„Moldova nu e România“ – această propoziție logică, însoțită de argumente clare, l-a transformat pe ambasadorul SUA la Chișinău, James D. Pettit, în persona non grata în fața unioniștilor sinceri, a oportuniștilor aflați în campanie electorală, a naționaliștilor și a celor care nu au convingeri proprii, dar care se lasă influențați de trendul general.
Diplomatul american a explicat de Ziua Națională a Republicii Moldova că „această țară trebuie să rămână un stat suveran și independent în interiorul unor granițe sigure“ și că unirea cu România ca o scurtătură spre Uniunea Europeană nu ar fi „o alegere practică“ și nu ar îmbunătăți situația în Republica Moldova. Declarația lui James D. Pettit nu a fost contrazisă nici de șefii săi de la Washington, nici de alți oficiali americani, fiindcă niciodată Statele Unite nu au avut un discurs diferit și nu au încurajat curentele pro-unioniste din stânga sau din dreapta Prutului.
Ambasadorul SUA la Chișinău nu a vorbit întâmplător despre diferențele care există între cele două state: „Moldova își are propria sa istorie“,„este o țară multietnică, cu oameni care vorbesc limbi diferite“ și „mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central“.
Spusele trimisului american în mica republică dintre Prut și Nistru traduc în cel mai simplu limbaj poziția Washingtonului legată de această regiune cu scopul de a-i descuraja pe provocatorii de profesie care lansează petarde periculoase. Printre ei și fostul președinte Traian Băsescu, devenit peste noapte suporter al „discuțiilor directe“ cu Vladimir Putin pentru proiectul unionist, sub pretextul că aceasta ar fi singura șansă a R. Moldova de a ajunge în UE.
James D. Pettit subliniază implicit în argumentația sa că SUA nu susțin niciun proiect care să modifice „independența și suveranitatea“ R. Moldova, amintind și experiența diferită pe care a avut-o acest stat în perioada URSS și care poate că n-ar fi ușor de digerat de români. Indirect, diplomatul american le sugerează cel puțin două întrebări entuziaștilor unioniști din România: dacă își imaginează că va fi simplu de integrat o minoritate rusofonă, care va pretinde pe bună dreptate aceleași drepturi pe care le au și maghiarii, sau dacă și-ar dori în interiorul țării un conflict mocnit permanent cum e cel din Transnistria.
Nu e momentul dezbaterii pentru modificări de frontiere în Europa, R. Moldova trebuie să-și facă temele pentru a fi un stat funcțional, iar unionismul este deocamdată o trambulină pentru provocări periculoase: acestea sunt mesajele subsidiare transmise de americani.
Sunt mulți cei care s-au grăbit să spună că ambasadorul Pettit a vorbit ca și cum ar fi fost omul Moscovei. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, copiind discursul lui Băsescu, a cerut chiar votarea unei „Declarații“ în care se spune că diplomatul american ar „induce suspiciuni nedorite în relațiile bilaterale“, fiindcă „nimeni nu credea că «americanii», care au venit după atâția ani de așteptare, vor spune că Stalin a avut dreptate atunci când s-a înțeles cu Hitler să amputeze România. Cu atât mai mare este insatisfacția noastră“. Această retorică antiamericană, conectată la istoria sensibilă a țării și la unirea (im)posibilă pe termen scurt și mediu, se suprapune în mod surprinzător peste provocările propagandistice ale Moscovei. Dincolo de Băsescu și Tăriceanu, care intră în mod intenționat în această capcană de dragul jocului electoral sau al altor aranjamente, ceilalți sunt, poate, doar patrioți sau bucătărese amatoare de geopolitică.
