„Să-i facem cu 300 de fiecare şi să încheiem povestea. Hai după ei, că pleacă!”, spune hotărât unul dintre taximetrişti, iar ceilalţi îl aprobă şi se îndreaptă către grupul de puşti italieni ce tocmai coborâseră din avion şi care, zgribuliţi de frig şi încărcaţi de bagaje, încercau să găsească un mijloc de transport care să-i ducă la hotel. După câteva secunde de negociere, prada fusese deja înhăţată: încolonaţi, unul câte unul, în spatele şoferilor cu mutre de interlopi şi cu fesuri îndesate pe cap, străinii mergeau acum către „maşinile-taxi” parcate în faţa aeroportului, urmând să facă o călătorie care cu siguranţă i-a costat de câteva ori mai mult decât în mod normal.
Scena de mai sus s-a petrecut în seara zilei de 4 ianuarie, în faţa Aeroportului Internaţional Băneasa din Bucureşti. Suntem în 2011, iar taximetriştii ţepari de la Băneasa reprezintă o poveste cunoscută, reclamată la autorităţi, filmată de televiziuni, scrisă şi rescrisă prin toate ziarele de cel puţin 5-6 ani. Cu toate acestea, administraţia aeroportului nu a găsit încă nici o soluţie pentru a rezolva această problemă. Cât de greu poate fi? Cu siguranţă, nişte controale serioase şi amenzi severe aplicate i-ar fi alungat definitiv pe ţepari din zona aeroportului.
Animale sacrificate în faţa clienţilor, hălci de carne expuse direct pe asfalt, printre resturi menajere şi bălţi de sânge, marfă de provenienţă incertă. Imaginile acestea au fost surprinse recent de reporterii României Libere la unul dintre târgurile neautorizate din sudul ţării, în comuna Găleteni, judeţul Teleorman. De altfel, despre pieţele clandestine din sud (şi nu numai) şi despre acest tip de comerţ caracteristic Evului Mediu, care îi expune pe consumatori unui real pericol, la fel, s-a scris în presă, s-au făcut zeci de reportaje de televiziune care au generat dezbateri aprinse şi zeci de reclamaţii la autorităţile abilitate. Degeaba. Cât de greu o fi totuşi să închizi nişte târguri ILEGALE? Câţiva poliţişti trimişi acolo duminică de duminică şi nişte amenzi aplicate pe drept samsarilor de animale şi carne care nu respectă legea ar fi rezolvat cu siguranţă problema.
Deşi a omorât zeci de tineri şi a stârnit reacţii dure în toată societatea, comerţul cu plante halucinogene se desfăşoară bine mersi şi în 2011. Multe magazine au fost închise, în unele oraşe s-au dat hotărâri locale în acest sens, dar, în esenţă, afacerile din acest domeniu au rămas înfloritoare, gata să bage oameni în spital. Şi în acest moment, oricine vrea să-şi cumpere plante aşa-zis etnobotanice are la dispoziţie o gamă largă de posibilităţi, atât în magazinele de la colţul străzii, cât mai ales pe internet. Cu alte cuvinte, degeaba s-a făcut atât zgomot în ultima perioadă, s-au scris articole, s-au filmat reportaje şi s-au sesizat autorităţi.
Cât de greu este totuşi să scoţi în afara legii nişte produse care şi-au dovedit efectul nociv asupra sănătăţii?
De ce am dat aceste exemple? Oricât de mult am vrea să credem că am progresat în ultimii 21 de ani, realitatea arată că România are, în esenţă, aceleaşi greutăţi în a rezolva problemele simple ale cetăţenilor săi. Chiar dacă acum am ajuns la un nivel la care considerăm că merităm să intrăm în spaţiul Schengen (lucru care în urmă cu zece ani părea un vis), nu am reuşit încă să ne desprindem de statutul de ţară haotică, abia scăpată de comunism. Cum ar putea România să ceară tratament egal cu celelalte ţări din Uniunea Europeană, în situaţia în care dovedeşte în fiecare zi că nu şi-a depăşit condiţia?
E ca şi cum un elev care a trecut, oficial, prin toate cele 12 clase, iar acum vrea să dea examen la facultate are încă mari dificultăţi cu tabla înmulţirii. Acum, când a devenit clar că a pierdut timpul în şcoală, nu are altă soluţie decât să pună mâna pe manualul de clasa întâi. Şi apoi să se înscrie la examenul de admitere.
