„N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!“
Andrei Mureșanu, „Deșteaptă-te, române!“
Știți câți jihadiști proveniți din România luptă alături de Statul Islamic în Siria și Irak? Potrivit Centrului Internațional pentru Studiul Radicalizării din Londra, absolut nici unul. Există zeci și sute de islamiști proveniți din statele occidentale, din Franța, Marea Britanie, Germania, Belgia și chiar din Finlanda. Din Rusia, Bosnia, Kosovo, Albania și chiar din Serbia, dar nici unul din România. Guvernul român este dator să mențină această realitate și să mențină România un stat sigur și liber de amenințarea islamismului radical, nu să dea curs aranjamentelor obscure ale unui prim-ministru iresponsabil, antiromân și antieuropean prin construcția unui mare centru de studii islamice la București.
Că fotbaliștii naționalei nu cunosc versurile propriului imn, mai treacă-meargă. Poezia e lungă și nu pentru memoria și calitățile lor literare sunt pe teren. Dar ca prim-ministrul țării să nu știe ce conține propriul imn de stat este o rușine ce demonstrează cât de rupt de propriul popor și de istoria propriei țări este acest premier care până mai alaltăieri era „mândru că este român“ și îi acuza pe alții, în frunte cu Traian Băsescu, pentru că nu ar fi români deloc. Căci, dacă ar fi cunoscut strofa de mai sus, Ponta poate s-ar fi gândit mai bine înainte de a-i face cadou lui Recep Tayyip Erdogan un teren în inima Bucureștiului unde să construiască cea mai mare moschee din Europa și un centru de studii islamice pe măsură.
Pentru cine a uitat, versurile vorbesc despre cele două mari probleme pe care le aveau Țările Române la 1848: suzeranitatea turcească și „protectoratul“ rusesc (cnutul fiind o mare invenție a spiritului rusesc, un bici cu multe sfârcuri la capătul cărora erau legate bile de plumb, cu care erau bătute animalele, dar și iobagii de pe moșiile boierilor ruși). Astăzi, după 167 de ani, Rusia a rămas în continuare o amenințare, chiar dacă am reușit să ieșim din sfera sa de influență, iar Turcia începe să devină una, deși credeam că am rezolvat-o prin apartenența comună la NATO, iar un parteneriat strategic semnat cu patru ani în urmă ar fi trebuit să consolideze o „axă“ la Marea Neagră care să facă față expansionismului rus. Turcia nu poate fi un partener de valoare pentru România decât dacă Turcia rămâne angajată într-un proces de europenizare și asimilare a valorilor occidentale.
Numai că actuala Turcie, Turcia lui Erdogan, a apucat-o în direcția opusă Europei. Regimul a devenit din ce în ce mai autoritar, statul de drept a fost supus unor atacuri și constrângeri care au suprimat și puținul spațiu de manevră pe care îl mai avea Justiția, drepturile omului sunt încălcate frecvent, presa este cenzurată brutal și supusă amenințărilor și șantajului guvernamental. Procesul de transformare a Turciei într-o autocrație este în plină desfășurare, chiar dacă Erdogan a suferit o înfrângere în alegerile parlamentare din iunie; partidul său, AKP, nu a obținut majoritatea necesară modificării Constituției în sensul dorit de Erdogan. „Împăratul“ îi spun admiratorii lui Erdogan – adică, pe românește, „Sultanul“. Pe plan intern, secularismul kemalist este sub asediu, iar islamismul preia încet, dar sigur, controlul asupra instituțiilor altădată laice. Pe plan extern, fostul său ministru de Externe și actual prim-ministru, Ahmet Davutoglu, a lansat doctrina „neo-otomanismului“, care constă în recâștigarea influenței turce în fostul spațiu al Imperiului Otoman și dincolo de el.
Este vorba de o influență politică, economică, dar și culturală și religioasă, Erdogan fiind hotărât să promoveze activ propria variantă de islamism în țările din regiune. Orbi să fie guvernanții noștri să nu vadă că Balcanii au devenit un teren predilect pentru ofensiva neo-otomană a Turciei pe multe planuri, dintre care propaganda culturală și religioasă reprezintă doar unul.
Construcția Marii Moschei de la București face parte din această ofensivă neo-otomană și nu are nimic de-a face nici cu toleranța religioasă, nici cu multiculturalismul, nici cu alte poncife ale gândirii politic corecte. Ea nu va face decât să creeze un centru de diseminare a influenței islamiste în Europa și să mute linia de demarcație dintre civilizații a lui Huntington la nord de Dunăre, pe acolo pe unde nu a trecut niciodată. Este un gest de absolută sfidare a Europei de către Erdogan și de către Ponta, care dovedește, pe deasupra, că își disprețuiește propriul popor și istoria sa.
Și dacă Erdogan e atât de dornic de cooperare și de multiculturalism, avem o contrapropunere. Ce-ar fi să redea Hagia Sofia Patriarhiei Ecumenice, să revină la numele originar al orașului și să transforme astfel Constantinopolul într-un centru de dialog între religii și civilizații. Ar fi, oricum, mai potrivit pentru asta decât Bucureștiul.
