Am aşteptat să se mai calmeze spiritele, pentru a aborda un subiect care mi se pare deosebit de important: revolta străzii împotriva conducerii Bisericii. Acel „Jos Patriarhul!”, strigat de sute de oameni pe străzile Bucureştiului, într-un moment de doliu naţional, de tristeţe profundă pentru moartea unor copii, a sunat ca un trăsnet peste cupola Patriarhiei. Un trăsnet care poate prevesti o furtună devastatoare.
„Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă. (…) Să vină lumea la biserică, nu la club”. Cuvintele Patriarhului Daniel spuse, la nervi, unor oameni (jurnalişti) prea insistenţi cu întrebările legate de absenţa sa din zilele imediat de după dezastru, au generat dezbateri. Şi au durut foarte tare. Din păcate, de data asta nu s-au supărat doar ateii sau duşmanii consacraţi ai Bisericii, care exultă de fiecare dată când conducătorii BOR îşi arată slăbiciunile omeneşti. Aici nu a fost vorba doar despre slăbiciunile unui om, care poate fi lacom sau înfumurat, ci despre transmiterea răspicată a unui mesaj cutremurător: „dacă aveţi nevoie de Biserică, veniţi VOI către Biserică, pentru că Biserica nu este dispusă să vină către voi”. Cu alte cuvinte, dacă vrem să ne păstrăm legăturile cu cele sfinte, chiar şi atunci când moartea loveşte lângă noi, ar trebui să învăţăm mai întâi ce-i cu credinţa ortodoxă şi apoi să mergem în bisericile de pe teritoriul României, pentru că doar acolo se aude cuvântul Domnului.
Veţi spune că a fost doar o greşeală de comunicare a Patriarhului Daniel sau că declaraţiile acestuia au fost prost interpretate. „O greşeală strategică”, au numit-o alţii. E drept că, la câteva zile de slobozirea porumbelului pe gură, şeful Bisericii a revenit cu precizări dar, aşa cum a remarcat şi Andrei Pleşu în articolul „Despre smerenie şi surâs”, scuzele au fost ceva de genul: iertaţi-mă că n-aţi înţeles nimic”.
Într-o lume în care se vorbeşte tot mai mult despre rolul complex pe care ar trebui să-l aibă religia în societate- spre exemplu, în contextul aşa-zisei invazii musulmane din Europa – conducerea Bisericii Ortodoxe Române arată că nu ştie să se achite nici măcar de obligaţiile sale de bază. A întârziat inexplicabil să aibă o reacţie la moartea tragică a acelor tineri din clubul Colectiv, atunci când a reacţionat a făcut-o cu ţâfnă, iar când şi-a cerut scuze şi le-a cerut stângaci şi cu aroganţă. Nici măcar nu mai este nevoie să amintim de preoţii care în aceste zile au vorbit despre satanismul muzicii care se asculta la „Colectiv”. Le consider simple rătăciri ale minţilor unor oameni inadecvaţi cu vremurile.
Ca unul care crede că Biserica trebuie să aibă un rol important în societate, nu m-am simţit deloc confortabil atunci când protestatarii au strigat în piaţă „Jos Patriarhul!” Dar le dau dreptate oamenilor revoltaţi. Pentru că asistăm la o detaşare inexplicabilă a unor înalţi prelaţi faţă de nevoile reale ale acestei societăţi. Iar seria greşelilor a început cu mult timp în urmă, cam de pe vremea în care Biserica refuza să se cureţe de foştii colaboratori ai securităţii şi a continuat cu protejarea unor capi acuzaţi de abuzuri grave, cum e cazul lui Teodosie, arhiepiscopul de la Constanţa, sau cu această construcţie inutilă şi costisitoare, numită hazardat "Catedrala Mântuirii Neamului". Nu, biserica nu face doar „greşeli strategice”, face mai mult decât atât: se închide în spatele unor ziduri groase şi refuză să ţină pasul cu o societate care i-a luat-o mult înainte.
Sunt oameni de toată isprava în lumea preoţească şi care nu înţeleg nici ei cum este posibil ca acolo sus, la vârful BOR, oamenii să fie atât de rupţi de realitate. Aceiaşi preoţi vorbesc cu mâhnire despre faptul că se simt ruşinaţi de strigătele mulţimii împotriva Patriarhului, dar că biserica are nevoie de o reformă profundă.
Biserica trebuie să-i asculte mai întâi pe oameni, pe toţi oamenii, nu doar pe cei care intră săptămânal între cei patru pereţi ai clădirilor cu acest nume. Pentru că, înainte de a fi o clădire, Biserica este o comunitate de oameni.
Semnalul dat zilele trecute în Piaţa Universităţii, chiar şi de câteva sute de români, trebuie să fie un prilej de adâncă reflecţie la vârful BOR. Între conducerea Patriarhiei şi societate s-a creat deja o prăpastie care se va adânci pe măsură ce trece timpul. Fiecare greşeală va fi taxată de acum încolo, fiecare vorbă proastă ieşită din gura unui reprezentant al bisericii va circula cu viteza luminii pe reţelele de socializare. Fiecare biserică nou construită va genera dezbateri şi va fi supusă judecăţii publice, în dihotomia deja consacrată (deşi greşită): spitale versus biserici.
Dacă nu se iau câteva decizii rapide, se anunţă vremuri grele pentru Biserica Ortodoxă Română. Iar prima decizie ar trebui să fie retragerea Patriarhului Daniel din fruntea BOR şi înlocuirea acestuia cu o figură nouă, curată. Cu unul din acei oameni de care biserica nu duce lipsă. Politicienii au înţeles repede că trebuie să facă un pas în spate atunci când strada o cere. De ce nu ar face-o şi şeful Bisericii?
