1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialLupta cu mafia. Despre curaj şi normalitate

Lupta cu mafia. Despre curaj şi normalitate

Un deputat condamnat penal pentru dare de mită și efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, care a cerut interzicerea radarelor rutiere pentru că a primit o amendă pentru viteză excesivă, un deputat urmărit penal pentru mai multe fapte de corupţie, acuzat că a încasat, prin firmele sale, peste 750 de milioane de lei din fonduri europene, şi un fost ministru de Finanţe cu datorii la Fisc de peste 70.000 de lei au format oastea de strânsură pe care PSD a mobilizat-o împotriva lui Cristian Ghinea, pentru că acesta a dezavuat public minciunile fostului prim ministru Victor Ponta şi a dezvăluit o parte consistentă din afacerile controversate ale prietenului acestuia, Sebastian Ghiţă.

Penibilul “comando” a fost condus de pesedista Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaţilor, care l-a chemat imediat la ordin pe ministrul care a spart protecţia mogulului de la Ploieşti.

Acţiunea a scos în evidenţă, încă o dată, uşurinţa cu care liderii PSD se folosesc de instituţiile statului pentru a pune presiune pe cei care le afişează în public fraudele, dar şi dispreţul aproape natural cu care tratează regulamentele. Fostul ministru de Finanţe Orlando Teodorovici a luat cuvântul, deşi nu avea voie nici măcar să fie la şedinţă, iar Sebastian Ghiţă şi-a motivat prezenţa prin faptul că i-ar fi ţinut locul unui deputat PSD, deşi nu face parte din respectiva comisie parlamentară. Mai mult, circul de luni din Parlament a pus din nou sub reflectoare agresivitatea de haită cu care se luptă aceşti politicieni să-şi păstreze contractele grase şi dubioase cu statul.

Faptele sunt clare. Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, i-a arătat, pe Facebook, lui Victor Ponta de ce nu va scăpa niciodată de sintagma care i-a devenit emblemă – “minte cum respiră”. “Repetați obsesiv că România are absorbție zero și că e singura țară din Uniunea Europeană în această situație. Domnule Ponta, fie dezinformați, fie manipulați cu bună știință. România a demarat absorbția. În luna mai au început primele plăți de la Comisie din noul exercițiu financiar: 57 de milioane de euro. Sunt cifrele oficiale ale Comisiei Europene”. Dar demersul ministrului a deranjat mai ales pentru că a dezvăluit uriaşele mize financiare pe care Sebastian Ghiţă le are în zona guvernamentală: în perioada 2010-2015, grupul de firme controlat de deputat a fost beneficiar sau contractant pentru 750 milioane lei din fonduri publice şi europene.

“Tupeul” de a te atinge de averea acestei camarile nu putea rămâne nesancţionat. Palmele morale primite de Victor Ponta, un personaj bufon, care nu prea mai e luat în serios nici de colegii săi, ar mai fi putut fi trecute cu vederea de şacalii din PSD. Dar totul e acceptabil până în momentul în care ajungi la bani. După şedinţa de înfierare din Parlament, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a distribuit presei un raport bazat pe datele din Sistemul Unic de Management al Informatiei privind cheltuielile din fonduri europene care susţine afirmaţiile privindu-l pe mogulul afacerilor informatice cu statul. Iar asta pesediştii nu pot tolera sub nici o formă.

De cealaltă parte, gesturile lui Cristian Ghinea din ultimele săptămâni au fost întâmpinate cu entuziasm de cei care s-au săturat de risipa făcută la nivelul statului şi au fost catalogate drept “curajoase”. Dar ceea ce a făcut ministrul nu are nici o legătură cu curajul, ci cu normalitatea, şi astfel de fapte normale au fost aşteptate luni de zile de la întreg Guvernul Cioloş. De fapt, acesta este unul dintre aspectele care pot fi reproşate cel mai insistent actualului Executiv tehnocrat, că nu a avut mai devreme “curajul” de a dezvălui uriaşele nereguli ascunse în sistemul guvernamental de guvernările politice.

Dar, văzând violenţa cu care se zbat acum politicienii vizaţi, spunem şi noi, ca nişte români care nu sunt veritabili dacă nu sunt resemnaţi: e bine şi mai târziu decât niciodată.

 

Cele mai citite

Ilie Bolojan: PSD are dreptul să propună premierul, conform aritmeticii parlamentare

Bolojan a subliniat importanța respectului între partenerii de coaliție și necesitatea de a asigura stabilitate politică în România Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică...

Crin Antonescu: Portretul fostului lider PNL susținut pentru președinția României

Crin Antonescu, născut pe 21 septembrie 1959 în Tulcea, și-a început cariera ca profesor de istorie și muzeograf înainte de a intra pe scena...

Coreea de Nord intensifică sprijinul militar pentru Rusia cu trupe suplimentare, artilerie și drone kamikaze

Coreea de Nord își crește sprijinul militar acordat Rusiei în conflictul din Ucraina, potrivit Statului Major al Armatei Sud-Coreene (JCS), citat de agenția Yonhap....
Ultima oră
Pe aceeași temă