Traian Băsescu şi-a surprins din nou adversarii cu armele pe care aceştia i le-au pus în mână. Liderii USL au dovedit că repetă la nesfârşit aceleaşi greşeli şi se aşteaptă la rezultate diferite.
Dacă aţi urmărit posturile de televiziune româneşti în ultimele zile, aţi observat probabil un grup de jurnalişti şi analişti economici care argumentau cu multă convingere interioară că majorarea accizelor la combustibili cu 20% (sau 7 eurocenţi pe litru) nu se va simţi nici în preţul la pompă al carburanţilor, nici în preţul mărfurilor la raft. S-a invocat, în sprijinul acestei teze inclusiv o presupusă scădere a preţului mondial al barilului de petrol, un argument la care s-a renunţat în momentul în care s-a realizat faptul că în afară de America, petrolul nu prea scade. Aceasta este una din mostrele de gândire magică care caracterizează atât de puternic actuala putere, care crede că se poate guverna prin fiat, că simpla enunţare televizată a unor aserţiuni le transformă în realităţi politice şi economice. Faptele spun însă că vorbim de o sumă absolută între 2,3 şi 2,7 miliarde de lei adică între 500 şi 600 de milioane de euro, care în anul 2013 nu a existat, dar va exista în 2014, ceea ce înseamnă că aceşti bani vor trebui scoşi din buzunarul consumatorilor români, pentru că altă sursă nu există. Ceea ce înseamnă că cei 7 sau 12 cenţi trebuie să se reflecte în creşterea costurilor şi, prin urmare, în creşterea preţurilor de consum. Daţi la o parte toată propaganda cu riposte gen „da’ tăierea salariilor cu 25%”, „ da’ creşterea TVA la 24%”, „da’ Basescu”, „da’ Boc”, Udrea etc. Ele pot fi relevante în alt context dar nu în acesta. Faptul brut este că ne aşteaptă o creştere de taxe şi impozite (inclusiv taxa pe stâlp), o creştere de preţuri şi subsecvent creşterea inflaţiei, diminuarea competitivităţii şi stagnare economică şi că cei mai afectaţi vor fi producătorii mici şi mijlocii şi persoanele cu venituri mici.
Fapt este şi că bugetul ministerului Dezvoltării Regionale va creşte în 2014 faţă de 2013 cu 35%, ceea ce înseamnă că preşedintele a avut dreptate să susţină că cea mai mare parte a banilor din acciza la carburant vor merge la Liviu Dragnea, care îi va putea distribui după cum doreşte în teritoriu. Cum absorbţia fondurilor europene nu este prevăzută să crească prea mult şi formulele de alocare sunt încă şi mai discreţionare decât pe vremea lui Udrea, când, teoretic, trebuiau să fie aprobate de prim-ministru (acum le poate distribui Dragnea direct), suspiciunea că aceştia sunt bani cu destinaţie electorală către „baroni, baroneţi şi baronaşi” este întemeiată. Faptul că bugetele ministerelor Sănătăţii şi Educaţiei practic stagnează iar cel al ministerului Muncii nu înregistrează decât o creştere de 2,5% pune în adevărata sa lumină şi campania de propagandă legată de punerea în pericol a indexărilor de pensii şi creşterilor de salarii pentru medicii rezidenţi şi profesorii debutanţi. Nimeni nu a produs vreun studiu de impact asupra acestor creşteri de impozite şi taxe, dar reacţia negativă a mediului de afaceri, a Camerelor de Comerţ în frunte cu cea americană lasă impresia că acesta va fi unul semnificativ pentru investitori. Singurul temei pe care pare să fie bazate aceste creşteri este că la un moment dat domnii de la Guvern s-au uitat pe fereastră la traficul din Piaţa Victoriei şi au conchis că „lasă-i că mai pot s-o ducă şi pe-asta” (un „argument” care a fost de altfel exprimat public).
