1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialGhiță, Trofeul Anticorupție al lui Dragnea | OPINIE

Ghiță, Trofeul Anticorupție al lui Dragnea | OPINIE

Fugarul Sebastian Ghiță va fi Trofeul Anticorupție pentru Liviu Dragnea, așa cum a fost Adrian Năstase Trofeul Calității pentru Victor Ponta.

Condamnarea  celui care-l propulsase în politică a fost legitimarea lui Victor Ponta în fața mai-marilor Uniunii Europene. În țară, Victor Viorel vorbea despre dosare politice, ținând isonul penalilor din partid, iar afară se lăuda cu lupta anticorupție, dându-i  exemplu pe propriii colegi din PSD. Să nu uităm că, în ciuda declarațiilor antijustiție făcute  de premierul Ponta în vremea când USL avea peste 70% în Parlament, tot el  a numit-o pe  Laura Codruța Kövesi la DNA. Și tot în acea perioadă a fost condamnat Dan Voiculescu, unul dintre marii susținători ai tânărului Viorel. 

De această dată, capturarea și apoi condamnarea lui Sebastian Ghiță ar constitui legitimarea lui Liviu Dragnea ca luptător anticorupție în fața celor de la Uniunea Europeană.  Pentru că, să fim serioși, în spatele declarațiilor naționaliste de campanie, mulți politicieni trăiesc din banii veniți de acolo. 
După Sebastian Ghiță ar putea  veni și rândul lui Victor Ponta. O condamnare a acestuia într-unul dintre  dosarele sale penale i-ar întări și mai mult poziția lui Liviu Dragnea, atât în partid, cât mai ales în fața partenerilor externi.

Justiția funcționează! Iată că membri importanți ai marelui partid aflat la guvernare sunt condamnați! Sub acest paravan, PSD și ALDE ar putea să-și facă apoi toate mendrele cu legile penale din România.

Canibalizarea în interiorul PSD își are rădăcinile în practicile PCR, acolo unde sunt și originile actualilor social-democrați. În 1948, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ana Pauker l-au trimis la închisoare pe Lucrețiu Pătrășcanu, executat la Jilava șase ani mai târziu. Apoi, Gheorghe Gheorghiu-Dej a epurat-o pe Ana Pauker în 1952, după ce, în prealabil, avusese acceptul lui Stalin. Adică fusese la Înalta Poartă.

A venit strania moarte a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1965, iar conducerea a fost preluată de Nicolae Ceaușescu, mazilit, la rândul său, de Ion Iliescu în decembrie 1989. Tovar ăși la început, s-au lucrat apoi unii pe alții Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta și Liviu Dragnea. Marile prietenii socialiste s-au lăsat mereu cu execuții.

Rămâne de văzut doar cine-i va veni de hac lui Dragnea. Poate Firea?   

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă