Lideri ai USL, reprezentanţi ai societăţii civile şi analişti politici afirmă, unii răspicat alţii mai nuanţat, că de ceva vreme în România nu mai există democraţie sau stat de drept şi că actuala putere a instaurat dictatura. Pot fi considerate aceste acuzaţii, evident exagerate, altceva decât mijloace ale luptei politice (democratice) pentru putere în anul electoral 2012?
Despre derapajele puterii din România au vorbit marţi la Parlamentul European, Victor Ponta şi Crin Antonescu într-o dezbatere pe tema „democraţiei româneşti”, la invitaţia grupurilor socialist, respectiv liberal. Cu această ocazie, Victor Ponta a acuzat Guvernul că a trecut 14 legi importante prin asumarea răspunderii şi prin dezbatere, concluzionând că în acest moment „democraţia din România este suspendată”. La rândul său, Crin Antonescu a spus că puterea este concentrată în mâinile unui singur om, Traian Băsescu, şi că PDL se comportă ca „partidul- stat” dinainte de 1989.
Declaraţiile de ieri ale celor doi lideri ai opoziţiei se încadrează, de altfel, în liniile generale ale luptei actuale ale opoziţiei pentru putere: Traian Băsescu şi partidele de la guvernare deţin puterea absolută în România, Parlamentul a ajuns simplu element de décor iar, în ceea ce priveşte justiţia, instituţii precum ANI şi DNA instrumentează dosare politice.
Culmea este că, luate punctual, aceste acuzaţii conţin fragmente mari de adevăr. Luate tot punctual, însă aceste adevăruri nu reprezintă nicidecum dovezi ale dictaturii sau ale lipsei statului de drept. Dimpotrivă chiar.
Să le luăm pe rând.
– Este adevărat că în acest moment puterea din România poate să-şi impună orice măsură legislativă, fără nici o dezbatere în Parlament. Acest lucru este posibil, în cea mai mare parte, datorită partidului de oportunişti UNPR, cu peste 30 de parlamentari, cei mai mulţi proveniţi din rândul opoziţiei. Evident că formaţiunea condusă de Gabriel Oprea- apărută după 2008, deci fără să treacă prin examenul unor alegeri- reprezintă o aberaţie politică. Din păcate însă este o aberaţie democratică. Traseiştii de la UNPR au trecut în barca puterii în primul rând pentru că legile româneşti le-au permis acest lucru. Apoi, pentru că vrut să fie la putere. Unii şi-au abandonat partidele din oportunism, alţii pentru că au fost constrânşi sau pur şi simplu din laşitate. În esenţă, UNPR nu reprezintă o lovitură dată democraţiei ci o lovitură (uriaşă) dată imaginii clasei politice.
– O altă acuzaţie este că funcţionarii, în principal, dar şi ceilalţi cetăţeni, nu au protestat în număr mai mare în ultimele săptămâni deoarece s-ar teme de răzbunarea puterii. Este o speculaţie superficială. Au fost mulţi funcţionari în Piaţa Universităţii, dar în general românii nu ies în stradă pentru că nu au exerciţiul protestelor, în primul rând, şi pentru că acum nu văd o alternativă salvatoare în USL, în al doilea rând.
– O altă „mare dovadă” a lipsei de democraţie ar fi, în opinia opoziţiei, că ANI şi DNA anchetează demnitari la indicaţii politice. O fi adevărat numai că nu aceasta este discuţia principală. După condamnarea la doi ani de închisoare, Adrian Năstase a spus că ” dosarul Trofeul Calităţii este unul politic care a început după campania prezidenţială din 2004″ . Ce contează însă dacă Traian Băsescu a fost cel care i-a asmuţit pe procurorii DNA împotriva sa, atâta vreme cât judecătorii au fost convinşi că, da, există dovezi atât de clare că fostul premier şi-a folosit influenţa pentru a strânge bani de campanie electorală încât acesta trebuie să fie condamnat la închisoare. Nu pot exista dosare politice într-o ţară cu politicieni fără pată.
– În discuţia despre dictatura din România s-ar mai impune o observaţie: nu este oare o dovadă de democraţie faptul că două partide sunt pe cale să câştige alegerile, deşi nu fac altceva decât să strige în gura mare, de dimineaţa până seara, că luptă împotriva „dictaturii lui Băsescu”?
