„Perla coroanei”, „regina” companiilor de stat face ultimele repetiţii pentru a deveni publică prin listarea la bursă. E ultima fereastră pentru a fi evaluată la un preţ bun înainte că împuţinarea rezervelor să fie prea bătătoare la ochi. Pentru micii investitori, atraşi de sunetul trompetelor de marketing, marea provocare este să recunoască la timp vârful profiturilor Romgaz după liberalizarea preţurilor la gaze şi să-şi marcheze câştigul.
La sfârşitul acestei luni vom asista probabil la debutul ofertei publice de vânzare pentru 15% din acţiunile Romgaz. Aparent, doar motive de lăcomie pentru investitori: poziţie neameninţată pe piaţă (duopol), creşterea accelerată a preţului gazelor naturale în următorii 4 ani, fapt ce se va reflecta corespunzător asupra profiturilor companiei (contam pe lobby-ul OMV pentru că viitoarea redevenţa mărită să nu schimbe din 2014 fundamental acest lucru). Punctul slab? Împuţinarea rezervelor. Rezervele dovedite asigură producţia actuală doar 11 ani (62 miliarde metri cubi) iar tot ce s-a descoperit în ultimii 16 ani nu reprezintă decât 60% din producţia de 5,7 miliarde de metri cubi a anului trecut.
În pregătirea viitorului IPO deja au început să apară articole triumfaliste prin presă. „Romgaz deţine rezerve de 17 miliarde euro din care ar putea obţine profituri de peste 5 miliarde euro în următorii 10 ani” titra azi un ziar de specialitate. Fără să punem la îndoială calculele, să observăm că un profit de 5 miliarde euro în condiţiile în care statul vrea să strângă aproximativ 450 milioane euro pentru 15% din acţiuni (valoarea companiei ar fi în acest caz de 3 miliarde euro), nu e deloc rău. Dacă 75% din acest profit ar fi distribuit că dividende, ar însemna un câştig de 3,75 miliarde euro pentru investitori în următorii 10 ani, adică peste 120% din sumă investită în cadrul IPO-ului, la o inflaţie ce nu poate depăşi 30-40% aşa cum arată acum lucrurile. Cu alte cuvinte, îţi iei 80% din bani înapoi în termeni reali şi speri că după 10 ani compania să valoreze mai mult de 20% din capitalizarea sa la încheierea IPO-ului pentru a ieşi în câştig.
Scăderea în timp a valorii Romgaz pare dincolo de orice îndoială din moment ce România a atins „peak-gas”. Producţia de 5,7 miliarde de metri cubi din 2012 nu poate fi comparată cu cele 30 de miliarde de metri cubi din 1976, chiar şi luând în calcul că acum Romgaz împarte frăţeşte piaţa cu Petrom. Resursele de gaz ale României se împuţinează iar compania nu a alocat până acum fonduri pentru a se implica agresiv în explorări aşa cum a făcut Petrom în Marea Neagră. De pildă, potrivit datelor Romgaz, din 1997 şi până în prezent, toate resursele descoperite au însumat doar 3,8 miliarde metri cubi, cam 60% din producţia din 2012 a Romgaz şi asta în ciuda unei „rate de succes de 66% pentru lucrările de explorare finalizate”. O va face de acum încolo? Dacă da, asta înseamnă implicit dividende mai mici pentru acţionari.Va putea să renunţe însă bugetul de stat, tot mai hămesit în ultima vreme, la o felie consistentă din profitul Romgaz pentru a permite aşa ceva? Eu am serioase dubii.
Până atunci însă, Romgaz va avea nişte ani buni pe măsură ce preţurile la gazele interne se liberalizează. O necunoscută rămâne valoarea redevenţei din 2014 dar aici trebuie să contam pe amicii de la OMV că vor şti să pună bine problema pe masa Guvernului. Până acum s-a promis „o medie europeana” pentru redevenţa la gaze, cu menţiunea că extragerile din Marea Neagră vor beneficia de un nivel mai redus al redevenţei pentru a motiva suplimentar companiile implicate în explorare şi exploatare (nu repet aici şablonul cu „independenta energetica” a României, fac alergie când mă gândesc că a fi independenţi presupune că vom cumpăra gazul…de la alţii). Oricum, Guvernul promite multe.
În concluzie, vor fi câţiva ani buni imediat după 2014-2015 (când preţurile la consumatorii industriali vor fi deja liberalizate total) şi asta se va simţi în profiturile şi dividendele Romgaz. Ar fi şi cea mai nimerită ocazie pentru a face exitul din această investiţie, bineînţeles dacă şi condiţiile de piaţă o vor permite corespunzător. IPO-ul din noiembrie este un moment bun pentru intrarea în acţionariatul Romgaz, cu condiţia să nu va uitaţi acolo.
Oferta publică Romgaz presupune atât vânzarea de acţiuni pe piaţa locală, la BVB (probabil nu mai mult de 200 milioane euro) iar pentru restul împachetarea în certificate de depozit cu activ suport acţiunile din ofertă şi listarea la bursa din Londra. Suprasubscrierea va fi consistentă pe tranşa investitorilor mici, după modelul Nuclearelectrica (atunci s-au prins doar 17% din acţiunile subscrise) şi ar fi bine să va alocaţi din timp banii necesari (de exemplu, dacă vreţi să cumpăraţi de 1.000 de lei acţiuni, ar trebui să aveţi de-o parte cel puţin 7.000 de lei pentru ofertă). În funcţie de nivelul suprasubscrierii pe tranşa investitorilor instituţionali, preţul ar putea cunoaşte o evoluţie pozitivă încă din prima zi de tranzacţionare ceea ce face tentantă marcarea rapidă a profiturilor, cum s-a întâmplat cu ani în urmă la Transgaz, fără a mai aştepta deci efectele liberalizării preţurilor la gaze.
