Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

România să fii, Marea Neagră să ai | OPINIE

Catalin Prisacariu Actualizat: 13.06.2017 - 18:10

Marele succes diplomatic al lui Klaus Iohannis la Washington nu are nici o legătură cu cât de deștepți și frumoși suntem, ci cu vecinii noștri.

Share

Marele succes diplomatic al lui Klaus Iohannis la Washington nu are nici o legătură cu cât de deștepți și frumoși suntem, ci cu vecinii noștri.

O efervescență de mici târgoveți invitați de vodă în Sfatul Țării a cuprins mai toată populația de Facebook și, probabil, o parte consistentă a societății offline, după ce sasul Klaus Iohannis a ținut o conferință comună de presă cu descendentul unor nemți care răspund la numele Trump. Din ce am citit în piața publică online, președintele american este un hibrid între Roosevelt (Franklin D., nu Theodore) și JFK, Iohannis este un strălucit strateg – comparabil cu Carol I și Ferdinand la un loc, Maior (fost șef al SRI, implicat în scandaluri în care apare și numele lui Ghiță și manta politică de vreme rea) este un jolly joker al relațiilor internaționale, iar bravei prese române i-a rămas țara mică și noroc că s-a tăvălit un pic în grădina de trandafiri a Casei Albe ca să-i mai vină sânge în obraji.

Las la o parte că Trump și Iohannis au fost reinventați cu ocazia asta până la desfigurare (până mai ieri erau doi bulumaci – unul hiperkinetic, celălalt mut ca o lebădă), că nivelul de toleranță pentru Maior a ajuns la cote astronomice (cu atât mai penibil e că, la un weekend distanță de marele succes planetar, nea Georgică a venit să se dea arogant în mizeria de comisie parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009, unde a opinat că, pe când era șef al SRI, să stea la masă la politicianul Oprea era un “eveniment privat” care nu poate fi discutat) și că indicatorul de performanță al jurnalistului român a fost rostirea unei întrebări.

Dar nu pot să nu mă întreb care vor fi, totuși, efectele practice ale întâlnirii titanice Trump-Iohannis. Înțeleg, de la optimiștii din grădina cu trandafiri, că, de acum înainte, poate cu amenințări să ningă, poate cu bombardări să plouă, noi ne-am luat strategie imbatabilă de securitate nouă. Nouă, dar cam aceeași cu cea pe care o aveam și până acum, stabilită încă de pe vremea lui Obama: scut la Deveselu, contingente multinaționale prin Polonia și România, articolul 5 al NATO aplicat dacă va fi nevoie (da, știu că pare o știre că Trump a spus că va respecta articolul 5 al Tratatului NATO, dar, câtă vreme Tratatul este în vigoare, articolul s-ar fi aplicat și dacă Trump nu ar fi zis nimic despre asta).

Aud, apoi, că n-ar fi vorba doar de strategii militare, ci de investiții americane în România și de ațintirea unui ochi vigilent asupra anticorupției. Judecând după afacerea autostrăzii Bechtel și după cea a licențelor Microsoft, aș zice că nu cu investițiile americane avem probleme, ci cu cât furăm noi din ele. Atât de mult, adică, încât e clar că ochiul american nu e chiar așa de vigilent.

Altfel, într-adevăr, vremea a fost superbă în grădina de trandafiri a Casei Albe. La noi, însă, în grădina Maicii Domnului, e tot timpul furtună. Ceea ce, paradoxal, ne salvează: de când și turcii și-au închis porturile, singurul loc sigur de acostare de pe lacul rusesc este Constanța.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...
Loading...