Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Iași, capitala europeană a dezamăgirii

Razvan Chiruta Actualizat: 15.12.2015 - 15:35

Iași, orașul meu natal care se amăgește de ani de zile că este capitala culturală a României, a pierdut săptămâna trecută cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Decizia a uimit pe toată lumea, dar mai ales pe cei care trăiau cu impresia că Iașiul are un soi de drept natural – ca regii – de a primii acest titlu.

Share

Iași, orașul meu natal care se amăgește de ani de zile că este capitala culturală a României, a pierdut săptămâna trecută cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Decizia a uimit pe toată lumea, dar mai ales pe cei care trăiau cu impresia că Iașiul are un soi de drept natural – ca regii – de a primi acest titlu.

Numai că asta este exact cea mai mare problemă a celor care conduc orașul în care m-am născut: Iașiului, ca oricărui alt târg din România, nu i se cuvine nimic, ci trebuie să câștige ceea ce își dorește să aibă. Am decis să scriu acest comentariu despre ieșirea sa din cursa culturală europeană tocmai pentru că ceea ce se întâmplă acolo reprezintă de fapt, la scară mai mică, ceea ce se întâmplă în toată România asta de care unii dintre noi ne chinuim atât de mult să scăpăm.

Ca și românii, și ieșenii – nu toți, evident, așa cum voi arăta mai jos – sunt obsedați de imaginea pe care orașul o are în restul lumii. Însă cea mai mare parte din această obsesie e canalizată spre o revoltă sterilă împotriva a ceea ce ei consideră că sunt prejudecăți ale altora despre Iași, nicidecum în sensul de a schimba în interior acele lucruri care deranjează.

Așa se face că, de exemplu, a fost nevoie să intervină DNA București pentru ca unul dintre cei mai nocivi primari din țară, Gheorghe Nichita, să fie oprit din cursa lui infernală la conducerea administrației locale, așa se face că politicieni și oameni de cultură cu o mentalitate provincială groasă ca o marmeladă afișează o aroganță care se bazează pe un trecut ultramitologizat – nu dacic, dar măcar junimist - și care neagă un prezent anemic, așa se face că economia este aproape la pământ, dar în mijlocul orașului a răsărit un uriaș mall cu prima parcare subterană din Dulcele Târg.

„Cum se vede Iașiul de la București?” a fost prima întrebare pe care mi-a adresat-o în urmă cu vreo zece ani un prieten ieșean, după ce m-am mutat în Capitală. Răspunsul meu – „Nu se vede” – l-a ultragiat.

Încercarea de a-i demonstra că de vină pentru izolarea capitalei Moldovei sunt chiar ieșenii a fost de prisos. Deși aveam argumente: de 25 de ani, foștii mei concetățeni votează numai politicieni care îi țin în sărăcie și izolare. Marele primar Constantin Simirad, considerat de alegători pentru multă vreme un far al politicii locale,  a fost votat trei mandate la rând, deși a refuzat orice investiție de anvergură în oraș. Țin minte cum într-o conferință de presă a afirmat că nu primește oameni de afaceri occidentali pe glia străbună, că vin să exploateze poporul. Apoi, a înființat Partidul Moldovenilor, să ne apere de cotropitorii capitaliști.

Ieșenii l-au votat cu pasiune pe Gheorghe Nichita, probabil cel mai corupt edil care a condus orașul, tot pentru trei mandate consecutive, cu scoruri ce au stârnit invidia. Unii dintre cunoscuții mei, deznădăjduiți de fervoarea cu care era ales Nichita în ciuda atitudinii sale de fanariot, îmi spuneau cu năduf că „numai DNA îl poate scoate din politică”. Ceea ce s-a și întâmplat, că ieșenii l-ar fi votat din nou și la alegerile de la anul și apoi s-ar fi mirat mai departe că sunt săraci.

Nu că de acum încolo se vor îmbogăți brusc, că nu are cine să-i îmbogățească. Parlamentarii ieșeni sunt o rușine, o scriu categoric. De când mă știu, presa și comentatorii locali se plâng că aceștia nu luptă absolut deloc pentru orașul care i-a ales, că nu le pasă de concetățenii lor. Și, din păcate, asta e adevărat. Singurul politician care a făcut vizibil Iașiul în guvernările centrale a fost Relu Fenechiu, dar acesta s-a săturat deja de când stă în închisoare pentru corupție.

Relu Fenechiu – o fi un paradox, nu o fi? - a îndeplinit pentru o scurtă perioadă visul ieșenilor de a fi în linia întâi la București. Dar să vedem cum. În timpul guvernării Tăriceanu, orașul a avut cei mai mulți miniștri din istoria sa postdecembristă. Bilanțul a fost însă dezastruos: Cristian Adomniței, fost ministru al Educației, devenit apoi președinte al Consiliului Județean Iași, a fost trimis în judecată de DNA în această vară; Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiției, botoșănean prin naștere, dar ieșean prin adopție și apropierea de Fenechiu, a fost condamnat cu suspendare pentru corupție, Cristian Davind, fost ministru de Interne și ginerele unui alt ieșean de seamă, Mihail Vlasov, a fost trimis în judecată pentru mită. Mihail Vlasov însuși, personaj cheie în  gruparea liberală de la Iași din care provenea și Relu Fenechiu, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare.

Iar dacă nu sunt corupți, parlamentarii din Iași sunt penibili. Deputatul Sorin Iacoban, fost director al Casei de Cultură a Studenților – atenție, casa de cultură -, a fost reclamat penal pentru distribuirea pe Facebook a unor imagini cu simboluri naziste şi chipul lui Klaus Iohannis.

Dincolo de tot acest tablou sinistru, puținii oameni care mai au răbdarea să miște lucrurile în Iași - și pe care îi admir pentru tăria lor - sunt sabotați chiar de către concetățenii lor. În 2013, a debutat Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT), fără exagerare singura manifestare culturală de anvergură care s-a petrecut la Iași în ultimul sfert de secol. Evenimentul a ieșit imediat în evidență prin calitatea invitaților, scriitori de renume din țară și străinătate, dar și prin atmosfera creată. Am colaborat cu acest festival și o parte dintre organizatori îmi sunt prieteni – o spun eu, ca să scutim comentariile inutile -, iar în 2014 am simțit, mergând la FILIT, că orașul ar putea avea o șansă de redresare. Nu a fost să fie.

Organizatorii au fost atacați constant în presa locală, apoi orgoliul politicienilor a fost mai puternic decât orice rațiune, așa încât în 2015 festivalul aproape că a murit. Una dintre puținele realizări notabile ale orașului a fost pusă pe perfuzii de interesele minore ale unor anonimi care apoi se supără că Iașiul nu este vizibil la București și nu li se construiește autostradă.

Iașiul a pierdut cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, dar nu a pierdut-o săptămâna trecută, ci o pierde în fiecare an în care se poartă în zdrențe convins că are haine de împărat.

Așa cum întreaga Românie pierde, din cauze similare celor descrise aici, majoritatea curselor în care se înscrie. 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...