După acest Summit NATO, nu poate fi mai clar că singura opțiune reală pentru ca România să-și garanteze securitatea o constituie consolidarea și aprofundarea alianței cu Statele Unite. În fața acestei evidențe, o serie de politicieni de la București, de la Traian Băsescu la Călin Popescu Tăriceanu, încearcă să creeze tensiuni între România și Statele Unite sub motiv că ambasadorul Hans Klemm ar fi susținut prea deschis campania anticorupție. Din păcate pentru acești politicieni, americanii vin la pachet cu anticorupția.
Știți de ce s-a petrecut evenimentul nefericit de la Sofia, în care președintele Iohannis a fost pus într-o situație stânjenitoare când prim-ministrul Boiko Borisov a respins brutal inițiativa românească de cooperare navală la Marea Neagră? Analiza mainstream susține că în principal din motive politice interne. Omul are o majoritate fragilă și depinde atât pentru a rămâne la putere, cât și pentru alegerile prezidențiale ce vor urma de susținerea partidelor proruse și a electoratului prorus, drept pentru care le-a făcut acestora o reverență prin respingerea unei inițiative care urmărește întărirea apărării față de Rusia. Mai puțin mainstream este să precizăm că așa-zisele „partide pro-ruse“ nu sunt partide decât în sensul că participă la alegeri. În realitate, sunt grupări mafiote coordonate de la Moscova cu scopul de a menține Bulgaria captivă intereselor ruse. Pe de altă parte, am aflat din surse aliate că Moscova a făcut presiuni directe asupra lui Borisov, ba chiar „i-a pus pe masă stimulenți“ concreți. Puteți numi această situație cum doriți, dar, în cele din urmă, tot corupție se numește. Corupție la cel mai înalt nivel.
Bulgaria este cel mai clar exemplu de ceea ce se întâmplă cu un stat unde Justiția este o caricatură, iar procurorii nu sunt independenți și nu pot declanșa anchete decât cu aprobare politică. Între altele, abia acum își pun problema să își înființeze propria DNA, iar șansele nu sunt bune. Rezultatul este că Bulgaria este un stat eșuat, acaparat de interesele grupurilor mafiote și, totdodată, un stat aflat la cheremul Rusiei, care își face aproape nestingherită jocurile la sud de Dunăre. Bulgaria nu poate fi luată, așadar, în considerare, ca aliat loial, nici în NATO, nici în afara NATO, ci trebuie considerată, cu o vorbă devenită clasică, drept „calul troian al Rusiei“ în Europa.
Americanii au învățat rapid lecția că nu poți investi în securitatea și prosperitatea unor state corupte precum Bulgaria, iar ei să fugă cu darurile primite la ruși și au ajuns la concluzia că securitatea și anticorupția sunt legate și că una fără cealaltă nu sunt posibile. De aici susținerea instituțiilor anticorupție și avertismentele adresate periodic de către Washington. Acum doi ani, subsecretarul de stat Victoria Nuland i-a interpelat direct pe liderii est-europeni, pe care i-a întrebat „cum pot dormi liniștiți sub plapuma articolului 5 al Tratatului NATO când îi protejează pe corupți de Justiție“. În același an, vicepreședintele Joe Biden a subliniat la București importanța luptei anticorupție pentru relațiile dintre Statele Unite și statele din estul Europei, idee reluată câteva zile mai târziu de președintele Obama la Varșovia. În același sens au mers și declarațiile ambasadorului Hans Klemm, care a afirmat: „S-au înregistrat progrese semnificative în lupta României împotriva corupţiei. Acest lucru este de necontestat. Datorită acestora, România a devenit un model pentru alte ţări din regiune în privinţa luptei împotriva corupţiei. Alte guverne apelează la România pentru sfaturi, consiliere şi asistenţă tehnică în eforturile de înfiinţare a unor instituţii similare Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în eforturile de creare a unor instituţii judiciare independente, asemenea României, pentru a putea aduce mai uşor în faţa justiţiei persoanele acuzate de infracţiuni de corupţie. Este acest proces ireversibil? Nu, din păcate nu este şi am văzut la graniţa României recent, în ultimii ani, ţări în care s-a înregistrat o involuţie în respectarea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei“. În baza acestei constatări că „procesul nu este ireversibil“, Klemm i-a îndemnat pe parlamentari să nu mai submineze legislația anticorupție.
În locul unei replici civilizate, având în vedere că vorbim despre cel mai important prieten al României, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut în cel mai pur stil național-comunist Ministerului de Externe să îl convoace pe ambasadorul SUA (un gest inamical potrivit normelor diplomatice) și l-a acuzat pe președintele Iohannis că nu i-a cerut reprezentantului american „să înceteze să îi mai umilească pe români și unele din autoritățile române“, anume Parlamentul. În aceeași zi, fostul președinte Traian Băsescu l-a acuzat pe Hans Klemm că „stimulează revenirea la anii ‘50 în aplicarea legii în România“ și că „subminează credibilitatea Statelor Unite în România“. Ambele luări de poziție survin unei scrisori deschise adresate de Adrian Năstase prin care denunța „umilința“ la care ambasadorul Klemm i-ar supune pe români și mergea până acolo încât să sugereze că acesta din urmă ar fi trebuit declarat „persona non grata“.
Trei atacuri într-o singură săptămână – și încă într-o săptămână crucială pentru ultimele negocieri de dinaintea Summit-ului NATO – sunt mai mult decât o simplă coincidență. Sunt o dovadă de coalizare între forțele care apără statu-quo-ul corupției în România pentru a submina cel mai important parteneriat de politică externă al României. Este un alt fel de a spune că, între Statele Unite și securitatea pe care acestea o oferă, pe de o parte, și corupția generalizată și vulnerabilizarea țării în fața influențelor rusești, grupurile de interese transpartinice din România aleg corupția și pe ruși.
