3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialUmbra lui Miki Şpagă asupra PDL

Umbra lui Miki Şpagă asupra PDL

Traian Băsescu şi partidul său au venit la putere ca nişte salvatori, pentru a scăpa ţara de hoţii de la PSD şi pentru a face reguli care să-i scoată în afara jocului pe politicienii tentaţi să se îmbogăţească pe seama influenţei pe care le-o dă funcţia.

Rolurile s-au schimbat, iar salvatorii s-au transformat în miniştri protectori, în parlamentari care ştiu să facă trafic de influenţă, în primari care-şi dau contracte la propriile firme. Miki Şpagă, fostul secretar general al Guvernului Năstase, devenit celebru pentru dijma pe care o cerea, este la guvernare cu PDL. Poate fi văzut mai puţin la Parlament, unde merge mai degrabă atunci când majoritatea trebuie să voteze legile esenţiale, dar stă adesea în preajma ministrului Apărării, Gabriel Oprea, pe care-l învaţă nu doar cum să-şi negocieze viitorul, ci şi cum să-şi valorifice poziţia. Cei doi foşti apropiaţi ai lui Adrian Năstase se află sub protectoratul actualei guvernări, care şi-a amanetat viitorul de dragul puterii.

PDL a preluat de la PSD nu doar această aripă vulnerabilă, ci şi tehnica de luptă împotriva procurorilor anticorupţie. În acest fel, de pildă, majoritatea parlamentară îl apără pe deputatul democrat-liberal Dan Păsat, acuzat de şantaj şi acte de violenţă, pentru care DNA a cerut arestarea acum o lună. PDL îi apără de Direcţia Naţională Anticorupţie pe parlamentarii cu probleme, la fel cum era apărat odinioară Adrian Năstase sau Miron Mitrea. Cererea DNA prin care se solicita avizul Camerei Deputaţilor pentru cercetarea penală a Monicăi Ridzi, fostă ministră a Sportului, a fost amânată aproape un an, iar ieri Comisia juridică a dat aviz negativ, poate şi fiindcă starea de sănătate a colegei lor este extrem de precară. La baza deciziei nu stă însă compasiunea, ci principiul tradiţional al politicii autohtone de a face zid în jurul celor atacaţi din afară.

PDL se află în stare de asediu, la fel cum se afla PSD înainte de 2004. Şi la fel ca PSD odinioară, nici PDL nu vrea să se salveze. Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, acuzat de fapte de corupţie, a fost reales şef al filialei locale PDL. Gheorghe Falcă, aspirant la funcţia cea mai mare în partid, are dosar la DNA, Ionel Mantog, fost secretar de stat la Ministerul Economiei, a fost ţinut în braţe ani de zile de conducerea democrat-liberală, cu tot cu cele cinci dosare penale pe care le avea, primarul PDL de Râmnicu Vâlcea, Mircea Gutău, a fost ales cetăţean de onoare al oraşului după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru corupţie. Baronii partidului, indiferent dacă au parohia în centru sau în teritoriu, mizează mai degrabă pe varianta Miki Şpagă decât pe soluţia Monica Macovei.

Varianta Miki Şpagă presupune uimitoare abilităţi de a face bani pentru familie şi partid prin orice metode, fiindcă până la urmă te apără comunitatea politică. Soluţia Monica Macovei înseamnă, în schimb, răsturnarea politicii autohtone: eliminarea din funcţiile publice sau ale PDL a tuturor celor care sunt acuzaţi de corupţie şi obligarea democrat-liberalilor să opteze pentru politică sau pentru afaceri, mai ales dacă e vorba de afaceri cu statul. Pentru soluţia Macovei optează deocamdată doar Cristian Preda, care a ajuns la concluzia că orice act de corupţie este iertat în PDL, dacă este însoţit de performanţă electorală. Cei doi sunt acuzaţi că denigrează partidul şi se află pe lista membrilor indezirabili, care mai degrabă ar trebui excluşi decât promovaţi. PDL a optat, se pare, pentru varianta Miki Şpagă.

Sabina Fati
Sabina Fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...
Ultima oră
Pe aceeași temă