5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialRezerva lui Antonescu se pregăteşte să intre în teren

Rezerva lui Antonescu se pregăteşte să intre în teren

Sondajele nu mint în acest caz. Pe măsură ce ne depărtăm de momentul suspendării lui Băsescu, şansele lui Crin Antonescu de a mai candida la preşedinţie devin tot mai mici. Prin urmare, cel considerat până acum rezerva liderului PNL se pregăteşte să intre în teren ca titular de drept în meciul pentru prezidenţiale.

Citeşte şi:
Autostrada suspendată a lui Oprescu, făcută praf de specialiştii francezi

Sorin Oprescu renunţă la scumpirea gigacaloriei în această iarnă, după ce cu o zi înainte se plângea că nu mai poate plăti subvenţia. Oprescu ajută cu 2,5 milioane de euro la construirea Catedralei Neamului. Oprescu plăteşte un milion de lei pentru echipa de handbal din Râmnicu-Vâlcea (!!!) şi înfiinţează un Comitet de Susţinere a acestei formaţii prin intermediul căruia vrea să strângă în total 2 milioane de euro. Numai veşti bune vin în această toamnă dinspre Primăria Capitalei, condusă, iată, de primul edil cu suflet mare pe care l-a avut Bucureştiul în ultimul timp! „Sunt justificate aceste cheltuieli?”, „De unde are primăria bani să plătească sumele invocate?”, acestea sunt întrebări la care ne este şi frică să aflăm răspunsurile!

În acelaşi timp o asemenea demonstraţie de generozitate din partea lui Oprescu nu putea lăsa impasibil un guvern (la fel de generos cu banii publici) condus de Victor Ponta: Executivul a şters datoriile istorice (penalităţile) ale primăriei către Electrocentrale Bucureşti, a plasat metroul în subordinea municipalităţii- dar continuă finanţarea acestuia cu subvenţii şi investiţii (linia de metrou către Drumul Taberei de exemplu), a dat gratuit un teren pentru construirea unei săli polivalente. Şi lista ajutoarelor pentru Oprescu pare doar la început.

Evident, explicaţia cea mai simplă este aceea că Primarul General nu face acum altceva decât să dea o mână de ajutor USL în perspectiva alegerilor generale din această toamnă. Lucrurile sunt însă mult mai complicate. Din această înfrăţire cu guvernul, Oprescu are foarte multe de câştigat, dovadă fiind sondajele care arată creşterea sa în popularitate. Asta în timp ce cota lui Crin Antonescu scade semnificativ (IRES vorbea, în septembrie, de o pierdere de 7 procente faţă de începutul anului). Evoluţiile în sondaje ale celor doi sunt perfect logice. Luaţi prin comparaţie, Sorin Oprescu joacă rolul administratorului matur care a dovedit că poate gestiona cel mai mare oraş din România (şi mai are resurse şi pentru acte de caritate) în timp ce Crin Antonescu arată ca un politician care poartă după el povara eşecului în singurul obiectiv major pe care şi l-a propus până acum: suspendarea lui Traian Băsescu. De altfel, orice ar face liderul PNL nu poate scăpa de această adevărată piatră de moară atârnată de cariera sa politică. În această cheie trebuie analizate şi atacurile puerile la adresa „birocraţilor de la Bruxelles care duc de râpă Europa ” şi, vezi Doamne, nu-l lasă pe Victor Ponta să facă ordine în Justiţie sau ieşirile nervoase la adresa unor jurnalişti sau organizaţii media neprietenoase. Jucând rolul naţionalistului sau al politicianului sincer, care spune de la obraz ce are pe suflet, Antonescu nu vrea altceva decât să-şi stopeze declinul de popularitate.
Este însă din ce în ce mai evident că liderul PNL pierde teren în faţa lui Oprescu cel care putea fi considerat până acum cel mult o rezervă a lui Antonescu pentru prezidenţiale. Iar totul se face cu acceptul şi chiar sprijinul lui Victor Ponta.

De ce este importantă pentru noi această întrecere politică din interiorul USL?

În lipsa unor soluţii viabile din alte zone (care momentan se lasă aşteptate) , va trebui să ne obişnuim exclusiv cu metodele rudimentare de a face politică. Şmecherie contra demagogie, cam astea sunt deocamdată ofertele realiste ale viitorului. Prin comparaţie, s-ar putea spune că Mircea Geoană era chiar un politician rafinat.

 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă