România Liberă, în colaborare cu Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), lansează astăzi o serie de interviuri cu studenţi români ai unor universităţi de elită din străinătate, care, după finalizarea studiilor, au decis să se întoarcă în ţară şi să participe activ la dezvoltarea României.
Primul interviu prezintă povestea lui Marian Staş. Acesta a plecat din România, în 1999, pentru a face studii masterale la Harvard şi mărturiseşte că a revenit în ţară pentru a contribui la dezvoltarea acesteia. De când s-a întors, a propus şi a condus proiecte pentru dezvoltarea sistemului de învăţământ, a publicat nouă cărţi şi peste 100 de articole, a realizat traininguri, tutorate, consultanţă, a ţinut cursuri în cadrul Universităţii Bucureşti, al SNSPA şi al Academiei Tehnice.
Vorbiţi-ne despre bursa pecare aţi obţinut-o la Harvard.
Fac parte din prima echipă de bursieri (1998-1999) a programului Kokkalis pentru Europa de Sud-Est şi Central-Răsăriteană, împreună cu o colegă din Grecia, un coleg din Ungaria şi unul din Bulgaria. Am aplicat şi am obţinut bursa. Ce a urmat a însemnat o transformare fundamentală pentru viaţa mea şi a familiei mele.
Începând din 1999, am început să-mi trăiesc eu viaţa în loc ca ea să mă trăiască pe mine.
De ce aţi decis să vă întoarceţi în România?
Pentru că îmi pasă ca ţara mea să fie cu totul altfel decât este acum. Şi pentru că pot contribui la transformarea sistemului nostru educaţional. În opinia mea, educaţia trebuie să fie, de departe, proiectul public numărul 1 în România în următorii 10-20 de ani.
Miza istorică este succesul sau eşecul României în condiţiile generate de dobândirea, pe 1 ianuarie 2007, a statutului de ţară membră a Uniunii Europene, iar focalizarea complexă şi de lungă durată a ţării noastre pe transformarea profundă a educaţiei pe toate palierele sale, într-o manieră fără precedent până în acest moment – incomparabilă cu oricare dintre schimbările ori corecţiile din zona publică la care suntem martori -, reprezintă condiţia critică de succes a noii Românii europene.
Care ar fi principalele puncte negative ale sistemului de învăţământ din România?
Unul singur, istoric, perceptibil în mod acut în zona preuniversitară, în primul rând. România începe să funcţioneze după modelul european, iar şcoala ca sistem încă funcţionează după modelul comunist.
A treia transformare istorică, de sistem, a educaţiei – după Spiru Haret (1890-1900) şi după reforma comunistă (1945-1955) – încă nu a avut loc.
Consecinţele majore ale acestei discordanţe istorice sunt evidente, începând cu însuşi procesul legislativ – unul confuz, puternic alterat politic, care cel mai probabil va genera jumătăţi, sferturi sau optimi de transformări în loc să marcheze ieşirea istorică a
sistemului educaţional din sfera de influenţă a orânduirii trecute.
Cum se reflectă în conturarea societăţii româneşti această încremenire în proiectul comunist?
Există două riscuri majore, deja perceptibile. În primul rând, avem perpetuarea toxică a formelor fără fond: una vorbim, alta facem, ne prefacem că facem în loc să ne comportăm integru, ca societate.
În al doilea rând, e vorba de instituirea ca normă a comportamentelor reactive şi defensive. Facem mereu ce ne spun alţii în loc să facem ce vrem noi cu adevărat.
La nivel de valori, tocmai acest lucru îl făcea şi sistemul educaţional comunist: înregimenta, în loc să elibereze; închidea în loc să deschidă; pedepsea în loc să încurajeze.
Care au fost şi care sunt demersurile dvs. pentru „resuscitarea” sistemului de învăţământ din ţară?
În 2004, am pus în discuţie publică transformarea istorică, de sistem, a educaţiei, prin proiectul „Şcoala pe bune”.
Am propus un sistem educaţional autentic, care cultivă valori, e folositor şi plăcut. În particular, începând cu 2007, în cadrul proiectului „Introducerea programelor de bacalaureat internaţional în şcolile publice din România”, am facilitat un proces prin care, pe 15 iunie 2009, Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei” din Călăraşi a devenit prima şcoală publică din România acreditată să ofere componenţa DP (Diploma Programme).
