6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecial(In)credibila telesuspendare

(In)credibila telesuspendare

Opoziţia pare mult mai preocupată să se răzbune decât să găsească soluţii pentru scoaterea ţării din criză.  Opoziţia, care înseamnă nu doar PSD şi PNL, ci şi terminaţiile lor mediatice, Antena 3 şi Realitatea TV, lucrează împreună la subminarea stabilităţii interne. Cu manierele lor de majordomi înfumuraţi, aceşti reprezentanţi ai opoziţiei difuze se instalează de dimineaţa până seara în vitrinele televiziunilor pentru a ne avertiza că Băsescu ar putea fi suspendat dacă mai insistă cu măsurile de austeritate, care nu urmăresc altceva decât moartea pensionarilor ţării.  Diabolizarea preşedintelui nu e ceva nou, dar instigarea oamenilor împotriva lui Traian Băsescu şi a puterii în general, pe fondul accentuării crizei, s-a transformat din program politic în grilă TV.

PSD, PNL şi PDL sunt cel puţin la fel de vinovate pentru criza economică în care se afundă România, iar Traian Băsescu, deşi a vorbit despre căderea fondului de pensii încă din 2007, când Varujan Vosganian, pe-atunci ministru al Economiei, se lăuda că bugetul are bani destui să întreţină creşterea pensiilor pe termen lung, a acceptat cu prea multă uşurinţă risipa electorală de anul trecut. Preşedintele a amânat poate prea mult să le spună românilor adevărul, dar şi social-democraţii, care s-au aflat la guvernare anul trecut, au tăcut, în vreme ce specialiştii liberalilor nu au făcut deloc estimări despre evoluţia sumbră a economiei româneşti. Acum, când ţara alunecă sub linia de plutire, PNL, PSD şi prietenii lor teleopozanţi ar prefera mai degrabă să o scufunde cu totul decât să încerce să o aducă la suprafaţă.

Şeful liberalilor, Crin Antonescu, vorbeşte relaxat despre suspendarea preşedintelui, după ce prietenul său Varujan Vosganian a reproşat public întregii opoziţii că nu se discută acest subiect, mai cu seamă acum, când Traian Băsescu „nu ar mai găsi înţelegere la un eventual referendum”. Teleopozanţii de toate culorile au înţeles imediat comanda şi s-au pus pe lucru: caută motive constituţionale, denigrează şi, mai ales, instigă la revoltă. Inamicii preşedintelui au acum vânt în pânze şi ştiu că timpul lucrează pentru ei. Social-democraţii s-ar asocia şi ei ideii liberalilor, mai cu seamă că senatoarea PSD Lia Olguţa Vasilescu a propus, încă de la începutul anului, suspendarea preşedintelui „din cauza practicilor sale oculte”, iar între timp a găsit pricini mai serioase. Obsesia teleopoziţiei rămâne eliminarea lui Traian Băsescu din joc, ca modalitate de răzbunare pentru umilinţele suferite la alegerile prezidenţiale de anul trecut. 

PNL, PSD şi prietenii lor teleopozanţi rămân la acest scop nevrotic în care s-au blocat de mai multă vreme şi care se sprijină, în parte, pe fragilitatea intelectuală şi politică a Guvernului Emil Boc. Criza economică nu este un subiect în sine în mediile politice autohtone, ci doar un pretext pentru retrasarea liniilor de forţă în instituţiile de bază ale statului, prin excluderea lui Traian Băsescu din ecuaţie. Ţinta teleopozanţilor de toate felurile nu este depăşirea crizei, ci dărâmarea preşedintelui, indiferent de efectele colaterale care ar putea duce la falimentarea ţării. Rolul lor nu este să facă front comun pentru evitarea colapsului, ci să sprijine dezinformarea. Sensul lor politic nu are nici o legătură cu interesul naţional, ci doar cu răzbunarea. Pentru ei ruleta rusească poate fi folosită în mai multe feluri, dar toate împotriva ţării.

Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, le-a spus ieri senatorilor şi parlamentarilor români că nu e uşoară traversarea crizei, dar că ar fi foarte important „să-şi slujească ţara” şi „să nu se uite la beneficiile pe termen scurt, de partid”. Îndemnul fostului disident polonez din perioada Solidarităţii nu este inutil, dar e de prisos pentru clasa politică autohtonă, incapabilă să-şi distileze veninul şi să iasă din cercul propriilor interese.

Sabina Fati
Sabina Fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Incendiu puternic în Piața Matache din Capitală: Avertizare RO-ALERT pentru populație

Sâmbătă dimineață, un incendiu de proporții a cuprins mai multe magazine din Piața Matache, situată pe strada Cameliei, Sectorul 1 al Capitalei. Din cauza...

Piața rezidențială în 2024: Creștere a cererii și noi proiecte în București

Anul 2024 a adus o evoluție pozitivă pentru piața rezidențială, datorită condițiilor mai atractive de accesare a creditelor ipotecare comparativ cu 2023. Cu toate...

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...
Ultima oră
Pe aceeași temă