3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialDragnea, prea prost să fi furat singur | OPINIE

Dragnea, prea prost să fi furat singur | OPINIE

Liviu Dragnea este prea prost să fi pus pe picioare de unul singur mecanismul financiar de tip matrioșka pe care-l cunoaștem ca „afacerea Tel Drum SA“.

De fapt, nivelul maxim de șmecherie la care poate ajunge șeful PSD este cel descris în dosarul DNA, cu angajările fictive ale unor pupeze de partid la stat (Protecția Copilului). Pentru Dragnea, ingineraș stagiar, fost repetent în facultate la București la sfârșitul anilor ’80, modelul de succes în viață este să furi de la statul care deține averea tuturor și să încerci să te „învârți“ mai bine decât alții. Model care nu a putut fi aplicat plenar decât după ’90, când o populație îndobitocită de 50 de ani de comunism a fost controlată încă măcar vreo zece ani de aceiași politruci și nomenclaturiști care executaseră ordine și înainte de ’90.

Cei care au trăit nămoloasa decadă postdecembristă își amintesc că marile tunuri se dădeau la vedere, fără rafinament, fără precauții, cu sprijinul diverșilor instalați în poziții publice. Era un rapt general, în văzul idiotizaților votanți de Iliescu. Atunci, de fapt, s-a desăvârșit Liviu Dragnea, în mintea lui nu încap farafastâcuri financiare complicate. De altfel, marele tun originar al șefului deputaților a fost o afacere imobiliară banală: politicianul a cumpărat firme de la stat pe doi lei, le-a deposedat de terenuri și clădiri (pe care și le-a însușit pe persoană fizică, vorba altor clasici), apoi a lichidat societățile comerciale devenite, oricum, niște conserve goale.

Ce distanță aproape ideologică între acest tip de furt grosolan și complicata mașinărie pusă în mișcare prin intermediul a zeci de firme teleormănene: Tel Drum ia contractele de stat, apoi transmite banii mai departe către rapacele Dragnea prin intermediul unor companii care funcționează în mod real; banii însă nu circulă prin operațiuni directe, ci prin garantări de credite bancare și nebancare, fiind disimulați, practic, dar asigurând nu doar funcționarea acelor firme, ci și profitabilitatea lor. Desigur, însă, acțiunile la purtător împiedică suprapunerea profitului peste imaginea lui Dragnea. Singura legătură a sistemului Tel Drum cu șeful PSD au fost executanții din companie, cunoscuți ca lachei ai lui Dragnea. De ceva vreme, însă, șeful PSD s-a relaxat și și-a implicat și fiul în această morișcă, drept beneficiar direct al Tel Drum SA.

În ciuda mustății lui de boiernaș care se visează vodă, Dragnea este un idiot în materie de inginerii financiare. Cei care au gândit mecanismul de îmbogățire au și asigurat funcționarea acestuia, inclusiv prin ungerea unor rotițe-cheie din instituții mai mult sau mai puțin obligate să fi oprit funcționarea sistemului de căpușat statul.  

Cele mai citite

Avertizare meteo: Cod galben de ninsori viscolite și polei în sud-estul României

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben pentru ninsori viscolite și polei în județele Tulcea, Constanța, și partea de est...

Piața Matache va rămâne deschisă după incendiul care a cuprins-o sâmbătă

Piaţa Matache va rămâne deschisă după incendiul care a afectat, sâmbătă dimineaţă, bazarul de haine, iar cei 16 comercianţi rămaşi fără spaţiile comerciale distruse...

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...
Ultima oră
Pe aceeași temă