Gravitatea ordonanței „Traseism contra bani” promovată de Liviu Dragnea și acceptată de Victor Ponta nu constă nici în legiferarea traseismului și nici măcar în justificarea legală a unui cinic târg politico-pecuniar. Cel mai grav este că ordonanța reprezintă o torpilare a fundamentelor statului de drept în România și încă un pas către autoritarism și domnia arbitrariului.
Argumentul invocat de Ponta&Dragnea, că prin punerea între paranteze a legii pentru 45 de zile și acordarea aleșilor locali a libertății de a migra politic de la Opoziție la Putere pentru că în felul acesta s-ar debloca situațiile la nivel local și programele de investiții, inclusiv din fonduri europene, prin re-formarea majorităților este relevant pentru modul profund nedemocratic în care liderii PSD și ai guvernului privesc și gândesc exercitarea puterii. În esență, puterea executivă invocă binele public (proiectele locale) pentru a justifica un abuz legislativ care modifică structura politică a puterii locale în favoarea puterii centrale, adică a partidului de guvernământ. Alternativa evidentă și constituțională la acest abuz extrem de grav este că accepți că Puterea, mai ales puterea executivă este și trebuie să fie limitată și negociezi în cadrul legal existent până când deblochezi situația aflată în dispută. Asta înseamnă să cedezi putere, bani și autoritate, este adevărat, dar acesta este comportamentul responsabil într-un stat de drept.
Tendința executivului de a ocoli blocajele prin abuz de putere nu este specifică României. În Statele Unite, președintele Obama a încercat să ocolească Senatul în privința unor numiri controversate făcând uz de dreptul președintelui de a face astfel de numiri prin „ordin executiv” atunci când Senatul nu se află în sesiune chiar și atunci când Senatul se afla, de fapt, în sesiune. Rezultatul a fost că forul constituțional, Curtea Supremă, a respins ordinele executive ale lui Obama cu unanimitate (9-0). Și nu o dată, de 12 ori. Asta înseamnă sistemul de checks and balances, plasa de siguranță democratică ce asigură separația puterilor în stat și domnia legii. În România, această plasă de siguranță a fost anihilată prin numirea domnului Victor Ciorbea în funcția de Avocat al Poporului, singura instituție care poate contesta la Curtea Constituțională, ordonanțele de urgență ale guvernului. Se repetă, practic, situația din iulie 2012 când, prin subordonarea de facto a instituției Avocatului Poporului, guvernul Ponta și-a asigurat imunitatea față de cenzura constituțională a CCR. Dacă totul este atât de de democratic și legal cum susține Dragnea, de ce se sustrag judecății CCR?
Eliberat de controlul constituțional, guvernul Ponta are calea deschisă spre abuz și decizii autoritare, iar ordonanța „traseism contra bani” este încă un pas pe această cale. Dacă ar fi vrut să dea liber la traseism, PSD putea să o facă în Parlament printr-un proiect de lege. Nu este important aici cât de moral ar fi un astfel de demers și cât de mult ar distorsiona procesul politic, important este că din punct de vedere procedural nu există absolut nici un element de „urgență” națională care să justifice adoptarea unei ordonanțe. Nu există decât interesul de moment al PSD și al cuplului Ponta&Dragnea, care se folosește abuziv de poziția executivă pentru a-și satisface interesele politice.
Într-o discuție purtată pe această temă cu profesorul de drept constituțional Ștefan Deaconu, aceasta ne-a amintit că a făcut o cercetare asupra practicii emiterii de ordonanțe de urgență în România și a constatat că au existat guverne care au emis, în medie, o ordonanță pe zi – în pofida faptului că abuzul de OUG este una din practicile care sunt în mod constant condamnate în rapoartele MCV. „În cazul acesta – se întreba profesorul Deaconu cu umor amar – dacă suntem într-o permanentă urgență, de ce nu declară guvernul stare de urgență?”. Am fi ca în Egipt, unde starea de urgență permanentă justifică cele mai atroce abuzuri guvernamentale.
Dar abuzul de OUG, nu este expresia unei urgențe reale în România. Este expresia legiferării ad-hoc, adică a legiferării în funcție de interesele de moment ale celor aflați la Putere. Legiferarea ad-hoc este cel mai mare dușman al statului de drept pentru că anihilează un principiu care spune că legislația unei țări trebuie să fie predictibilă. Dacă guvernul poate modifica, suspenda, pune între paranteze legea oricând și oricum dorește, la adăpost de orice control constituțional, cum mai poate fi cetățeanul sau companiile în siguranță că legea îi protejează? Nu mai pot și de aceea va trebui să admită că se află la dispoziția și bunul plac al guvernului și al domnilor Ponta&Dragnea. În al doilea rând, jurisprudența Curții Europene de Justiție și a CEDO au consacrat așa-numitul principiu al securității juridice, ideea că cetățenii trebuie să trăiască într-un mediu juridic sigur, asigurați că acesta nu se modifică de la o zi la alta, după cum li se năzare guvernanților. Implicațiile merg mult mai departe decât situația administrației locale, oricât de gravă ar fi și aceasta, și afectează grav mediul de afaceri. Au scăzut investițiile străine directe? Cine e nebun să investească într-o țară în care apar taxe noi peste noapte și legile se schimbă după dispoziția lui Ponta?
Profesorul Deaconu ne amintea de o altă ordonanță, aceea a anulării taxei de pod de la Cernavodă, o decizie fără îndoială populară, care poate a ajutat la fluidizarea traficului, dar care ridică aceeași problemă fundamentală. Domnul Ponta s-a trezit într-o dimineață și a decis că o taxă nu se mai colectează. În altă zi s-a trezit și a pus taxa pe stâlp, în alta că se ridică acciza la benzină iar în alta că se reduce CAS. În alta, ar putea decide că se pune taxă pe respirat și se anulează taxele plătite de „Asociația Prietenii lui Dragnea”. Cum spune Deaconu, „mâine poate da Ordonanță de Urgență că toată lumea din România are dreptul să fure timp de zece zile, sau chiar de zece minute, ca să vedem cine e mai rapid”. Ducând consecințele mai departe, mâine, Ponta poate suspenda prin ordonanță de urgență drepturile de proprietate pentru o lună și drepturile fundamentale pentru șase luni și nimeni nu îi poate face nimic. În felul acesta, Ponta își consolidează regimul autocratic de tip Orban/Putin și ucide Libertatea în România.
