Adrian Nastase impreuna cu alti prieteni militanti ai "capitalismului de cumetrie" au reusit sa-i convinga pe deputati ca trebuie sa-si construiasca apararea inainte de a avea de-a face cu DNA. Cu ajutorul PNL si UDMR, fostul premier a reusit sa treaca o prevedere prin care avocatii sa poata asista la toate actele de urmarire penala, nu doar la cele care implica prezenta persoanei cercetate. Cu alte cuvinte, inculpatii sau aparatorii acestora vor putea sti in orice moment ce instrumente foloseste procurorul de caz pentru a descoperi fapte de coruptie, spionaj sau chiar terorism. In logica noilor prevederi legale, procurorii ar trebui, de pilda, sa-l anunte pe Adrian Nastase sau pe avocatul sau de indata ce primesc avizul judecatorului pentru a-i pune telefonul sub urmarire, sau de indata ce descopera un martor incomod, sau de indata ce gasesc noi probe care ar putea pune in offside apararea. Parlamentarii isi construiesc de fapt fortificatii pentru zilele in care vor fi nevoiti sa dea explicatii despre felul in care si-au construit averea, despre bunurile colectionate sau despre resorturile lacomiei. Acum au nu doar timp sa se concentreze asupra acoperirii cu legi, ci si relaxarea necesara, data de apropierea alegerilor si de gandul ca magistratii nu se vor mai grabi sa ancheteze, sa dea solutii, sa judece pana cand nu se va transa la urne pe mainile cui va intra puterea. Mizand pe psihologia fricii, Adrian Nastase, el insusi personaj invinuit de procurorii anticoruptie in doua dosare penale, crede ca in aceasta perioada preelectorala lucrurile sunt blocate "din frica functionarilor fata de un sistem in care nu se mai stie cine si pana cand conduce, cine se va certa sau impaca si pana cand, cine raspunde si cine va pasa raspunderile spre josul ierarhiilor" (Jurnalul National, 27 februarie 2008). Glisand cameleonic, fostul premier ar vrea sa demonstreze ca institutiile publice ar fi inghetate in asteptarea noului guvern, trecand la note de subsol inclusiv frica judecatorilor si a procurorilor. Ca militarii, majoritatea magistratilor autohtoni inteleg imediat cine detine adevarata putere si carei persoane trebuie sa i se supuna ceilalti, de aceea procesele primesc amanari din ce in ce mai indelungate, iar Curtea Constitutionala se inclina dilematic, cand intr-o parte, cand in cealalta, protejandu-i insa mereu pe colaborationistii vechiului sistem.
In Romania nu s-a pus niciodata problema curatarii corpului magistratilor de cei care faceau servicii regimului dictatorial de dinainte de 1989 si care fie pot fi santajati, fie, la randul lor, ar putea sa-i santajeze pe noii potentati cu amanunte din biografiile lor predecembriste. Lustratia a fost mereu mai degraba subiect de cafenea decat de dezbatere si noi inca nu stim cati dintre cei care impart azi dreptatea o faceau si in urma cu douazeci de ani la comanda unui regim represiv. In Germania Federala, epurarile corpului juridic au continuat, de pilda, pana in 1962, dupa ce statisticile de-monstrasera ca, dintre cei aproape 12.000 de judecatori din Bundesrepublik, cinci mii fusesera activi in timpul regimului hitlerist.
In Romania postceausista colaborationismul nu doar ca nu a fost eliminat, dar de multe ori a devenit trambulina pentru functii de varf, cum a fost cazului procurorului Piciorus, fost vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, cazat acum confortabil la Parchetul General, desi implicarea sa in moartea disidentului Gheorghe Ursu a iesit la iveala cu multi ani in urma.
Nastase, Mitrea, Verestoy, Patriciu, Copos si ceilalti care au primit contributii nepotrivite in valtoarea construirii capitalismului autohton stiu cum sa trateze cu oamenii vechiului sistem. stiu cum sa foloseasca balanta puterii si a influentei pentru a scapa nevatamati din anchete si procese. stiu cum sa dea ceasul judecatorilor si procurorilor in urma. stiu sa-si construiasca un Cod Penal de uz personal. stiu cum sa-si asume dezinvolt rolul de prostituata priceputa, care duce de nas un client dificil.
