Convingerea care pare dominantă în PDL în acest moment, şi anume că actualul primar al Capitalei nu va putea fi învins în alegerile de anul viitor decât tot de un miştocar cu priză la „prostime”, pe care se fundamentează susţinerea unor lideri ai partidului pentru candidatura lui Silviu Prigoană, nu este doar jignitoare pentru locuitorii Bucureştiului, ci şi profund greşită. Ea se întemeiază pe o înţelegere superficială a modului în care gândesc şi a aşteptărilor majorităţii celor ce trăiesc în cel mai dinamic oraş al României. Adică a celor care, din punct de vedere politic, s-au aflat mai tot timpul cu un pas înaintea restului ţării.
Din 1992 până în 2008, absolut toţi primarii aleşi ai Bucureştiului au câştigat pentru că au candidat împotriva PSD, partidul identificat total şi exclusiv cu SISTEMUL.
Halaicu, Ciorbea, Lis, Băsescu, Videanu, nici unul nu a fost ales în primul rând pentru meritele sale de edil sau statura morală, ci pentru că reprezentau opoziţia la partidul-SISTEM. Ca dovadă, dezastrul şi corupţia pe care mulţi le-au lăsat în urma lor. Groaza că atotputernicia PSD-ului va înfrânge şi ultimele redute de normalitate i-a făcut pe mulţi bucureşteni să-şi reprime toate îndoielile asupra candidaţilor „dreptei” şi să voteze chiar şi personaje caricaturale sau de-a dreptul dubioase. Ce şanse ar fi avut altfel să ajungă primari personaje precum Lis şi Halaicu?
Chiar şi Oprescu tot sub stindardul opoziţiei faţă de SISTEM a câştigat. Singura diferenţă este că el a reuşit să însceneze convingător ruptura sa de PSD şi să echivaleze SISTEMUL cu administraţia PDL-istă, reprezentată în Bucureşti de Adriean Videanu. Nu miştocăreala şi proiectele fantasmagorice l-au făcut primar, ci indignarea bine jucată faţă de prăpădul făcut de fosta administraţie. Cât de sinceră a fost? Este suficient să ne uităm la câte PUZ-uri de blocuri-turn s-au dat în mandatul său. Fără pic de jenă, a dus pe noi culmi una dintre practicile predecesorilor săi pe care le-a criticat virulent în campanie.
Ghinionul lui Prigoană şi al oricărui potenţial candidat PDL din aceeaşi stofă este că nu PSD-ul se află la putere. Altfel, ar câştiga fără probleme. Prin comparaţie cu Halaicu şi Lis, Prigoană este un Donald Trump. În urmă cu 15 ani ar fi învins detaşat, fără să mişte un deget. Astăzi, însă, situaţia este diferită.
Chiar dacă în ultimii patru ani Oprescu a dovedit cu vârf şi îndesat cât valoarează discursul său justiţiar – uitaţi-vă cine a câştigat contractele pentru realizarea pasajelor de la Casa Presei şi Piaţa Charles de Gaulle şi o să găsiţi aceleaşi companii pe care le înfiera în 2008, ca fiind parte din „mafia lui Videanu” – nimic nu o să-l împiedice să joace sceneta primarului revoltat şi în 2012. Caz în care Prigoană va fi victimă sigură.
Atît pentru cei ce l-au votat şi acum patru ani pe Oprescu, dar şi pentru cei ce ştiu câte parale face „dom doctor”, cele peste 5000 de contracte cu statul pe care le derulează firmele lui Prigoană vor fi tot atâtea motive ca să nu îl voteze. Iar strategia de a contracara în avans atacurile pe această direcţie prin dezvăluiri despre afacerile dubioase patronate de primăria lui Oprescu, pe care Dan Diaconescu, vechi tovăraş cu Prigoană, le promovează deja obsedant pe OTV, nu le va schimba părerile. Nimeni şi nimic nu va putea demonstra că în materie de relaţii cu mafia din admistraţia locală Prigoană este mai inocent decât Oprescu.
Cine poate învinge un fals candidat anti-SISTEM? Doar un autentic candidat anti-SISTEM. Şi singurul om din PDL care merită o asemenea descriere este Monica Macovei.
