Despărţirea drumurilor politice ale lui Victor Ponta şi Crin Antonescu a devenit aproape o certitudine. În timp ce unul dintre liderii USL are totuşi mari şanse să supravieţuiască politic eşecului de la referendum, deşi a încasat cele mai puternice lovituri în acest război, celălalt se apropie de finalul carierei. Paradox? Nicidecum, este doar o situaţie obişnuită pentru politica românească.
Demersul pentru demiterea lui Traian Băsescu a fost o greşeală politică majoră, pe care USL a făcut-o în primul rând din cauza lui Crin Antonescu şi Dan Voiculescu. Premierul nu avea practic nici un interes să intre într-o bătălie care avea din start şanse mici de victorie. În timp ce Ponta îşi permitea, văzându-şi până atunci de guvernare, să aştepte alegerile din toamnă, când, cu siguranţă, populaţia ar fi legitimat prin vot noua putere din România, Crin Antonescu vroia să primească rapid partea sa de înţelegere: demiterea lui Băsescu, alegeri prezidenţiale urmate de victoria plauzibilă a liderului PNL.
Mai departe, lucrurile au ieşit după cum se ştie: lumea civilizată s-a scandalizat de abuzurile făcute de USL, au fost trei săptămâni de campanie mizerabilă şi de-o parte, şi de alta, iar duminica trecută populaţia României a făcut ce ştie cel mai bine să facă: a stat acasă. Unii -pentru că aşa le-a zis preşedintele sau PDL, alţii din convingere, iar cei mai mulţi pentru că nu sunt interesaţi deloc de viaţa politică din România. Referendumul va fi astfel invalidat, chiar dacă peste 7,5 milioane de români au spus că nu-l mai vor pe Traian Băsescu la Cotroceni.
Cum se poziţionează Antonescu şi Ponta faţă de acest rezultat?
După cum s-a văzut şi din reacţiile publice de luni ale oamenilor apropiaţi de Crin Antonescu, peste tabăra liberală s-a prăbuşit cerul. Luni, Varujan Vosganian i-a făcut cu ou şi cu oţet pe cei care au stat în casă duminică, aruncând vina eşecului pe unguri şi pe românii „tupilaţi”. Marţi, Relu Fenechiu şi Cristian Adomniţei şi-au dat de-misia din conducerea partidului. La şedinţa USL, Crin Antonescu ar fi cerut să se meargă cu orice preţ mai departe cu demersul pentru demiterea preşedintelui, una dintre variantele luate în calcul fiind de-a dreptul dispe-rată: o nouă suspendare în Parlament pe motiv că Băsescu a cerut boicotarea referendumului! Cealaltă soluţie ar fi forţarea Biroului Electoral Central să ia în calcul la numărul cetăţenilor cu drept de vot datele (provizorii) ale ultimului recensământ, care arată că ar fi vorba despre 16,5 milioane, şi nu 18,3 milioane, numărul oficial în baza căruia s-a organizat referendumul. La aceeaşi şedinţă însă, Victor Ponta ar fi răspuns răspicat că nu este dispus să meargă mai departe. „Nu vom organiza un nou referendum. Nu mă întrebaţi pe mine ce face Parlamentul, dar nu cred că o mai luăm de la capăt”, a fost reacţia oficială a premie-rului. De altfel, în tabăra PSD lucrurile par să se fi liniştit. Cu excepţia lui Liviu Dragnea (care, în primul rând, are un interes personal legat de plecarea lui Băsescu de la putere), pesediştii par să se fi resemnat cu eşecul.
Evident că renunţarea lui Ponta la bătălie poate fi pusă în contextul altor întrebări vehicu-late în ultimele zile: de ce organizaţii PSD din ţară care au obţinut scpruri foarte bune la locale au avut rezultate atât de modeste la referendum?; de ce de ministrul de Interne (PSD) Ioan Rus, care a organizat scrutinul de duminică, nu s-a gândit de două ori atunci când a anunţat că numărul românilor cu drept de vot este 18 milioane, deşi a fost avertizat că acest număr nu este real şi că din acest motiv referendumul are toate şansele să nu fie validat? etc.
Chiar dacă, să zicem, toate aces-tea nu sunt decât speculaţii, este însă evident că acum Ponta ar avea doar de câştigat dacă renunţă la demersurile pentru schimbarea lui Traian Băsescu înainte de termen: are un guvern pe mână, susţinerea (aparentă) a 7,5 milioane de români şi o imagine externă suficient de şifonată de scandalul plagiatului pentru a mai suporta şi alte lovituri. Şi, mai mult decât atât, anturajul preşedintelui nu pare a fi totuşi o afacere atât de păgu-boasă dacă ţinem seama de contractele de milioane de euro pe bani publici încheiate de firma cumnatului lui Victor Ponta în asociere cu afaceriştii de la Golden Blitz, cunoscuţi ca apropiaţi ai lui Băsescu şi ai Elenei Udrea, după cum a dezvăluit recent România liberă.
Pentru Crin Antonescu însă drumurile politice par a fi aproape închise. Nu va mai dura mult şi liberalii îi vor cere soco-teală pentru eşecul demersului de duminică. Demers dorit pro-babil cu adevărat doar de un număr mic de oameni din PNL.