Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, 54 de ani, spune că în această perioadă la graniţa României „se confruntă o serie de interese strategice foarte importante“ şi că este vorba despre „un joc dur“. Din această confruntare, care ar putea afecta viitorul Republicii Moldova, nu lipsesc nici Federaţia Rusă, nici România, după cum explică fostul ministru de Externe.
În privinţa legăturilor cu China, Cristian Diaconescu militează pentru o „relaţie partenerială aprofundată“ şi argumentează că în peisajul internaţional raporturile sunt diferenţiate.
Despre ideea senatorului PSD Mircea Geoană de a candida pentru funcţia de secretar general al NATO, Cristian Diaconescu afirmă că „la Preşedinţie nu a fost primită dinspre Guvern nici o propunere“ şi precizează că ar fi important ca „atât candidatura României, cât şi persoanele desemnate să fie rezultatul unui consens al celor care decid în politica externă“.
Consilierul preşedintelui crede, pe de altă parte, că ameninţările din ultima perioadă la adresa lui Traian Băsescu şi a apropiaţilor săi nu fac parte dintr-o „retorică simplă“ şi se aşteaptă la o revanşă din partea regimului Ponta.
Ce şanse sunt ca România să fie primită în Schengen până la sfârşitul acestui an? De ce ar dispărea reticenţele Franţei, Germaniei sau ale Olandei?
C.D.: Obligaţiile tehnice care stau la baza aderării României la Acordul Schengen sunt îndeplinite de peste 3 ani. O serie de state membre sunt reticente, invocând criteriile politice privind funcţionarea statului de drept sau lupta împotriva corupţiei, pe care nu le îndeplinim. Preşedintele Băsescu a solicitat preşedintelui Consiliului European separarea celor două categorii de criterii. Este o decizie europeană, dar şi naţională în statele Schengen.
„Nu este deloc clar pentru mine care e traiectoria viitoare“ a Guvernului român, declara recent Victoria Nuland, adjuncta diplomaţiei americane, referindu-se la modificările ce vizează lupta anticorupţie. Această declaraţie sugerează că România a devenit impredictibilă?
C.D.: Sper că nu. Victoria Nuland şi-a argumentat mandatul pe baza căruia şi-a făcut vizitele la Bucureşti având în vedere trei componente esenţiale: funcţionarea statului de drept, independenţa justiţiei şi transparenţa. Sunt elemente fundamentale ale funcţionării democraţiei. Statele Unite au un parteneriat strategic cu România. Elementele care ţin de statul de drept sunt menţionate de trei sau de patru ori în textul parteneriatului strategic. Dacă nu ar fi apărut derapaje în legătură cu acest aspect, tematica nu ar fi fost abordată la un astfel de nivel, al unui trimis special al SUA. Procedura trimisului special este folosită în diplomaţie atunci când există o situaţie de urgenţă asupra căreia statul trimiţător îşi exprimă preocuparea şi cere clarificări.
Care era „situaţia de urgenţă“ în cazul acesta?
C.D.: Exact atitudinea politică de la Bucureşti, care se îndepărta de principiile statului de drept.
De unde vine îngrijorarea cea mai mare?
C.D.: Dinspre Parlament, fiindcă această instituţie legiferează. De altfel poziţia Ambasadei SUA la Bucureşti a fost explicită din acest punct de vedere, iar Victoria Nuland a ţinut să sublinieze şi chiar să felicite oficiul diplomatic din capitala României pentru reacţie, subliniind că ceea ce spune Ambasada americană de la Bucureşti reprezintă poziţia Washingtonului. Această observaţie nu este redundantă în contextul declaraţiilor făcute de unii politicieni.
Absenţa premierului Victor Ponta în programul vizitei emisarului american la Bucureşti ar putea fi interpretată negativ de partea americană?
C.D.: Partea americană a dat interpretarea pe care a considerat-o oportună, în condiţiile în care o astfel de absenţă poate afecta interesele României.
Victoria Nuland a venit cu „un subiect confidenţial“ la Bucureşti, aşa cum a spus Victor Ponta?
C.D.: A venit cu mai multe subiecte confidenţiale. E normal să avem o relaţie aprofundată în zona de securitate cu o ţară cu care avem un parteneriat strategic.
„SUA susţin suveranitatea Republicii Moldova şi dreptul de a-şi alege drumul propriu“, a mai spus adjuncta diplomaţiei americane. Afectează această declaraţie noul proiect naţional anunţat de Traian Băsescu referitor la unirea celor două state?
C.D.: În niciuna dintre poziţionările publice ale lui Traian Băsescu nu a lipsit reafirmarea sprijinului pe care România l-a acordat şi îl acordă menţinerii suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova reprezintă un reper pe care România l-a urmat cu multă consecvenţă încă din anii ’90. Dacă ar fi numai să menţionez sprijinul total şi nediferenţiat pe care România l-a asigurat Republicii Moldova în procesele de aderare şi participare, cu drepturi depline şi suverane, la structurile de cooperare regionale şi globale din care a dorit să facă parte.
