Îl mai ţineţi minte pe domnul Şova, cel care, pentru serviciile aduse premierului, a primit pe mână Ministerul Marilor Proiecte? Dar de domnul Bănicioiu, celălalt prieten de joacă al lui Victor Ponta, ce părere aveţi? Sau de doamna Plumb, care se plimbă cu SUV-ul înmatriculat în Bulgaria pentru a nu plăti taxele româneşti pe care ea le-a introdus? Trebuie să recunoaşteţi că între oamenii aceştia şi membrii Guvernului Cioloş există o mare diferenţă. Dar nu despre competenţă e vorba aici. Ci despre gradul nostru de aşteptare, în legătură cu rezultatele guvernării.
Câţi dintre dumneavoastră au crezut cu adevărat că Dan Şova chiar ar fi putut construi vreo autostradă în România? Mai ales după ce prietenul premierului ne-a arătat repede de ce este în stare, când ne-a anunţat senin că „s-a pierdut” contractul original cu Bechtel. Eu cred că puţini.
Chiar dacă Guvernul Ponta a venit la putere după un vot de peste 60%, gradul de aşteptare al unei părţi importante din această ţară a fost totuşi redus. În general, în 2012, veniseră la putere aceleaşi feţe cunoscute, aceiaşi păpuşari, aceiaşi politicieni care dau doct din gură, dar în realitate nu se pricep la nimic. Oamenii ăştia erau seară de seară la televizor, ştiam ce le poate pielea. Când ar fi avut timp să se schimbe?
Acum , lucrurile sunt cu totul altele. Dacă te uiţi în CV-urile miniştrilor lui Cioloş stai şi te întrebi ce resorturi i-au împins pe mulţi din oamenii ăştia să accepte posturile din guvern şi dacă nu aveau cumva ceva mai bun de făcut. Colegul Petre Bădică a observat un lucru interesant şi anume că opt dintre miniştrii noului guvern au absolvit universităţi aflate în primele 500 ale lumii. Nu e mare lucru, veţi spune. Ei bine, pentru comparaţie, nici unul dintre membrii fostului Guvern Ponta nu este în această situaţie.
Sigur, există şi câteva semne de întrebare. De pildă, ce caută Vasile Dâncu, un fost ministru din cabinetul Adrian Năstase, în guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloş? Un răspuns ar fi acela că, probabil, PSD nu este încă pregătit să se decupleze total de la uriaşul rezervor cu bani care este Ministerul Dezvoltării Regionale, de acolo de unde provine, de fapt, şi puterea din ultimii ani a lui Liviu Dragnea. Mai sunt şi alte nume care pot ridica nedumeriri legitime, cum ar fi noul ministru de Interne, Petre Tobă, fostul şef al Poliţiei şi unul dintre pomeniţi în stenogramele din dosarul penal al baronului de Mehedinţi, Adrian Duicu.
Acestea sunt mai degrabă excepţii, iar cei care au urmărit audierile membrilor guvernului din comisiile de specialitate ale parlamentului au putut remarca că majoritatea miniştrilor lui Cioloş sunt cu multe clase peste tot ce a avut România până acum. Aş avea chiar şi o menţiune specială pentru Raluca Prună, noul ministru al Justiţiei, adusă de la Bruxelles pentru a spăla ruşinea prestaţiei de luni a Cristinei Guseth şi care, în doar o oră şi jumătate, i-a făcut pe ostilii membri ai comisiilor juridice să se încline în faţa ei.
Guvernul Cioloş are aşadar oameni cu şcoli înalte, cu performanţe profesionale dovedite, cu cariere în spate, unele chiar în instituţii internaţionale. Cu toate acestea, un sentiment de îngrijorare ar trebuie să ne cuprindă: ce vor face de mâine toţi aceşti oameni în care acum, pe bună dreptate, investim atâta încredere?
Pentru că, de miercuri încolo, România nu este alta decât cea pe care o ştim. În ceea ce priveşte guvernul, partidele fac acum un pas tactic în spate, dar să nu uităm să această ţară este ultrapolitizată, de sus în jos, de la Bucureşti la Fălticeni. Să nu uităm că până şi femeia de serviciu dintr-o instituţie publică a ajuns acolo pe o filieră politică, fiind adusă sau recomandată de un funcţionar ce-şi datorează serviciul unul şef de partid.
Să nu uităm că tragedii precum cea de la „Colectiv” au avut loc pentru că mai multe instituţii publice nu şi-au făcut treaba şi au lăsat să funcţioneze un club care nu respecta condiţiile de siguranţă pentru clienţi. Cum vor schimba miniştrii guvernului Cioloş un întreg sistem de corupţie, nepăsare, neglijenţă, întins în toată ţara? Cum vor schimba tehnocraţii în care ne punem acum atâta încredere sistemul de promovare, pe pile şi servitute politică, din primării, consilii judeţene, servicii descentralizate sau chiar din propriile ministere?
În ultimii ani, s-a vorbit doar despre necesitatea creşterii pensiilor şi salariilor- nu că nu ar fi nevoie de ele- dar această ţară are nevoie de o reformă mult mai amplă. Acum s-a făcut un prim pas spre modernizare, în care adevăraţi tehnocraţi sunt aduşi la guvernare, dar este foarte posibil ca sistemul peste care vor guverna aceşti oameni să opună o rezistenţă îndârjită la schimbare. Va trece o perioadă în care nici partidele nu se vor opune făţiş reformelor anunţate de guvernul Cioloş, sub efectul protestelor din stradă, dar cât va mai dura totuşi pacea, până când vor încerca să-şi încleşteze din nou fălcile în ciolanul puterii?
Guvernul Cioloş are totuşi un timp scurt, până la alegerile de anul viitor, să pună măcar jaloanele unei schimbări profunde. Nu se vor construi autostrăzi într-un an, dar măcar ar trebui să se stabilească nişte priorităţi pe care să nu le schimbe nimeni până în 2025. Nu vom avea până în 2016 „spitale ca afară”, dar măcar ar trebui să se pună dop risipei de bani din sănătate.
Pericolul cel mare este însă acela ca sistemul să învingă din nou. Ca oamenii aceştia, pe care acum nu-i putem suspecta de rea-credinţă, să se retragă văzând că nu sunt sprijiniţi îndeajuns de Parlament, partide politice şi de acea parte a societăţii care, inevitabil, nu va dori reforma. Sau poate că mulţi se vor plictisi când vor da de greu şi vor pleca înapoi la slujbele bine plătite din care au venit.
Eşecul lor va fi însă infinit mai dureros decât eşecul Guvernului Ponta sau al unui eventual Guvern Predoiu. Pentru că de la membrii Guvernului Cioloş chiar există mari aşteptări. Iar dacă acestea nu se vor materializa atunci această ţară chiar nu mai are nici o speranţă. De aceea, eu spun să nu deschidem încă şampania. Spre binele nostru.
