In urma cu un an, la inceputul lunii august 2006, mediul de afaceri ar fi trebuit sa rasufle usurat: mult asteptatul Cod Fiscal a aparut in Monitorul Oficial. Faptul in sine ar fi trebuit sa puna capat perioadei de instabilitate legislativa criticata continuu de investitori, care isi vedeau mai mereu dinamitate planurile de afaceri. Nu a trecut, insa, nici un an de la intrarea sa in vigoare, ca Ministerul de Finante a modificat din nou Codul Fiscal, prin reintroducerea de la 15 aprilie 2007 a sistemului de plata in vama a TVA aferenta importurilor din statele non-UE. Motivul invocat a fost stoparea evaziunii fiscale. Din pacate, lucrurile nu s-au oprit atunci. Nici in privinta pierderilor bugetare, nici in cea a modificarii Codului Fiscal. Cu alte cuvinte, cum evaziunea nu a putut fi stopata, cum incasarile nu reusesc sa acopere nevoile tot mai mari ale statului, Guvernul se foloseste din nou de Codul Fiscal. Sigur, pe canale oficiale, premierul si ministrul Finantelor vorbesc de faptul ca taxele si impozitele nu vor fi modificate si, ca atare, nimeni n-ar trebui sa aiba ceva de obiectat. Dar… Printr-o ordonanta de Urgenta ce va fi finalizata in septembrie, dl Vosganian va modifica redeventele pentru exploatarea zacamintelor. La randul sau, premierul insusi a anuntat ca firmele din industria de panificatie ar putea fi obligate sa achite un impozit forfetar. Nici seful Departamentului de Control al Guvernului nu a scapat ocazia si a anuntat si el viitoare impuneri, deja celebrele taxe pe trasurile si saniile de agrement si pe veniturile celor care inchiriaza camere sezonistilor. Motivat tot de combaterea evaziunii fiscale, ministrul Finantelor se mai gandeste si la schimbarea unor reguli privind plata TVA si a impozitului pe profit.
Fara doar si poate, stoparea fenomenului de evaziune fiscala este mai mult decat imperativa. Nu pot fi dezaprobate niste masuri prin care se pot recupera la buget, de exemplu, peste doua milioane de euro (2% din PIB) doar din zona TVA. Problema este, insa, modul in care Guvernul gandeste transpunerea in practica a acestui deziderat. si asta pentru ca intentia onorabila de a nu creste taxele, ci de a actiona in zona nefiscalizata, nu scuza metoda prin care se modifica legea fundamentala a unei economii. Chiar daca s-ar schimba doar o singura virgula, acest lucru trebuie facut prin lege aprobata de Parlament, nu prin ordonanta de urgenta. Iar daca, prin exceptie, s-ar modifica prin OUG, modificarea ar trebui sa intre in vigoare doar dupa aprobarea acesteia de catre forul legislativ.
Nici teza potrivit careia ar putea exista derogari de la aceasta prevedere nu sta in picioare, intrucat normele de tehnica legislativa prevad ca derogarea nu se poate face printr-un un act normativ inferior (ordonanta de urgenta versus Cod), iar modificarea nu poate contraveni in nici un caz principiilor actului normativ superior. In plus, se incalca si alte prevederi legislative. Prima ar fi cea privind respectarea perioadei minime de sase luni dintre momentul adoptarii si cel al intrarii efective in vigoare. Or, Guvernul intentioneaza ca noile prevederi sa fie aplicabile de la 1 ianuarie 2008, adica peste mai putin de patru luni.
Din pacate, problemele care survin modificarilor Codului Fiscal, in fapt o permanenta sursa de instabilitate fiscala, nu se opresc aici. Ordonanta va trebui adoptata in cele din urma de Parlament, care poate deveni in acest caz o a doua sursa de instabilitate fiscala. Iar un precedent exisa. Este vorba de celebra taxa auto de prima inmatriculare. De altfel, orice ordonanta este pasibila de modificari substantiale in Parlament, dar urmarile pot deveni cu adevarat dezastruoase cand la mijloc sunt reglementari fiscale.
A devenit deja o regula ca, atunci cand Guvernului nu-i ies socotelile cu bugetul, sa se treaca imediat la modificarea Codului Fiscal, cea mai la indemana metoda ce produce si efecte imediate. Dar care, totodata, afecteaza mediul de afaceri, nevoit sa-si adapteze planurile in functie de politica fiscala devenita deja proverbial de imprevizibila a Romaniei.
