Hotărât lucru, politicienii români vor să demonstreze că nu învață nimic din lecțiile electorale.
Nici nu s-au încheiat bine alegerile locale și liberalii au început negocierile politice pentru a creea o platformă anti-PSD. Eforturile PNL s-au îndreptat în special către UNPR, partid care are, în prezent, 43 de parlamentari, liberalii propunând o fuziune între cele două formațiuni. Realizarea unui asemenea pas le poate oferi liberalilor beneficii pe termen scurt. Ei ar putea obține puterea în câteva județe și vor avea majoritatea în Parlament în sesiunea de toamnă. Pe termen lung, însă, PNL nu are cum să câștige din înghițirea unui partid privit de propriul electorat ca o fomațiune nocivă, formată pe bază de traseism. Liderii PNL susțin că au nevoie de asemenea aliați pentru a învinge PSD în alegerile parlamentare. Explicația nu stă, însă, în picioare. La alegerile locale, UNPR a obținut, la nivel național un scor politic de 2,67%. Orice sociolog cu o minimă expertiză le-ar atrage atenția liberalilor că este importantă combatibilitatea acestor alegători. Adică, dacă PNL a obținut 32% la locale iar UNPR 2,67% după fuziune liberalii nu vor avea va avea atutomat 34,67% – pot să aibă mai puțin, dacă electoratul liberal va respinge fuziunea. În decembrie, PNL era a doua forță politică din București, potrivit sondajelor, dar anunțarea unor candidați incompatibili cu electoratul liberal, în special Marian Munteanu, a tras partidul în jos, pe locul trei. În plus, obiectivul anunțat de conducerea PNL – de a obține voturi mai multe comparativ cu PSD – este un obiectiv firesc, dar care îi privește pe liberali și nu pe alegători.
În hora pragmatismului a intrat și PMP, formațiunea lui Traian Băsescu aliindu-se în șase județe cu PSD și doar în trei cu PNL. Și aceasta în ciuda faptului că în retorica fostului președinte PSD a fost, mai tot timpul, simbolul „sistemului ticăloșit”. „Dacă rămânem să privim la lună, să facem opoziţie, această brumă de consilieri pe care am obţinut-o nu ne va folosi la nimic în alegerile legislative şi vom participa la formarea de majorităţi acolo unde sunt condiţii”, a fost explicația oferită de Traian Băsescu. La fel ca liberalii, Băsescu a aruncat pe piață o explicație care privește activul PMP, dar nu pe alegători, o explicație de genul „Ce, tocmai noi să rămânem pe dinafară?”.
Sigur, politicienii își realizează obiectivele și prin alianțe, iar multe dintre apropierile de acest gen au fost caracterizate drept „imorale”. În al doilea război mondial, SUA și Marea Britanie au fost aliate cu Uniunea Sovietică. Însă, aliații aveau ca scop învingerea Germaniei naziste, a Italiei, care cuceriseră aproape întreage Europă și a Japoniei, care cucerise o mare parte din Asia. Aliații au semnat o așa numită Cartă a Atlanticului, prin care se promitea că fiecare țară va avea dreptul să își determine singură forma de guverămânat. Cu alte cuvinte, aliații nu au venit să ceară ajutor strict pentru a câștiga războiul, ci au oferit alianței cu URSS un scop nobil, de interes pentru orice locuitor de pe planetă – libertatea tuturor popoarelor. Sigur, că promisiunea nu s-a realizat în Europa de Est, dar asta e deja o altă discuție
Mai aproape de zilele noastre, Traian Băsescu devenise un campion al alianțelor imorale. Să ne amintim ce frumos a îmbrăcat propaganda sa alianța cu PSD (nu am avut de ales, ne-a obligat Dinu Patriciu). Ce frumos a fost ambalată și alianța cu UNPR (partid toxic inventat de Traian Băsescu) ca fiind necesară pentru reformarea statului și pentru independența justiției. Sigur, fără nicio legătură cu realitatea, dacă e să menționăm numai un exemplu: dispariția misterioasă a parlamentarilor UNPR, în 2010, când trebuia votată noua lege a ANI, după ce legea anterioară fusese declarată neconstituțională. A zis Băsescu că l-a reevaluat pe Oprea pentru că i-a adus voturi în Parlament? Nu, a explicat că l-a reevaluat pentru că s-a opus numirii unor mafioți la Ministerul de Interne – adică un subiect de interes general și nu unul important doar pentru Băsescu.
