Nu mai este o noutate pentru nimeni ca la 1 ianuarie 2007 Romania a intrat complet nepregatita in Uniunea Europeana, atat din punct de vedere economic, cat si social. Faptul in sine are multiple explicatii, dar cele mai multe dintre ele tin de relatiile mafiote care au caracterizat majoritatea privatizarilor, a contractelor incheiate cu statul si a deciziilor de stergere a datoriilor. Consecintele lor s-au reflectat in mentinerea nivelului de trai la un nivel scazut si la o incetinire a dezvoltarii. Din acest motiv, ani de zile nici nu am primit statutul de economie de piata functionala si l-am obtinut numai la presiunile externe ale UE, NATO si FMI de a ne imbunatati mediul de afaceri. Din pacate, autoritatile inca evolueaza paralel cu principiile comunitare, de vreme ce Bruxelles-ul ne suspecteaza de incalcarea legislatiei europene intr-unul dintre cele mai delicate domenii ale Uniunii, cel al concurentei. Practic, marile privatizari ale anului, Automobile Craiova si Tractorul Brasov, sunt investigate in amanunt si se cer explicatii privind pretul tranzactiilor, posibilele ajutoare de stat mascate sau stergerile de datorii. Cu alte cuvinte, sunt anchetate toate aspectele, inclusive cele semnalate de presa, care pot duce la perturbarea pietei interne a UE.
Ca nu este de joaca cu regulile stabilite de Comisia Europeana stau dovada si celelalte probleme pe care le are de rezolvat Romania: privatizarea Petrotub, nivelul taxei auto, problemele de gestiune ale Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura, intarzierea delimitarii ariilor protejate pentru pasarile salbatice si prevederea din contractul de vanzare-cumparare a Petrom referitoare la detinerea de catre statul roman a unei asa-zise "actiuni de aur". Daca am sta sa ascultam explicatiile oficialilor romani, am avea impresia ca birocratii de la Bruxelles au inclusa in fisa postului obligatia de a suspecta continuu Romania. Adevarul este insa altul: obisnuinta celor care ne conduc de a actiona intr-un dispret total fata de legi se schimba greu. Din pacate pentru acestia, a trecut vremea cand orice se putea rezolva prin trafic de influenta. La acest gen de telefoane nu raspunde nimeni de la Bruxelles.