Nu ştiu cine s-a gândit primul la o candidatură a Monicăi Macovei la Primăria Bucureştiului în 2012. Ideea nu este nouă. Ea fost vehiculată acum câteva luni, însă mai degrabă în contextul frământărilor care au precedat congresul PDL. După care nimeni nu a mai pomenit de ea. Nu ştiu nici câţi dintre cei care au spus că ar fi o variantă bună cred sincer că partidul nu ar putea găsi nici un alt candidat cu şanse mai mari să-l învingă pe Oprescu.
Nu ştiu nici câţi dintre ei ar încerca să o convingă să intre în bătălia pentru Capitală fiind siguri că va fi învinsă. Şi sperând pe ascuns că un om cu idei justiţiare cât se poate de enervante îşi va rupe gâtul. Ceea ce, în viziunea lor, ar echivala cu pierderea oricărei autorităţi în partid – mai ales aceea de propune criterii de integritate importate din altă galaxie. Nu ştiu, de fapt, nici câţi dintre ei şi-ar dori ca primarul general al celui mai important oraş din ţară să fie un incoruptibil. Ştiu sigur însă că Monica Macovei, un om fără nici un fel de experienţă în administraţia locală, ar fi un primar al Capitalei mai bun decât oricare dintre cei ce se înghesuie astăzi să se bată pentru această funcţie.
Pe ce mă bazez? Pe convingerea că marile probleme ale oraşului îşi au originea în corupţia administratorilor săi. De ce avem străzi proaste, în ciuda sumelor uriaşe pe care le-am plătit în ultimii 20 de ani? Pentru că nu există companii care să poată executa profesionist o astfel de lucrare? Nu. Pentru că, în schimbul unor şpăgi grase, li s-a permis să facă treabă de mântuială.
De ce nu reuşim să finalizăm 20 de străzi amărâte în Centrul Vechi după opt ani de chin? Reprezintă refacerea reţelei de utilităţi şi pavarea unor uliţe o lucrare tehnică de o complexitate excepţională, iar noi nu avem sau nu putem angaja expertiza tehnică necesară? Nici vorbă. Doar că banii destinaţi acestui proiect au fost prăduiţi. Altfel decât printr-o complicitate între clica lui Oprescu şi firma care ar trebui să execute lucrarea cum poate fi explicată bătaia de joc de la kilometrul zero?
De ce arată Bucureştiul ca un bâlci, sufocat de clădiri disproporţionate, fără o coerenţă urbanistică? Nu există expertiză internă sau internaţională care să ne ajute să punem la cap o serie de reglementări stricte în acest domeniu? Există! Dar ea nu face doi bani, câtă vreme o mână de arhitecţi şi edili şi-au umplut conturile autorizând monstruozităţi pentru care o să-i blesteme trei generaţii de-acum încolo. De ce se blochează cu anii proiecte vitale, a căror necesitate este deasupra oricărei îndoieli şi pentru care există resurse? Pentru că unii nu se înţeleg cine şi câtă şpagă să ia.
Un primar care să facă din stârpirea corupţiei din administraţia Capitalei prioritatea zero ar reuşi să mobilizeze rapid resurse de bani şi timp care acum par de domeniul incredibilului. În cel mai rău caz, va fi suficient ca păpuşarii contractelor să ştie că există cineva care li se uită peste umăr ca să renunţe, de frică, măcar la o parte din grosolănia cu care îşi bat joc de interesele noastre. În cel mai bun caz, unii vor ajunge la închisoare, iar exemplul lor îi va paraliza pe cei mai mulţi. Nu suntem o ţară de curajoşi. Iar hoţii noştri nu fac excepţie.
Dacă Victor Ponta a reuşit în toamna lui 2001, pe când era şeful Corpului de Control al Guvernului Năstase, să scoată la iveală în doar o lună toată încrengătura de afaceri necurate din jurul Primăriei, nu există nici un dubiu că Monica Macovei ar reuşi să facă acelaşi lucru şi chiar să rezolve ceea ce Ponta nu a realizat: să le stopeze în bună măsură.