De asemenea, un număr de versiuni recente ale Legii educaţiei naţionale conţin referiri explicite la alternativa educaţională IB/DP (Intenational Baccalaureate/ Diploma Programme).
Ce presupune acest program de bacalaureat internaţional?
IB Diploma Programme e conceput ca o alternativă educaţională ce pregăteşte studenţi cu vârste de 16 până la 19 ani pentru studiul la universităţi din străinătate. Programul durează doi ani şi diploma este recunoscută de universităţi de prestigiu din afară.
Dacă e posibilă o ierarhizare, care ar fi cel mai mare obstacol pe care a trebuit să îl surmontaţi după întoarcerea în ţară?
Pornind de la această întrebare, pot spune care a fost aspectul pe care m-am focalizat să-l gestionez cât mai înţelept cu putinţă după ce am revenit de la Universitatea Harvard: faptul de a fi perceput ca un om obişnuit, normal, ca toţi cei cu care am interacţionat, ca o persoană fără fumuri şi fiţe ieftine, ca un profesionist care îşi cunoaşte valoarea dobândită la prima universitate a lumii, dar care nu face caz şi mofturi doar pentru că a avut oportunitatea extraordinară să studieze şi să predea acolo.
Ce le-aţi recomanda studenţilor români care doresc să se întoarcă în ţară?
Veniţi şi focalizaţi-vă intens pe dezvoltarea eficientă, în următorii zece ani, a mecanismelor care să vă permită accesul la poziţiile formale de putere şi influenţă în stat şi în societate.
Există o percepţie generală printre studenţi, şi nu numai, că în România nu există posibilitatea unei cariere de succes. Care este poziţia dvs. vizavi de această mentalitate?
Nu a fost cazul meu. Dar pot spune, în schimb, cum m-am menţinut interesant pentru piaţa care m-a solicitat: am creat de fiecare dată un joc nou, relevant şi util pentru cei care au dorit să lucreze cu mine. Iată câteva exemple: cursul de formatori acreditat CNFPA, dezvoltat pe baza unui model personal; competiţia colegială interuniversitară PROFESSORIA, dezvoltată pe baza sesizării unei nevoi reale a Şcolii ca sistem – aceea de a avea profesori mai buni pentru copiii noştri; programul educaţional „Liderii Mileniului Trei”, dezvoltat pentru a răspunde nevoii de competenţă soft la elevii de liceu şi şcoală generală etc.
În prezent conduceţi Fundaţia CODECS pentru Leadership. Cu ce se ocupă aceasta?
Emblema fundaţiei este programul de educaţie non-formală în arta de a conduce. Poartă denumirea de„Liderii Mileniului Trei” (LMT), este dezvoltat în parteneriat cu British Council din anul 2001 şi oferit în învăţământul preuniversitar în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului. Până în prezent, peste 9.500 de elevi au absolvit module ale programului LMT.
Fundaţia este solicitant sau partener în proiecte cu finanţare europeană în valoare de aprox. 11 milioane euro. Aveţi un motto care vă ghidează? Sau poate o întâmplare decisivă pentru viaţa dumneavoastră?
Da. Am învăţat că atunci când fac ceea ce îmi place obţin rezultate remarcabile şi pentru mine, şi pentru cei din jurul meu. De aceea, o lecţie importantă pentru mine a ultimilor zece ani a fost să accept proiectele în mod selectiv, pe baza a două criterii: a) dacă ele contribuie la transformarea de sistem a educaţiei în România; b) dacă mă simt bine şi îmi place ceea ce fac în respectivele proiecte.
La realizarea interviului a contribuit şi Ioana Enache (LSRS)
OBIECTIVELE LSRS
Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) asigură cadrul de organizare reprezentativ al studenţimii române de peste hotare, promovând o puternică solidaritate între membrii săi ca reprezentanţi de valoare ai României şi o atitudine pozitivă faţă de perspectivele întoarcerii lor acasă. Scopul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale şi culturale ale membrilor săi, facilitând contribuţia lor la dezvoltarea României.
