Ne indignăm patriotic atunci când rușii afirmă disprețuitor că România este un stat artificial, născut în urma unor evenimente fortuite ale istoriei. În parte, existența României este o dovadă vie a unei slăbiciuni evidente a Rusiei și, de aceea, această ostilitate este explicabilă în măsura în care România s-a născut ca proiect occidental anti-rus.
Pentru ruși, însă, ca și pentru turci înaintea lor, țările române au fost teritorii feudale marginale, a căror loialitate putea fi negociată oricând în schimbul tolerării corupției generalizate, corupția generalizată fiind însă considerată trăsătura specifică „națională” a țărilor române, iar România s-a născut după ce a fost „smulsă” de Occident sferei de interese ruso-turce. Ceea ce nu însemna că și-ar fi pierdut natura.
Propaganda istorică naționalistă, care este încă hrănită elevilor, prezintă țările române drept un spațiu magic la confluența imperiilor care a reușit, cumva, să reziste și să-și conserve identitatea. Privit din punctul de vedere al imperiilor, același spațiu era o dugheană strategică unde loialitățile și privilegiile se negociau și unde unul sau altul dintre baronii locali puteau fi folosiți în funcție de ambiție și de preț.
Ca să fie foarte clar, spațiul românesc era un teritoriu bogat administrat de un grup restrâns de oameni care dispuneau în mod discreționar de această avuție în beneficiu propriu pe bază de relații personale și de reglementare discreționară. În alți termeni, o mafie.
Dezbaterea istorică este mult mai complicată, dar adevărul este că percepția internațională (din Est dar și din Vest) asupra României ca țară-prăvălie unde totul este de negociat și de cumpărat s-a menținut până astăzi, mai ales pentru că în esență, multe lucruri au rămas neschimbate. România interbelică a fost o țară profund coruptă, depășită ca amploare de comuniști, concurați la rândul lor de România lui Ion Iliescu. Corupția a rămas însă o constantă exploatată din plin.
Dacă privim din acest punct de vedere, campania anticorupție reprezintă o autentică revoluție națională în sensul în care este vorba de o afirmare a unei identități noi, europene. Probabil că procurorii de la DNA nici nu ar fi visat la un astfel de rol până acum, dar dacă este ceva adevărat în afirmația – subliniată apt de Dan Turturică – a lui George Maior – că „vom depăşi o fază istorică după aceste anchete mari şi vom intra într-o altă fază de evoluţie a ţării”, atunci, aceasta este singura concluzie posibilă: România se află în plin proces de „de-dughenizare”, de abandonare a balastului istoric și de afirmare a unei identități istorice proprii eliberată de statutul de națiune-prăvălie. Altfel spus, ar trebui să ne aflăm în fața unui salt calitativ, care se manifestă deja la nivel social, unde funcțiile-sinecuri încep să fie ocolite, dar și la nivel central, unde, în pofida campaniei anticorupție, nu se întâmplă.
Și aici intevine ceea ce putem numi „regimul Ponta”. Domnul Ponta acționează la vedere în maniera despoților primitivi de secol 17, în sensul în care folosește legile țării și instituțiile fundamentale precum Guvernul și Parlamentul pentru a-și proteja „familia mică” – sora, mama, cumnatul, socrul care trage sforile -, asociații importanți precum Dan Șova și „familia mare” – oricine din PSD care a fost constrâns să fie de partea sa – adică acționează în același fel în care cei mai mulți observatori din Rusia, dar și mulți din Occident, se așteaptă să acționeze o țară coruptă ca România.Ca o țară care nu este încă o națiune consolidată. Nu vorbim despre „națiune” în sensul definiției istoriografiei românești, care merge pe ideea de continuitate lingivistică, teritorială și a existenței unor structuri ale puterii de stat, ci în sensul unui „contract național”, al unui angajament asumat de cetățeni pentru a participa la aceeași construcție națională.
Domnul Șova este o persoană cu profunde probleme etice. Antisemit mărturisit în momentul în care a negat existența Holocaustului în România, a fost numit totuși în funcția de ministru al marilor proiecte, inventat special pentru el, în care a eșuat, după care a fost numit ministru al transporturilor, în care a eșuat la fel de lamentabil. Personaj labil și intelectual limitat, Șova nu putea merge mai departe, dar cu toate acestea, Ponta l-a recuperat politic tot timpul. Indiferent ce ticăloșie – reamintim negarea Holocaustului – sau pur și simplu prostie incompetentă ar fi comis, Șova a avut tot timpul spatele lui Victor Ponta, care l-a susținut fără reținere și fără rușine, indiferent de consecințe.
Ultima consecință este votul din Senat. Domnul Călin Popescu Tăriceanu a decis la un moment dat că trebuie să fie om de paie și funcționează ca om de paie pentru Ponta. Prin intermediul domnului Tăriceanu, domnul Ponta l-a scăpat pe domnul Șova de mandatul de arestare (care ar fi putut fi respins de instanță). Domnul Ponta a călcat în picioare încă o dată Constituția, cu ajutorul omului de paie Tăriceanu, pentru a promova interesele propriei familii. Or, încălcarea Constituției este un act împotriva statului pe teritoriul căruia funcționează Constituția respectivă. Încălcarea Constituției de către clanul Ponta-Șova este un gest de sfidare care spune nu doar că nu le pasă de Constituție, ci că ei știu că, de fapt, e un moft, care nu funcționează.
Dacă ceea ce sugerează Turturică pe baza declarațiilor lui Maior că România se află pe calea afirmării unei noi etape național-strategice este adevărat, atunci Ponta este, cu insistența lui de a menține practicile unei Românii-prăvălie, un obstacol în calea modernizării țării. Problema fundamentală este că, în acest moment, cea mai importantă instituție a democrației, Parlamentul, este compromisă de ofensiva anticorupție. Ceea ce deschide o nouă luptă pentru Statul de Drept pentru că legitimitatea democratică a Parlamentului trebuie păstrată împotriva lui însuși.