Mulţi vor spune că mandatul unui primar nu se poate rezuma doar la vânarea corupţilor şi că Monica Macovei nu are experienţa administraţiei locale. Şi au dreptate. Însă are experienţa unui ministeriat – şi încă unul foarte dificil. Tot administraţie a însemnat şi transformarea Ministerului Justiţiei dintr-un bastion de protejare a corupţiei la nivel înalt într-o instituţie care să creeze premisele unei lupte anticorupţie eficiente. Cât despre expertiza specifică, asta este treaba specialiştilor, a directorilor şi şefilor de servicii. Diferenţa majoră faţă de ce se întâmplă astăzi în Primăria Capitalei este că un om de bună-credinţă s-ar înconjura de specialişti croiţi pe acelaşi calapod, care să urmărească interesele oraşului, nu ale oamenilor de afaceri abonaţi la contracte oneroase. Iar dacă astfel de specialişti sunt atât de greu de găsit în România, cu banii economisiţi prin combaterea corupţiei cred că Bucureştiul îşi va putea permite să angajeze cel mai bine cotat city-manager din lume. Ne va costa oricum mult mai ieftin decât Oprescu.
Există două mari obstacole în calea nominalizării Monicăi Macovei drept candidat al PDL pentru Primăria Capitalei. Primul este partidul. Ca să facă un asemenea gest, PDL ar trebui să accepte să-şi saboteze propriile relaţii clientelare cu Primăria, care au supravieţuit suspect de bine sub mandatul lui Oprescu. Veţi spune că este o naivitate să credem că există vreo şansă ca PDL să accepte să piardă de bunăvoie contracte care îi aduc zeci de milioane de euro. Poate. Însă PDL va rata din nou Primăria Capitalei dacă nu propune un candidat solid, care să mobilizeze politic electoratul care l-a votat de două ori pe Traian Băsescu în această funcţie. După cum arătam mai sus, votul pentru Bucureşti a fost întotdeauna unul politic, iar în 2012 va fi cu atât mai mult, dacă Oprescu va fi susţinut de USL.
Al doilea obstacol este chiar Monica Macovei. Până acum nu a dat nici un semn că şi-ar dori să devină primarul Capitalei. Şi este de înţeles. La fel de rezonabil este însă să presupunem că poziţia de europarlamentar pe care o deţine acum nu este ţinta ei politică finală. Dacă ar fi fost aşa, nu am fi văzut-o recent luptându-se să impună criterii de integritate unui partid care nu are nici un chef de aşa ceva. Chiar dacă nu au fost la fel de intransigente precum cele ale lui Cristi Preda, ieşirile sale publice sunt un semn că, deşi se supune regulilor jocului din partid, nu se mulţumeşte cu un rol politic minor. Caz în care candidatura la Primăria Capitalei ar fi o excelentă rampă de (re)lansare.
Dacă ar câştiga Capitala, poziţia ei în PDL s-ar întări considerabil. Implicit, victoria ei ar fi victoria ideilor justiţiare. Cu validarea primită prin voturile bucureştenilor şi cu ascendentul moral al detronării unui primar care acum pare imbatabil, Monica Macovei ar deveni o forţă de temut în partid, una care chiar să poată impune schimbarea. Atât timp cât ideile corecte de modernizare a partidului şi a statului vor fi susţinute doar de europarlamentari sau de membri care nu au câştigat nici bătălii politice majore şi nici nu au susţinerea multor filiale, rolul lor în partid va fi întotdeauna periferic. Sau, şi mai rău, decorativ, cum este acum. Un PR perfect pentru armata de Ridzi şi Păsat care se mişcă precum peştele în apă prin cotloanele administraţiei PDL-iste.
O victorie a Monicăi Macovei ar avea o valoare simbolică uriaşă, comparabilă cu reuşitele din 1992 şi 1996: primele victorii politice majore ale unui curent minoritar la nivel naţional, într-o Românie dominată de o altă paradigmă. Avînd în vedere miza şi oportunitatea unei asemenea candidaturi, susţinerea PDL ar fi binevenită, dar nu este esenţială. Rămâne întotdeauna varianta unei candidaturi independente, cu sprijinul societăţii civile, dar poate şi aceea a susţinerii din partea unei noi forţe politice.
