Pentru că potențialul evoluțiilor din dosarul Șova ar fi în măsură să spulbere cariera politică a lui Victor Ponta mai ușor decât i-ar fi vulpii să sperie un iepure, Senatul României a fost luat pur și simplu prizonier.
În acest sens, premierul, partidul pe care îl conduce, dar și măciuca lor de serviciu, Călin Popescu Tăriceanu, și-au asumat orice risc, pentru gruparea cu pricina arestarea senatorului PSD Dan Șova impunându-se din toate punctele de vedere ca un scenariu de neconceput.
Blocajul creat în camera superioară a Parlamentului pentru salvarea prin ricoșeu a unui singur om – a lui Victor Ponta, atenție!, nu a lui Dan Șova – este în aceeași măsură inadmisibil, periculos și prevestitor de rele chiar mai mari.
De ce?
Pentru că, spre deosebire de alte cazuri în care s-au mai văzut parlamentari piloși protejați cu ghearele de colegii lor miloși, în speța care-l vizează pe prietenul lui Victor Ponta nu mai e vorba „doar” de paralizarea actului de justiție, de sfidarea unei puteri în stat de către o alta și de semnalul obscen pe care politicienii îl dau societății (acela că distinșii aleși aparțin unei categorii privilegiate), ci și de faptul că Legea fundamentală a țării e terfelită, făcută bucăți și aruncată în stradă.
Ca într-un tablou rocambolesc care înfățișează apocalipsa statului de drept, în România anului 2015 totul se petrece din dispoziția și prin punerea în operă a numai două persoane – Victor Ponta, respectiv Călin Popescu Tăriceanu.
Dacă așezăm la dreapta ședința de plen din 25 martie (votul senatorilor pe solicitarea DNA de încuviințare a arestării preventive a lui Dan Șova, coroborat cu textul căruia Tăriceanu i-a dat citire în deschiderea procedurii), iar la stânga hotărârea care, după atâta chin și haos, a fost publicată pe 22 aprilie în Monitorul Oficial, vom vedea mocirla în toată cangrena ei: suspendarea Constituției.
În 25 martie, votul senatorilor prezenți (de încuviințare a arestării) a fost ignorat total de Tăriceanu, iar în loc de hotărâre, așa cum cereau Constituția și Curtea Constituțională, fostul premier a eliberat doar o fițuică, prin ambele gesturi fiind denaturat cursul normal.
Iar asta, în condițiile în care, la ședința de plen din 25 martie, chiar înainte de începerea votului, brigadierul Tăriceanu invocase – vedem cu ochiul liber că o făcuse doar de formă – inclusiv temeiul unui articol din Legea fundamentală (72, alin.2). Doar câteva ore mai târziu, prin ceea ce șeful Senatului a întreprins efectiv și discreționar, articolul cu pricina a fost practic catapultat în vid.
În 22 aprilie, data publicării în Monitorul Oficial a fantomaticei hotărâri a Senatului, semnată după lungi ezitări de președintele camerei, este bifat un nou derapaj cât casa: practic, articolul din Constituție, invocat fie și de formă la plenul din 25 martie, dispare de parcă nici umbră n-ar fi fost.
De data asta, art. 72 alin. (2) nu mai este invocat fie și pentru a fi încălcat rapid, ci pur și simplu nu mai este invocat.
Constituția a fost ajutată să sublimeze. Pastilă anti-molii, la atât a fost redusă.
Doi oameni, legați prin firele nevăzute ale disperării și prin mirajul nefast al oportunismului de mare calibru, au suspendat Constituția.
Atenție! Doi oameni, doar doi, într-o țară ce încă numără, totuși, 20 de milioane.
Cetățeanul Victor Ponta și cetățeanul Călin Popescu Tăriceanu au, din punctul meu de vedere, a da seamă de crearea unui precedent mai mult decât periculos.
Motivele personal-politice care i-au pus pe acest drum devin simple detalii. De aici încolo, cu adevărat mai contează doar implicațiile pe termen mediu și lung, ca și turma de cutii ale Pandorei care ar putea fi astfel deschise.
Sub guvernarea Victor Ponta, România a mai cunoscut un episod dramatic de prizonierat al unei instituții care, condusă de un lacheu mereu preocupat de ratele-i uriașe la bănci, a încetat să mai existe.
E vorba, probabil ați ghicit, de Avocatul Poporului.
În mandatul lui Victor Ciorbea, instituția cu pricina a contribuit relaxată nu doar la explozia numărului de ordonanțe de urgență, ci și la șubrezirea locului pe care îl ocupă Constituției României.
Cum? Prin blocarea accesului la arbitrajul Legii fundamentale, din moment ce obediența Avocatului Poporului în fața poftelor premierului Ponta a privat societatea de pârghia esențială prin care se putea adresa Curții Constituționale, totul în ideea exercitării unui control constituțional eficient pe ordonanțele emise de Guvern.
Însă ceea ce s-a întâmplat la Senat depășește – și prin valoarea simbolică, și implicațiile concrete – visul urât ce nu se mai termină la Avocatul Poporului.
Pentru liniștea-i ghemuită și pentru nopțile mai puțin grele ale lui Victor Ponta, PSD nu a reușit să îl suspende pe președintele Traian Băsescu, deși a încercat de două ori, deși a pus la bătaie resurse umane, financiare și propagandistice fără precedent.
A reușit, în schimb, să suspende Constituția și a făcut-o ca spărgătorii de elită, cu mănușa Tăriceanu, pe care a distribuit-o la ambele mâini.
Și nici pe șeful statului nu l-am văzut prea îngrijorat de acest lucru. Ca să citez cumva puțin din spusele domniei sale, Klaus Iohannis a avut curajul nebunesc să tacă și pe tema asta.
Ce să zici, de-a dreptul inspirat!
