L-am intervievat pe Ludovic Oban cu foarte puțin timp înainte să fie chemat la DNA, să fie pus sub control judiciar și, în final, să își anunțe retragerea de la Primăria Capitalei. Datorită precipitării evenimentelor, interviul integral nu a mai fost publicat, unele răspunsuri ale liberalului – legate de proiectele sale concrete pentru Capitală – nemai fiind de actualitate.
Privind retrospectiv, m-am tot întrebat și, pentru un răspuns, am reluat în minte firul interviului și a întâlnirii de vineri cu fostul candidat, dacă Orban avea, în acele momente, vreo apăsare, dacă aș fi putut întezări ceva din pofilul omului vulnerabil, care se simte cu musca pe căciulă. Răspunsul este: nu. Orban a atacat frontal în interviu chestiunea DNA: „Nu cred că există un blocaj în administrația locală bazat pe faptul că funcționarii se tem să mai semneze autorizații de frica DNA. Proiectele nu au fost blocate din teama de DNA, ci din neglijență, incompetență și poate și corupție. Atât timp cât respecți legea, atât timp cât actele administrative sunt legale și nu iei șpagă, nu ai o problemă cu DNA”. Inconștiență? Prostie? Siguranța că cei 50.000 de euro pe care DNA pretinde că Orban i-ar fi cerut unui om de afaceri pentru a cumpăra bunăvoința unor posturi TV în campania electorală reprezintă un demers legal? Sau poate că Orban a trecut acel prag de unde nu mai putea da înapoi și, sinucigaș, spera că DNA îl va sări, îl va trece cu vederea având de anchett corupți de o mai mare anvergură.
E greu de ales oricare dintre scenariile de mai sus în contextul în care, o dată cu apropierea alegerile locale, DNA pare să fi preluat rolul Agenției Naționale de Integritate. Așa cum ANI îi deposedează pe parlamentari și primari de mandat după ce îi descoperea în conflict de interese, la fel procurorii anticorupție pare să îi scoată din joc pe candidați după o analiză a posibilelelor fapte de corupție.
Două lucruri m-au frapat la întâlnirea cu Orban, care a avut loc cu 48 de ore înainte de chemarea sa la DNA. Prima a fost singurătatea lui. M-aș fi așteptat să fim primiți la un sediu de campanie modern, în care forfota susținătorilor, a voluntarilor să creeze o tensiune care să îl țină în priză pe candidat. Speram să văd afișe uriașe cu Orban, oameni strânși la o masă gândind strategii, poate în mijlocul lor pe Vasile Blaga, om care a coordonat multe bătălii electorale. Nimic din toate acestea. Am fost primiți la biroul său de parlamentar unde, într-o atmosferă dezolantă, candidatul Orban ne aștepta alături de două secretare și celebrul său câine. Nu afișe, nu telefoane care să sune înnebunitor. Mormânt.
În liniștea asta nefirească, nu am găsit un om decepționat, cu sentimentul că a fost abandonat sau temător că ar putea fi înlocuit de partid pe ultima sută de metri. Dimpotrivă. „Ce s-ar fi întâmplat dacă DNA nu îl reținea pe Oprescu?”, l-am întrebat. „Eu oricum aș fi candidat. Eu am fost foarte surprins că Sorin Oprescu nu a fost atacat aproape deloc de nimeni din media pe tema corupției cât timp a fost primar. Nu cu anvergura care să izvorască din nenorocirile pe care le-a făcut la Primăria Capitalei”. O vorbă te avertizează să nu vorbești de funie în casa spânzuratului. Orban, cu puține ore înainte să fie chemat de DNA, nu doar că vorbea de funie, dar, inconștient, și-o punea singur de gât.
Altfel, mișcarea DNA e departe de a fi percepută ca o tragedie. S-a vorbit de demnitatea și onoarea de a nu se agăța de candidatură, o portiță numai bună pentru ca Orban – după o lună sau două de tăcere – să reapară pe televiziuni dând pilde și reluându-și rolul de Gică-contra al politicii. PNL cu siguranță nu a fost prea deranjat, pentru că oricum îl lăsase singur în campanie. Șansele lui Orban la primărie erau extrem de mici. Toate sondajele o dădeau pe Firea drept favorită. Descurajantă a fost sărăcia de idei din discursul lui Orban: „voi face în patru ani la primăria Capitalei, ce nu s-au făcut în 26”, „voi găsi un mesaj pentu toți locuitorii, în special pentru tineri”, „mă recomandă faptul că eu cunosc foarte bine Bucureștiul și administrația în profunzime”.
Cu acest tip de discurs, publicul activ, de unde spera Orban să ia voturi pentru a o înfrânge pe Gabi Firea, ar fi rămas acasă.
O candidatură aiuritoare, un personaj contradictoriu, un partid inert și duplicitar au fost ingredientele unui eșec politic de proporții al PNL.