Cum ar putea fi pus în practică acest nou proiect naţional? Cum ar putea fi făcută unirea în mod concret, care ar fi paşii?
C.D.: În primul rând este o chestiune de dezbatere internă în România. Nu se pune în nici un fel problema impunerii unei atitudini politice Republicii Moldova. Apoi este evident că la graniţa României se confruntă o serie de interese strategice foarte importante: este un joc dur. O politică afirmativă făcută în acest caz de România cu profesionalism şi curaj este importantă.
Traian Băsescu spunea că România ar putea salva, la o adică, Republica Moldova de o eventuală traiectorie spre Uniunea Eurasiatică. Cât de probabil ar fi un astfel de scenariu?
C.D.: Este o concretizare a unei politici consecvente şi, din acest punct de vedere, nu cred că există în România vreun vector politic care să nu sublinieze importanţa apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Gesturile practice de sprijin, de la educaţie la extinderea sistemului de gaz şi electricitate, sunt argumente din acest punct de vedere. Situaţia nu e simplă în acest moment, iar ceea ce s-a întâmplat în cazul Ucrainei arată că deciziile politice în astfel de state se pot schimba peste noapte.
Când vorbiţi despre un joc strategic dur în apropierea graniţelor României, vă referiţi la Rusia?
C.D.: Mă refer la confruntarea de interese din care nu lipseşte niciunul dintre statele aflate în această zonă, inclusiv Federaţia Rusă şi România. Este o zonă de intersecţie între Marea Neagră, Orientul Mijlociu, Caucaz, care se referă la domenii foarte largi: de la competiţia economică la cea strategică, găsim aproape toate temele de interes ale comunităţii internaţionale. Putem vorbi în acest moment despre o placă strategică formată din spaţiul euroatlantic, avem o altă placă strategică aflată în constituire, cea euroasiatică, zone extrem de fierbinţi în Caucaz şi Orientul Mijlociu, multe dintre ele caracterizate prin disoluţii, prin reconfigurări succesive şi, din păcate, prin lipsa unor soluţii. Se supraadaugă tema terorismului şi a unor atitudini antidemocratice, mai ales din partea unor entităţi nonstatale, deci este o zonă în care absenţa curajului, absenţa determinării pot fi distrugătoare pentru interesele unui stat care se află în această ecuaţie.
Iurie Leancă a vorbit despre o autonomie lărgită pentru Transnistria. De ce ar fi un astfel de compromis în favoarea Chişinăului?
C.D.: O reglementare constituţională care să asigure respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, dar şi o anume autonomie pentru Transnistria ar putea fi funcţionale, dar este obligatoriu ca această soluţie să rezulte din procesul de negociere.
Sovietul Suprem de la Tiraspol a votat înainte de Anul Nou actul normativ care permite implementarea legilor Federaţiei Ruse în Transnistria. Ar putea urma recunoaşterea independenţei acestei regiuni de către Moscova?
C.D.: M-aş aştepta din partea statelor care participă la formatul de negociere 5+2 (Rusia, Ucraiana, Republica Moldova, Transnistria, OSCE + Statele Unite şi UE, ca observatori externi – n.a.) să aibă o atitudine prin care să respecte principiile pe baza căruia a fost creat acest format şi să găsească soluţiile prin care dreptul internaţional şi respectarea drepturilor omului să fie respectate inclusiv în ceea ce priveşte Transnistria. Deocamdată, tergiversarea în găsirea unor soluţii pare că prevalează.
Putin, după primirea scrisorilor de acreditare de la noul ambasador român la Moscova, a spus că doreşte o cooperare mai „consistentă“ cu România. Ce înţelegeţi printr-o cooperare mai consistentă, preluarea modelului parteneriatului Ungaria-Rusia?
C.D.: Este cooperarea normală, între state care se respectă şi care îşi promovează interesele prin dialog şi bună-credinţă.
Puteţi spune că influenţa Rusiei este în creştere în Europa de Est?
C.D.: Trebuie să înţelegem că, în condiţii de competiţie, fiecare dintre competitori îşi prioritizează interesele în funcţie de rezultatele competiţiei. În primul rând discutăm despre competiţia economică: Federaţia Rusă este unul dintre cei mai importanţi exportatori de energie în Europa, iar în Europa de Est sunt state care sunt sută la sută dependente de energia rusească sau de cea adusă prin conducte ruseşti dinspre Caucaz, putem înţelege relevanţa pe care exportatorii de gaz o au în această parte a Europei. Cu excepţia României, mare majoritate a statelor din zonă sunt dependente aproape sută la sută de energia rusească. Este evident că şi în relaţia politică prevalenţa acestei îndatorări este foarte mare.
De ce a greşit premierul moldovean, Iurie Leancă, atunci când a spus că declaraţiile unioniste ale preşedintelui român nu ajută Republica Moldova?
C.D.: Nu este vorba de greşeală. Între parteneri apropiaţi preocupările se rezolvă prin dialog direct tocmai pentru a evita interpretările superficiale. Cred că, în condiţiile unor clarificări prealabile şi sincere cu preşedintele Băsescu, prim-ministrul Leancă nu ar fi făcut astfel de afirmaţii deoarece ar fi fost evident contextul afirmaţiilor preşedintelui României, care cunoaşte la detaliu problemele şi sensibilităţile Chişinăului.
