Președintelui nu i s-au dat cele 100 de zile de grație în care să fie lăsat să se obișnuiască la Cotroceni, dar și el s-a cam grăbit să iasă cu teme și mesaje pe care nu a avut timp să le digere, după ce în prima sa zi de mandat a decorat un fost deținut politic, admirator al neolegionarilor.
Președinția lui nu aruncă țara în aer, cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi venit Victor Ponta: nu vrea să schimbe conducerea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), nu pune în discuție necesitatea unui parteneriat strategic cu China, nu face înțelegeri pe sub masă cu baronii, nu vrea „să debăsifice societatea și instituțiile“, nu vrea să pună botniță presei și probabil că nu vrea să fie altceva decât este. În campania electorală nu a făcut promisiuni exagerate, ne-a spus încă de atunci că va lucra „instituțional“ cu Victor Ponta și că va face o „altfel“ de politică, adică nu-și va crea adversități care nu-i folosesc la nimic și nici nu va face spectacol.
Klaus Iohannis a câștigat președinția din întâmplare, fără să fi demonstrat că este pregătit pentru această funcție, fără să fie convingător și fără să provoace entuziasm prin propria-i charismă. Este totuși un politician cu potențial, care poate crește dacă are tăria să învețe și din propriile greșeli, nu doar din cele ale predecesorilor săi, și mai ales dacă poate aduna în jurul lui oameni inteligenți, care stăpânesc bine domeniile lor de interes și care îl pot ajuta cu adevărat să ia deciziile cele mai bune.
Ridicarea MCV (Mecanismul de Cooperare și Verificare), prin care Comisia Europeană monitorizează bunul mers al justiției din România și Bulgaria, nu este în sine un obiectiv, fiindcă România nu are motive să se simtă stânjenită de această grijă pe care i-o acordă în mod gratuit Bruxelles-ul în beneficiul curățării politicii autohtone de corupți. Klaus Iohannis ar putea, în schimb, începe de pe poziții noi negocierea cu statele care condiționează în mod abuziv primirea României în spațiul Schengen de ridicarea MCV, printre ele Germania, Austria, Franța. Bucureștiul a îndeplinit toate condițiile tehnice cerute de tratatul de aderare la Schengen, iar noul președinte trebuie să-și înceapă „lucrul bine făcut“ prin discuții cu omologii săi care pun piedici țării. Klaus Iohannis își aduce aminte probabil cum a arătat Raportul MCV din 2012, când oamenii lui Victor Ponta au vrut să-l demită pe Traian Băsescu forțând legile și instituțiile să se supună unei majorități nocive. MCV ar putea fi un mecanism util pentru toate statele Uniunii Europene, iar succesul pe care l-a avut în România e doar unul dintre argumente.
E adevărat că „justiția trebuie făcută cu sobrietate“, fără „exotism mediatic“, dar în România această mediatizare a politicienilor corupți i-a făcut pe oameni să înțeleagă cât de utilă e justiția independentă și de ce trebuie susținută. Cei care au înțeles acest lucru sunt și cei care l-au votat pe Klaus Iohannis, în rest jurnaliștii trebuie lăsați să-și facă treaba într-o țară în care sunt atât de puțini cei care se ocupă cu adevărat de investigații reale, fără comenzi politice. Această temă a „justiției ca supraputere“ despre care vorbește președintele este o temă falsă în România, unde politicienii încearcă mereu să-și sporească privilegiile și să faulteze justiția.
Klaus Iohannis ar trebui să revină la subiectele majore și să nu se piardă în propuneri fanteziste, cum ar fi, de pildă, aducerea procurorului general în CSAT. Să iasă în public doar atunci când are cu adevărat ceva de spus, să taxeze derapajele, de exemplu ordonanța de urgență prin care Victor Ponta vrea să-și amnistieze plagiatul, și să le arate alegătorilor săi ce fel de politică externă vrea să facă, în ce fel va putea negocia cu o majoritate ostilă reformele sănătății și educației. Și, eventual, să țină cont de una dintre concluziile la care a ajuns Machiavelli în experiența sa de consilier: „Principii indeciși, pentru a scăpa de pericolele iminente, aleg în mod obișnuit calea neutră, cel mai adesea întru distrugerea lor“.
