5 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu a resuscitat USL

Traian Băsescu a resuscitat USL

Lansarea candidaților PSD pentru alegerile europarlamentare. Romexpo. 11.000 de participanți. Energie, forță și un spectacol de sunete și lumini în adevăratul sens al cuvântului. Sala este branduită în culorile campaniei, iar motivele populare românești și sloganul ”USL trăiește” îți atrag atenția fără să vrei. Toată lumea este prezentă. Conducerea, candidații la europarlamentare, invitații speciali. Spectacolul și atmosfera de ”stadion în fierbere” este asigurată de  galeria UNPR (un atac subtil la ”eurocampionii” PNL), comandată strașnic de generalul Oprea și despre care Mircea Geoană se întreba pe la televiziuni ce caută acolo. Americanului Geoană nu-i este pe plac acest spirit de stadion, deh, el e din altă ligă. În schimb, neamțul Schultz, născut cu Bundesliga în sânge, pare fascinat de galerie și chiar ar fi vrut să fie mai puternic acompaniat de aceasta în timp ce se deplasa spre pupitru la momentul discursului.

Evenimentul este deschis de Daniela din Teleorman, îmbrăcată în costum popular național, care intonează imnul național al României. Momentul este emoționant. Emoții au și cei care, în spiritul ultimelor manifestării USL, se așteaptă la masacrarea imnului. De data aceasta strofa cu Traian scapă de cenzura obișnuită. Liviu Dragnea, maestrul de ceremonii, s-a gândit că Daniela e prea inocentă ca să o arunce în lupta electorală. E doar un copil iar momentul ei, pentru care probabil s-a pregătit îndelung, nu merita să fie stricat de rivalitatea cu Traian. Marinarul, nu împăratul. Urmează apoi discursurile de campanie, conform desfășurătorului. Discursurile sunt în nota obișnuită. Nimic deosebit. Până la Victor Ponta. Care, ajuns la pupitru, ridică de pe jos steagul USL rupt de  liberali și dă semnalul de luptă. ”USL reprezenta speranţa românilor. Cred că cei care suntem astăzi aici suntem în continuare USL, suntem cei care îi reprezintă pe români, suntem cei care în 2012 au avut curaj să dea jos guvernul lui Băsescu, să-i batem sistemul şi regimul în alegerile parlamentare, în alegerile locale. Suntem cei care au fost alături de 7,4 milioane de români care l-au demis pe Traian Băsescu”. Locul trădătorului Crin Antonescu, cel păcălit de Traian Băsescu cu vorbe dulci, este luat acum de un nou partener. Unul de calibru. Provenit dintr-un partid care s-a luptat cu Hitler. Adică cu experiență bogată în materie de ”dictatori”. Martin Schultz, căci el este noul partener pe care se bazează Victor Ponta, va juca un rol important în campania electorală din România și în mobilizarea electoratului USL. Tandemul Antonescu – Ponta a fost înlocuit de tandemul Ponta – Schultz, doi aspiranți la funcția de președinte: al României și al Comisiei Europene.

Cu doar o seară înainte de lansarea PSD și a acestui nou tandem politic, de la tribuna prezidențială, Traian Băsescu ține o declarație de presă despre campania electorală și temele pe care partidele politice ar trebui să le abordeze cu această ocazie. Despre Schengen, despre MCV, fondurile europene, despre șomaj și politicile de ocupare a forței de muncă și despre candidații pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Deși protocolul ar fi impus ca Traian Băsescu să-l primească la Cotroceni pe președintele Parlamentului European, cel puțin din curtoazie, nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat, dar președintele s-a lansat într-un atac fără precedent la adresa lui Martin Schultz. Motivul? Susținerea candidatului PPE-”Ce este în avantajul României? Să avem un preşedinte al Comisiei socialist sau un preşedinte de Comisie din spectrul Partidului Popular European? Nu mai vorbim de faptul că trebuie să ne uităm şi la dimensiunile ţărilor. Nu cumva riscăm să creăm o forţă incredibilă unui singur stat, care oricum este extrem de influent, prin crearea condiţiilor ca domnul Schulz să devină preşedinte al Comisiei Europene?”.

Cu acestă declarație președintele a dat un puternic imbold campaniei PSD. A trezit amintiri dureroase care încă bântuie o parte însemnată a electoratului USL. Practic, atacând candidatul socialist la șefia Comisiei Europene, Traian Băsescu a resuscitat USL. Deși alianța nu mai există din momentul în care PNL a decis să meargă pe un drum separat, spiritul USL încă trăiește. Cât timp Traian Băsescu este la Cotroceni, spiritul USL va continua să trăiască. Frustrarea celor care au votat la referendumul de suspendare, că au fost 7,4 milioane, că au fost mai puțini, nu s-a disipat. Ea există în continuare. Iar aceste alegeri europene reprezintă o șansă nesperată pentru electoratul USL de a-și lua revanșa. Majoritatea celor care au votat în 29 iulie 2012 consideră că votul lor a fost anulat de intervențiile care s-au făcut din partea Uniunii Europene. Vă amintiți ? Comisia Europeană, Barroso, PPE, lista cu cele 11 ”porunci” dată lui Ponta, Viviane Reding și sacoul ei portocaliu? Toate aceste amintiri sunt încă vii în mintea alegătorilor USL. Le răscolesc sufletul și le animă ura. Perspectiva de a alunga PPE de la conducerea Comisie Europene va mobiliza electoratul USL, fie că vorbim de pesediști sau de liberali. Cu toții vor vota candidatul socialist care va pune capăt dominației popularilor în Europa și va răzbuna ingerința PPE din vara lui 2012. Electoratul USL nu va vota pentru Corina, Daciana sau Ivan. Lista PSD nu contează. Electoratul USL va vota împotriva lui Barroso, Reding și PPE.

Nu știa Traian Băsescu că prin acest atac și indentificarea lui Martin Schultz ca adversar riscă să resusciteze USL, mai ales că impunerea socialistului la șefia Comisiei Europene va avea consecințe și asupra alegerilor prezidențiale din noiembrie? Cu siguranță știa. Marinarii miros pericolul de la mile marine distanță. Doar că, la fel ca într-o relație bolnăvicioasă de dragoste și ură, Traian Băsescu are nevoie de PSD (USL) și PSD are nevoie de Traian Băsescu. Se iubesc și se urăsc, dar sunt condamnați să trăiască politic împreună. Au nevoie unul de altul pentru a ține jocul politic în zona electoratului captiv. Un electorat care înghite orice și pe care au ajuns să-l manevreze după propriile dorințe și interese politice. Pentru că o dată trezit din adormire monstrul cel mare, acei 60% din electorat care nu mai votează, vor fi spulberați amândoi de pe scena politică. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă