Există câteva adevăruri despre români pe care le eludăm în mod constant stingheriți de ceea ce vedem în oglindă, de la naționalismul primitiv care caracterizează o bună parte a populației la provincialismul balcanic al fostului Regat și până la cultul meschin al pomenii. Dacă vrem să înțelegem cum este posibil ca un impostor intelectual, un personaj extraplat din punct de vedere moral și un laș cinic precum Victor Ponta să ajungă la doi pași de a deveni șeful statului, atunci ar fi bine să ne înfruntăm demonii și să ne privim așa cum suntem.
Românii nu sunt buni, drepți și primitori așa cum ne mângâie propaganda naționalismului duios. Sunt, mai degrabă, invers: meschini, corupți și intoleranți până la xenofobie. Sunt, mai degrabă, așa cum scrie Caragiale într-unul din cele mai teribile portrete făcute vreodată românilor de alt român: „Să ne vedem sănătoși la Înviere, coane Leiba!, adăogă Gheorghe depărtându-se. Leiba a mers la primărie, apoi la subprefectură, să denunțe pe amenințător, cerând să fie păzit. Subprefectul, un tânăr foarte vesel, a primit întâi peșcheșul «modest» adus de Leiba, pe urmă a început să râză de jidanul fricos și să-l batjocorească. Leiba a stăruit călduros să-l facă a înțelege gravitatea lucrului, cum era hanul izolat departe de sat și chiar de șosea. Dar subprefectul, cu un aer mai serios, l-a povățuit să fie cuminte; nici să nu mai pomenească de așa ceva, ca să nu deștepte în adevăr, într-un sat unde oamenii sunt răi și săraci, pofte de călcare“. Toate sunt aici: Sărăcie, Frustrare, Corupție, Ură, Rasism, Xenofobie și o violență abia ținută în frâu. Nu întâmplător România este singura țară ieșită din comunism în care minerii erau aplaudați cu lacrimi de recunoștință pentru că băteau cu bestialitate studenții și intelectualii. De aceea, „cruciatul“ anticorupție Monica Macovei nu primește decât 4,5% din voturi și este cel mai urât om politic, de la stânga la dreapta, și tot de aceea românul este confortabil cu primarul hoț și un șef de județ corupt. Un președinte plagiator care protejează regimul de „peșcheșuri“ și sistemul corupt este exact ceea ce le trebuie. Cine e Macovei să facă pe justițiarul și cine e neamțul ăsta să ne spună nouă ce să facem? „Românii știu mai bine ce trebuie făcut în România“, a dat glas Ponta sentimentului majoritar, iar ceea ce trebuie făcut este să-l aleagă pe Victor Ponta.
Românii nu sunt temători de Dumnezeu și iubitori de libertate. Sunt mai degrabă amorali și bucuroși de servitute. Relația majorității cu Biserica Națională e una complicată, dar, dacă e să simplificăm, este vorba de un târg reciproc avantajos. Mergem la biserică mai des sau mai rar, ne rugăm la Hristos încă și mai rar și nu stăm să chibzuim la modelul christic aproape niciodată, stânjeniți de prezența sfințeniei, dar avem grijă să-l plătim generos pe popă să împlinească toate ritualurile ca să „împlinim tradițiile“. Ne cumpărăm cheile Raiului de la părinte că nu se știe niciodată și, oricum, e bine să ai grijă și de suflețel, dar, în rest, ne vedem de treburile murdare de zi cu zi. La schimb, Biserica mângâie poporul pe cap – nu și pe neamț, al cărui cap trebuie călcat –, ia banii și construiește biserici la fiecare colț de stradă. Românii îi disprețuiesc pe țigani, dar România riscă, în ritmul ăsta, să o ia pe urmele Indiei, unde n-au nici un fel de infrastructură, unde cetățeanul este disprețuit de o clasă politică profund coruptă, majoritatea trăiește la propriu printre gunoaie, dar are în schimb cele mai high tech temple de tot soiul și cea mai profitabilă industrie a mântuirii din lume, cu un personal calificat format din cei mai profesioniști guru. Taj Mahal-ul este o minune de marmură care se ridică în mijlocul unei uriașe gropi de gunoi. Noi ne facem „Catedrala Mântuirii Neamului“ (las că neamurile nu se mântuiesc la grămadă, că mântuirea nu funcționează așa) în mijlocul unui deșert moral. Cel mai nociv produs al tranziției a fost apariția unei clase postcomuniste perfect amorale și de un cinism perfect, pentru care scrupulele nu sunt decât scuze în calea succesului. Pentru această clasă, Vîntu este un campion, Tăriceanu este prim-ministrul ideal, Ponta este președintele perfect, iar Gigi Becali – tatăl, fiul și sfântul duh întrupate. Libertatea? Un moft. Trăiască Biserica și Armata, simbolurile supreme ale autorității ecleziale și seculare la care ne închinăm cu entuziasm.
Românii nu iubesc democrația, dar sunt măguliți să-și aleagă despotul. Nu suntem deloc admiratori ai lui Cristian Tudor Popescu, dar observația sa că de 25 de ani partidul comunist iese victorios sau în fruntea tuturor alegerilor este fără reproș. Există un motiv pentru care nostalgia după comunism este la 60%, iar Ion Iliescu rămâne modelul arhetipal de președinte după care tânjește nostalgic tot românul. Fundamental, nu ne place libertatea și nu ne place nici democrația. Ceea ce ne place este să fim băgați în seamă atunci când se decide despotul vremelnic. Când despotul încalcă înțelegerea și, în loc să ne dea, ne ia, așa cum a făcut „nenorocitul“ de Băsescu, e vai de el. Să-l ferească Dumnezeu de furia poporului căruia i se ia! În schimb, autocratul care dă, ăsta da președintele tuturor românilor. Pomana de stat care unește! Dacă nu ne plac libertatea și democrația, nu ne place nici Occidentul. Îl disprețuim. În secret sau pe față, urâm Anglia, Germania și, mai ales, America și îi urâm pe ardeleni pentru tradiția lor occidentală și pentru alegerile pe care le fac. Ne simțim bine în balcanismul nostru vesel și crud. Ne plac rușii, deși n-am spune-o niciodată. Ne place mandarinul chinez care n-are nevoie să delibereze, să se îndoiască, să pună întrebări și să facă alegeri dureroase. Doar să se supună.
Dacă nu vă place acest portret incorect politic și vreți să dovediți că este greșit, atunci știți ce aveți de făcut pe 16 noiembrie. Nu trebuie să v-o spunem noi.
