Traian Băsescu are de ales în acest moment între un partid clientelar şi nereformat şi angajamentele de reformă pe care şi le-a luat, cu riscul de a fi înfrânt de sistem.
Guvernul Boc va cădea numai într-o singură circumstanţă: dacă interesele care coagulează actuala majoritate ar fi servite mai bine într-o altă formulă. Interesul naţional trebuie exclus din orice analiză rezonabilă în România actualei clase politice. Dacă ar fi intrat în calcul în vreun moment al deciziei politice interne, acum am fi avut un stat reformat, o economie zdruncinată, dar relativ stabilă, o altă elită şi un alt nivel al angajamentului civic.
Altfel spus, dacă Guvernul rămâne în funcţie, este pentru că există grupuri de interese care au în continuare de profitat de pe urma actualei formule de guvernare şi, invers, dacă antenele şi realităţile mogulilor se agită isteric să aţâţe un foc al nemulţumirii populare care se încăpăţânează să nu se aprindă, este pentru că există grupuri de interese rivale care ar profita de pe urma unei guvernări PSD-PNL cu Traian Băsescu trecut pe linie moartă.
Reducerea cheltuielilor bugetare, creşterea impozitelor şi/sau restructurarea administraţiei nu intră în discuţie decât în măsura în care pot fi utilizate ca arme de nimicire a adversarului politic, şi nu ca soluţii. Un exemplu de asemenea ciomag demagogic, dar şi de faliment intelectual şi politic este, bunăoară, propunerea privind referendumul pentru pensii şi taxe al lui Victor Ponta, care dă seama atât de limitele severe ale actualului preşedinte PSD, dar şi de cât de jos a coborât nivelul dezbaterii publice într-un moment grav.
De aici rezultă că în discuţia despre soluţiile de ieşire din criză câteva trebuie eliminate: întâi trebuie renunţat la guvernul de uniune naţională, în măsura în care el s-ar susţine pe ideea de consens politic responsabil pe un pachet de soluţii. Un guvern de uniune naţională în România e ca pacea în Orientul Mijlociu: e o aspiraţie nobilă, dar n-o să se întâmple niciodată. Partidele noastre nu au nici un chef să se comporte responsabil.
În al doilea rând, trebuie să ne luăm gândul de la un guvern de tehnocraţi sau, cel puţin, condus de un tehnocrat, din aceleaşi motive. Nici un partid nu a anunţat până acum că ar favoriza o asemenea soluţie independentă, pentru că nici un partid nu este dispus în acest moment să se decupleze voluntar de la resursele statului şi să cauţioneze politic un program de guvernare centrat pe sacrificii şi reforme.
Cum eşecul monumental al grevei generale a cam anulat speranţele opoziţiei de a răsturna Guvernul prin forţă, este destul de clar că vom rămâne pentru o vreme cu actuala formulă de Executiv. Aceasta este o veste proastă, dar din cu totul alte motive decât cele vânturate toată ziua la televizor – niciodată nu sunt alea! Pentru că acest guvern nu este capabil să ducă la îndeplinire ce şi-a propus. Guvernul Boc şi gruparea de la vârful PDL nu au nici o intenţie să însoţească măsurile de reducere a deficitului cu o reformă în adâncime a administraţiei şi a domeniilor bugetare sau pentru a întări supravegherea cheltuielilor şi transparenţa în achiziţiile şi finanţările de la buget. Dacă ar fi avut, ar fi prezentat aceste măsuri în Parlament o dată cu asumarea răspunderii.
Cu alte cuvinte, PDL a abandonat orice pretenţie de reformare a statului şi pare decis să păstreze exact aceleaşi mod, stil şi structură de guvernare moştenite de la PSD şi PNL, cu practici similare în materie de corupţie, trafic de influenţă, parazitarea banului public şi iresponsabilitate fiscală.
Ceea ce ne aduce la Traian Băsescu, care stă în faţa unei alegeri cruciale. Preşedintele poate, având în vedere pârghiile politice de care dispune, să forţeze demisia Guvernului Boc undeva în toamnă sau cel mai târziu în februarie, înaintea congresului PDL din luna martie, şi cu acest prilej să susţină schimbarea actualei garnituri compromise de la vârful PDL. Următorul guvern ar trebui să poarte girul unei personalităţi dincolo de orice îndoială din punct de vedere al competenţei şi incoruptibilităţii, capabilă să galvanizeze suportul public şi să dea un sens măsurilor de austeritate şi sacrificiilor şi să preia sarcina câştigării următoarelor alegeri. Sau poate să rămână fidel oamenilor cărora le datorează cel de-al doilea mandat, care se va scurge inutil spre deznodământul trivial în care sistemul a învins şi de data asta.