Ca atare, este întemeiată şi retrimiterea bugetului către Parlament spre reexaminare cum este întemeiată şi decizia preşedintelui de nu semna memorandum-ul cu FMI, de vreme ce nu a fost consultat la negocierea lui. Nici vorbă, aşadar de „iresponsabilitate”, „şantaj”, „lipsă de discernământ” sau „demenţă” şi alte lucruri invocate de liderii USL. Dimpotrivă, dacă este adevărat că nebunia înseamnă să faci mereu acelaşi lucru şi să te aştepţi la rezultate diferite, atunci „nebunia” şi „demenţa” trebuie căutate la USL, nu la Băsescu! De câte ori au încercat să ocolească legea, să o modifice sau să-l scoată pe Băsescu din joc prin forţă şi au încercat să adopte reglementări ad hoc care ieşeau din cadrul constituţional, începând cu reprezentarea la Consiliul European şi încheiând cu Memorandumul Rompetrol, ca să nu mai vorbim de suspendarea din 2012, de atâtea ori au pierdut. De ce au încheiat memorandumul cu FMI fără să-l consulte, când ştiau că documentul nu poate intra în discuţia board-ului fără semnătura preşedintelui? Ce se aşteptau ei să facă Băsescu? Să accepte resemnat că a fost ocolit şi transformat din protagonist în figurant? Când a mai făcut asta? Cum au putut să-şi imagineze că dacă îi vor pune această armă în mână, Traian Băsescu nu o va folosi? Şi atunci, de ce au fost surprinşi că a folosit-o? A n-a oară Băsescu i-a prins cu garda jos şi l-a pus pe Ponta într-o situaţie umilitoare, pentru că, în principiu, este caz de demisie. Dacă disputa pe buget se poate regla constituţional printr-un nou vot în Parlament chestiunea memorandumului cu FMI este diferită. Guvernul şi-a asumat procesul negocierilor cu FMI şi a încheiat un memorandum care a fost respins de preşedinte. Prin urmare, guvernul a eşuat să obţină consensul instituţiilor româneşti în sprijinul documentului respectiv. Preşedintele este ales, guvernul nu, deci Ponta ar trebui să îşi asume acest eşec şi să demisioneze. Nu e ca şi cum USL ar pierde guvernarea, dar acesta ar trebui să fie gestul onorabil de făcut. Bineînţeles că n-o s-o facă dar poziţia în care a fost pus Ponta a determinat reacţia virulentă a USL.
Că n-ar vrea nimic mai mult decât să îl suspende din nou, nu încape îndoială. Ponta a şi apucat să o spună la Antena 3, unde a fost implorat să o facă. Problema este că nu pot. Mai întâi, că oricât de eficientă ar fi propaganda, nu e tocmai uşor să îl suspenzi pentru că tu vrei să creşti taxele iar el nu vrea. În al doilea rând, Uniunea Europeană este sătulă de România, care nu are cea mai bună imagine zilele acestea în Occident şi, dacă în 2012 Bruxelles-ul a fost luat prin surprindere, acum este pregătit, şi nimic nu le-ar plăcea mai mult celor din Comisie decât să arate puţină intransigenţă faţă de România în prag de alegeri europene. În sfârşit, cu toate tulburările şi incertitudinile din Est, ar fi iresponsabil, dacă nu de-a dreptul o demenţă, să provoci o criză politică acum şi la Bucureşti şi să laşi ţara fără preşedinte. Deci, suspendarea iese din discuţie. Băsescu şi-a ales bine momentul şi îl va specula în 2014. A fost la rândul său, populist? Fără îndoială, şi aici putem compara pe bună dreptate alocările din mandatul Udrea şi mandatul Dragnea. Că judecă cu măsură dublă? Da, dar o politică proastă sau abuzivă nu justifică o altă politică proastă sau abuzivă.
Iar adevărul este că majorarea accizei la carburanţi este o politică teribil de proastă şi abuzivă, cum la fel de proastă şi de dăunătoare pentru economie şi pentru consumator este şi taxa pe stâlp indiferent dacă este sau nu contestată de preşedinte. Dar se pare că trăim într-o ţară în care prim-ministrul ne spune de la obraz că dacă nu cresc taxele şi impozitele atunci vom trăi mai prost şi în care majoritatea populaţiei pare să creadă că de aceste majorări depinde bunăstarea şi supravieţuirea ei. Mai lipseşte să-i vedem în Piaţa Universităţii cerând să li se crească impozitele că altfel nu mai pot trăi. Deci, cine-i nebunul în toată povestea asta?
