La drept vorbind, anumite imagini îți rămân în creier și nu le poți desprinde de anumite subiecte. Mi-e foarte greu să dezlipesc, chiar dacă ar trece 1.000 de ani, scenele din seara de luni, 9 decembrie 2013, de imaginea actualului Parlament.
Nu se poate spune că sunt obiectiv când vine vorba de Casa Poporului, clădirea oricum îți dă senzația că te strivește. Pe vremea când eram adolescent, părinții i-au oferit găzduire unui văr din provincie care lucra la clădire. Și de la el am auzit prima dată de oamenii care au murit printre betoanele mastodontului comunist. Nu sunt singurul preocupat de subiect. Potrivit unui reportaj difuzat tocmai în perioada la care mă refer (cea a guvernării USL, nu cea a lui Ceușescu), de televiziunea lui Sebastian Ghiță, „legendele urbane spun că Palatul Parlamentului este bântuit acut de fantomele morţilor. Apar noaptea pe coridoarele celei mai mari construcţii din Europa, rup sigilii, fluieră sau fac să ţiuie sistemele de securitate“.
La drept vorbind, nici nu i-am văzut în acțiune, așa încât nu pot să spun dacă erau morți sau vii. În schimb, Eminența Cenușie era extrem de vie și avea planul pregătit.
Acum ar fi, firește, momentul să zic că de la început am simițit că nu va fi o zi ca oricare alta. Asta, însă, depinde de cum definești începutul – când am ajuns eu nu prea era nici picior de parlamentar, ei încep munca de la ora 16. Dacă e să definești începutul de zi la ora 16.00, ceva-ceva răzbătuse.
Ne-am ținut desigur după ei, până la sala „Mihai Viteazul“ (sala comisiei juridice) aveam toate motivele să îi considerăm suspecți de serviciu. Ore în șir (16.00-21.45) a fost o plictiseală de moarte, s-au dat avize la o serie de proiecte de doi bani. „Dar Codul Penal, dar amnistia și grațierea?“, a picat întrebarea firească. „Mâine dimineață“, vine răspunsul marionetei pe post de șef, înainte de închiderea sălii cu sigiliul. Sigur, acum toată lumea știe că de fapt mârșăvia se petrecuse în altă sală, tot luni seara, dar noi chiar ne-am dus liniștiți acasă, informația am aflat-o abia a doua zi dimineață.
Nici nu ne-am trezit bine și cele patru modificări legislative erau deja pe ordinea de zi. Ar fi scăpat de pedepse politicienii condamnați pentru fapte de corupție, iar parlamentarii nu mai puteau fi acuzați de conflict de interese. A fost botezată marțea neagră, presupun că era greu să spui luni seara neagră, dar scandalul petrecut dimineața, la lumina zilei, a salvat lucrurile pe termen lung, ce-i drept a durat un an de zile pentru respingerea legii grațierii și amnistiei.
Scenariul s-a repetat, obsesiv, de zeci de ori, chiar dacă fără tușe atât de groase. Alte 25 de modificări la Codul Penal, blocate doar de dorința Generalului de a da bine pentru a înfășca fotoliul de premier, imunități păstrate cu încălcarea Constituției, imunități păstrate cu bile de vot pierdute, pensii speciale pentru parlamentari, justiția anchetată de Senat, legislație anti-facebook.
Sigur, se va găsi cineva care să zică: „Haide, domnule, nu pot fi lucrurile chiar atât de sumbre, chiar nu poți să îți scormonești memoria să găsești ceva pozitiv, ideea nu e ca oamenii buni să lupte împotriva răului?“. Desigur, că nu am uitat: nu au fost doar ei la fața locului, fantomele în viață care rup sigilii. Mai erau patru-cinci ființe, obosite, pe una dintre ele am lăsat-o seara acolo, dimineața tot acolo era. Multă vreme am bănuit-o că își obținea exclusivitățile dormind la Parlament, printre fantome. Cert este că dădea semne că are puteri magice. Când l-a privit în ochi pe unul dintre făptuitori (creier, nu braț), acesta i-a turnat tot. Nici măcar un patibular nu poate refuza o femeie frumoasă. Multă vreme m-am întrebat… oare i-a povestit și despre rolul jucat de Omul aflat în aceea zi la Antipozi? După confesiune, să te ții breaking news-uri și talkshow-uri. Toată lumea avea detalii, toată lumea știa. Și, totuși, dimineața e atât de departe…
