Avalanşa de anchete penale şi condamnări care a lovit în ultimii ani numele mari ale politicii româneşti face ca orice dezbatere despre problemele din Justiţie şi din sistemul penitenciar să fie deturnată în interesul unuia sau altuia dintre mogulii cu televiziuni. Nici o chestiune, oricât de necesară sau importantă, nu mai poate fi abordată fără ca manipulatorii de opinie să nu prindă ocazia pentru a sugera, când nu o spun de-a dreptul, eliberarea din închisoare a lui Dan Voiculescu sau desfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
La fel se întâmplă şi acum pe tema supraaglomerării din penitenciarele româneşti, o problemă cât se poate de reală și de gravă, dar care este deturnată din nou.
Evident, sistemul penitenciar românesc oferă condiții groaznice pentru deținuți şi asta nu o arată moderatorii direct interesaţi, ci statisticile oficiale ale Admnistraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin numeroasele sentințe împotriva României. Astfel, potrivit ultimelor date de la ANP, gradul de ocupare este în prezent, în România, de peste 150%, adică avem 28.000 de deţinuţi şi doar ceva mai puţin de 18.800 de locuri în închisori.
Dar graţierea şi amnistia nu rezolvă problema supraaglomerării penitenciarelor româneşti decît pe termen foarte scurt, o spun specialiştii români şi internaţionali, dar îţi dai seama că aşa e şi fără să fii expert, doar lecturând informațiile publice de la aceeaşi ANP. Astfel, dintre cei 26.000 de deţinuţi din România condamnaţi definitiv, aproape jumătate (11.176) sunt recidivişti, iar un sfert (6545) au antecedente penale. Altfel spus, există şanse foarte mari ca majoritatea celor care ar fi eliberaţi acum, ca soluţie pentru golirea celulelor luată sub presiune mediatică, să se întoarcă înapoi în penitenciare – după ce au făcut alte victime – într-o perioadă foarte scurtă.
Problema supraaglomerării nu este doar a României. Un raport al Consiliului Europei, făcut publicat anul acesta, arată că situaţii similare sunt şi în Ungaria, cu 142 de deţinuţi pe 100 de locuri, Belgia (129%), Macedonia, Grecia, Albania, Italia, Spania, Slovenia, Franţa, Portugalia, Serbia şi Austria. Desigur, există şi ţări europene care au reuşit să rezolve chestiunea, dar chiar şi Consiliul European recomandă pentru aceasta nu graţierea sau amnistia, ci folosirea pedepselor alternative, precum probaţiunea, serviciul comunitar, monitorizare electronică sau ordinele de interdicţie.
Oricum, în majoritatea închisorilor lumii, „deţinuţii nu dispun de spaţiul minim recomandat de standardele internaţionale, petrecându-şi 23 de ore pe zi, sau chiar toată ziua, în celule supraaglomerate”, după cum arată şi portalul Penal Reform International. Totuşi, oricât ar fi tentați unii dintre noi să afirme că oamenii din penitenciare „își merită soarta”, această filosofie este complet greșită. Recluziunea are ca principal scop pedepsirea celui care a comis o infracțiune, dar în egală măsură societatea speră în reabilitarea celor închiși, iar nu în înrăirea lor, înrăire inevitabilă în supraaglomerare.
Totuși, și această organizaţie mondială specializată susţine, la rândul său, că graţiere şi amnistia, concepte foarte dragi apărătorilor de politicieni condamnaţi, nu ajută la „aerisirea” penitenciarelor. „În unele ţări, amnistii şi graţieri periodice diminuează din supraaglomerare. Dar acestea oferă soluţii pe termen scurt, nu oferă o soluţie sustenabilă şi poate eroda încrederea publică în sistemul de justiţie penală”, afirmă Penal Reform Internaţional.
Sau poate că tocmai asta e, de fapt, miza agitaţiei de acum?
