Politicienii români perpetuează în mod spontan mitul duşmanului intern mai ales în apropierea alegerilor, dar şi în restul timpului, de câte ori au nevoie să-şi demonstreze patriotismul sub presiunea propriilor interese sau pur şi simplu mutând atenţia de la un subiect la altul.
În fiecare an, înainte şi după 15 martie, când este ziua maghiarilor de pretutindeni, românii devin excesivi, nu doar pentru a preîntâmpina sau pune la punct abuzurile verbale sau imaginaţia istorică a liderilor unguri, ci şi pentru a demonstra că există un pericol imediat: extremismul maghiar. Admiratorii vigilenţi ai lui Vadim Tudor din instituţiile publice transilvănene ridică, de 15 martie, baricade pentru a proteja românitatea, în vreme ce naţionaliştii din toate partidele îi pun la zid pe maghiari, într-o competiţie în care marele premiu nu s-a mai acordat din 1990, când în confruntarea româno-maghiară din stradă au murit cinci oameni. Ion Iliescu a câştigat atunci, dramaticul premiu al învrăjbirii, iar ca salvator al naţiei, şi alegerile prezidenţiale cu peste 80 la sută din voturile exprimate. Şi atunci, şi acum sunt în discuţie drepturi fundamentale ale minorităţii maghiare, deşi între timp legile s-au îmbunătăţit semnificativ.
Apropierea alegerilor şi apariţia Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, organizat de la Laszlo Tokes, i-a obligat pe liderii UDMR la o acţiune legalistă, cu rezultate pe termen lung şi cu reacţii imediate: înfiinţarea liniei de predare în limba maghiară la Universitatea de Farmacie şi Medicină (UMF) din Târgu Mureş. UDMR are nevoie de acest trofeu pentru a-l pune pe masa comunităţii maghiare, care aşteaptă după patru ani de criză economică, măcar o realizare palpabilă pentru a mai vota încă odată cu Uniunea. Liderii UDMR nu pot obţine fără să şantajeze coaliţia de guvernământ o secţie în limba maghiară la UMF Târgu Mureş, fiindcă nici un politician român nu este fericit să le facă maghiarilor concesii în campania electorală. Pe de altă partă la Universitatea din Târgu Mureş sunt încă celule de simpatizanţi ai PRM, care chiar cred că fac un gest de patriotism atunci când se opun înfiinţării liniei de învăţământ în limba maghiară, fără să-şi poată imagina că opoziţia lor, poate deveni scânteie într-o înfruntare a victimelor crizei din ambele tabere.
Nici un partid din România nu vrea o secţie maghiară de la UMF Târgu Mureş, dar fostul premier Emil Boc, nevoit să facă apologia multiculturalismului, nu a ratat ocazia să spună că „PDL nu va fi niciodată de acord cu o facultate exclusiv în limba maghiară”, ca şi cum o astfel de instiuţie ar atenta la stabilitatea ţării, ar pune în discuţie graniţele României şi i-ar transfera Ungariei întreg Ardealul. Moştenitori banali ai unei tradiţii anti-maghiare, politicienii români de toate culorile îşi iau angajamente schimbătoare, facând concesii maghiarilor atunci când guvernează cu UDMR şi devenind patrioţi fără cauză atunci când sunt în opoziţie. Crin Antonescu a împrumutat discursul naţionalist al patronului său, Dan Voiculescu şi le-a promis studenţilor români din Mureş, care au ieşit cu plancarte în stradă să-şi apere universitatea de intruziunea limbii maghiare, că va repara când va veni la putere toate stricăciunile pe care le va face actualul guvern. Tinerii agitatori n-au apucat să se întrebe cu ce i-ar deranja, dacă în aceeaşi clădire cu ei, colegii lor vorbitori de maghiară ar învăţa în limba maghiară. Inocenţii, manevraţi de profesorii lor formaţi la şcoala ceauşismului târziu, îşi asumă dezinvolt rolul de masă de manevră, învăţând cum să-i urască pe unguri.
Românii îi urăsc pe unguri fiindcă aşa au fost învăţaţi în cărţile de istorie, de profesori, dar mai ales fiindcă au fost manipulaţi ani de zile de televiziuni şi ziare, politicienii o fac dintr-un reflex aproape pavlovian, mizând pe faptul că în mod proproţional, cu cât vor fi mai naţionalişti, cu atât vor obţine mai multe voturi