După trei ani de la promisiunea lui Traian Băsescu privind acordarea celor 100 de milioane de euro Republicii Moldova, banii sunt încă blocaţi la Ministerul Dezvoltării. A fost o greşeală că aceşti bani au fost lăsaţi acestui minister?
C.D.: Decizia politică a fost corectă, dar este mult mai simplu ca sprijinul să se facă pe baza anumitor proiecte concrete venite din partea Republicii Moldova. Ca să spunem cinstit, aceste proiecte au întârziat. Pe de altă parte, suficiente fonduri au fost alocate Republicii Moldova din această sumă în ultimii ani.
Ce „abordări comune“, ca să folosim expresia ministrului de Externe de la Moscova, mai au Rusia şi România în această regiune acum, după ce Ucraina şi Armenia au fost convinse să se retragă de la Vilnius, unde ar fi urmat să semneze Acordurile de Asociere şi Liber Schimb cu UE?
C.D.: Nu pot decât să sper că aceste abordări sunt cele care duc spre convergenţă, a intereselor şi preocupărilor de securitate, a direcţiilor şi perspectivelor economice, de cooperare la Marea Neagră, inclusiv rezolvarea adecvată a portofoliului comun: chestiunea tezaurului, care a fost menţionată de altfel de ministrul Titus Corlăţean. Sper că disponibilitatea de a-l considera pe celălalt un partener de dialog reprezintă abordarea comună cea mai importantă.
Se mai poate vorbi de „abordări comune“ câtă vreme Rusia face presiuni asupra Republicii Moldova printr-un embargo nejustificat, pentru a da doar un exemplu?
C.D.: Şi o problemă care generează interpretări diferite poate fi abordată pornind de la premisa bunei-credinţe şi a unor raporturi înţelese ca fiind corecte. Acest lucru nu afectează dreptul fiecărui stat de a avea propriile abordări. Interesul României este să identifice abordări cât se poate de echilibrate în relaţia cu Federaţia Rusă.
De ce nu ar fi bine ca România să aibă un parteneriat strategic cu China?
C.D.: Nu pot să spun că nu ar fi bine. Plecând de la elementele cunoscute ca fiind tradiţionale între România şi China, până la dezvoltările din această perioadă, cred că o relaţie partenerială aprofundată cu China este cât se poate de importantă. Ceea ce însă trebuie evitat este o atitudine nediferenţiată faţă de alte relaţii. Trebuie să existe o specificitate faţă de raporturile de parteneriat pe care România le are cu un stat sau altul şi care ţine de realităţile vieţii internaţionale şi opţiunile strategice ale României, care sunt ireversibile. Identificând interesele pozitive ale României în relaţia cu China – şi care nu sunt deloc puţine –, se pot găsi foarte multe argumente pentru un parteneriat de perspectivă. Nu este nevoie să contrapunem atitudini politice: în relaţiile internaţionale o relaţie bilaterală nu devine mai bună sau mai rea în comparaţie cu alta. Sunt anumite criterii şi anumite limite care nu se trec.
Cunoaşteţi bine felul în care funcţionează PSD. Credeţi că liderii social-democraţi ar putea ceda liberalilor candidatura la preşedinţie pentru alegerile de la sfârşitul acestui an?
C.D.: Astăzi nu mai cunosc prea bine cum funcţionează PSD. Ştiu că este un partid pragmatic şi, dacă interesele fundamentale merg în această direcţie, politicienii cu experienţă de acolo ar putea ceda această funcţie.
Vă aşteptaţi la o revanşă a lui Victor Ponta împotriva lui Traian Băsescu şi a politicienilor care l-au sprijinit?
C.D.: Da, mă aştept ca declaraţiile din această perioadă să nu fie simplă retorică politică.
Mircea Geoană a vorbit despre necesitatea ca România să aibă un candidat pentru funcţia de secretar general NATO, recunoscând că este interesat de această funcţie. Credeţi că are şanse?
C.D.: În primul rând, trebuie evaluate şansele ţării şi într-adevăr există tendinţa în mai multe organizaţii internaţionale de a le oferi funcţii la vârf statelor nou-venite în sfera euro-atlantică. România trebuie să fie în această competiţie care nu va fi deloc simplă. Deocamdată aici, la Preşedinţie, nu a fost primită dinspre Guvern nici o propunere, nici în ceea ce priveşte intrarea în competiţia pentru şefia NATO, nici în ceea ce priveşte alte posturi de răspundere din diferite organizaţii de securitate. Este important ca atât candidatura României, cât şi persoanele desemnate să fie rezultatul unui consens al celor care decid în politica externă. Cu persoane adecvate avem şanse să obţinem astfel de posturi.
Pe dvs. v-ar interesa o astfel de candidatură?
C.D.: Ar fi ridicol să mă pronunţ câtă vreme nu a existat nici o discuţie în acest sens.
