și alte state cu potențial nuclear, inclusiv SUA. În rest, sunt percepții, pe care noi sperăm să le putem schimba în pofida rezistenței. Acum percepțiile sunt mai importante decât realitatea.
Câți bani a cheltuit Rusia pentru a susține mass-media din afara țării, spre exemplu Russia Today, Sputnik sau defuncta Vocea Rusiei?
O.M.: Nu știu. Presupun, însă, că doar postul de TV Russia Today și Sputnik News sunt finanțate de la Moscova. Restul sunt inițiative private.
