Dan Voiculescu are deja coşmaruri. Nu pentru că s-ar teme că USL ar putea pierde alegerile (fapt puţin probabil), ci pentru că va fi trădat imediat după data de 9 decembrie. Luni seară, în emisiunea „Sinteza Zilei”, a ieşit la iveală care este, de fapt, marea slăbiciune a USL în acest moment. Şi care nu are nici o legătură cu ARD.
În interviul cu Mihai Gâdea, Dan Voiculescu a declarat că şi-ar dori ca pe 9 decembrie, concomitent cu alegerile parlamentare, să fie organizat şi un nou referendum pentru suspendarea preşedintelui. Declaraţiile lui Voiculescu ar putea fi uşor interpretate, în contextul candidaturii acestuia pentru un nou mandat de senator, ca simple vorbe de campanie electorală. Asta pentru că în mod realist este puţin probabil ca în timpul scurt rămas până la alegeri să poată fi parcurse toate etapele pentru organizarea unui nou referendum. Ascultându-l mai departe pe Dan Voiculescu afli însă că dorinţa acestuia de a-l suspenda pe Băsescu a devenit acum mai urgentă ca oricând:
„Haideţi să ne închipuim că suntem pe 10 decembrie, USL câştigă cu 60% şi conform Constituţiei, preşedintele are dreptul, după consultări cu partidele, să numească premier de la partidul sau alianţa care a câştigat alegerile. Şi el va nominaliza un membru USL care va fi unealta lui pentru distrugerea USL. (…) Acest om va primi mandatul de premier nominalizat, în 24 de ore îl va convoca pe preşedintele PSD Victor Ponta ca să facă guvernul, Ponta va refuza să participe la negocieri. Vă asigur însă că va fi un PSD-ist care va merge la negocieri, în numele partidului. Premierul desemnat îl va convoca pe preşedintele PNL Crin Antonescu să meargă la negocieri, Antonescu va refuza, dar se va găsi cineva din PNL să meargă la negocieri… Premierul desemnat va găsi fisuri în fiecare partid, le va oferi – şi aici apare oportunismul românului – funcţii de miniştri, secretari de stat, directori şi îi va ruga să meargă înapoi în Parlament să-i convingă pe membrii partidelor lor să voteze noul guvern. Şi în 48 de ore vom avea un guvern condus de un premier care va fi omul lui Traian Basescu şi din cauza oportunismului va reuşi să-l treacă prin Parlament.”
Citeşte declaraţiile lui Voiculescu aici
De fapt, ce vrea să spună artizanul USL?
Că în PNL, dar ÎN PRIMUL RÂND în PSD există oameni care sunt dispuşi să încheie o înţelegere cu Traian Băsescu (dacă nu au făcut-o deja) şi care vor avea forţa politică să poată alinia în spatele lor suficienţi senatori şi deputaţi, din toate partidele, astfel încât să treacă prin Parlament guvernul lui Traian Băsescu. Scenariul lui Voiculescu este cu atât mai credibil cu cât după alegeri- şi din cauza sistemului electoral care permite ca prin redistribuire să intre în Parlament şi oameni care se vor clasa pe locurile doi şi chiar trei în colegii, dar nu numai- vom avea o adevărată armată de strânsură de senatori şi deputaţi care va migra într-o direcţie sau alta după un singur criteriu: „cine dă mai mult”. Din această masă incoloră vor face parte mulţi oameni de la PPDD (aşa-zisul contract în care parlamentarii lui Diaconescu se obligă să plătească 2 milioane de euro despăgubiri dacă migrează în altă formaţiune este o simplă poveste de adormit electoratul OTV), de la UNPR (campionii oportunismului politic) dar şi de la PSD sau PNL.
În aceste condiţii, intervenţia lui Voiculescu de luni seară poate fi interpretată ca un avertisment public lansat către liderii celor două formaţiuni pentru surprizele care ar putea apărea după data de 9 decembrie. De asemenea, poate fi interpretată şi ca începutul unei adevărate bătălii în interiorul USL pentru sabotarea în alegeri a acelor candidaţi care pot fi suspectaţi de „colaboraţionism” cu Traian Băsescu.
Cu alte cuvinte, în ciuda slăbiciunii evidente arătate de ARD şi a scorului în sondaje uriaş pe care-l are acum USL, zarurile pentru 9 decembrie sunt departe de a fi aruncate. Iar marea surpriză poate veni doar de la USL.
Citeşte şi Acuzaţiile de trădare ale lui Dan Voiculescu produc iritare în USL