În ultimii doi-trei ani s-a întâmplat ceva cu adevărat remarcabil în această ţară şi care a culminat cu protestele şi cu rezultatele votului din 16 noiembrie: oameni care nu au participat deloc până acum la viaţa publică şi-au redescoperit interesul pentru România şi au preluat puterea din mâinile politicienilor. De acum înainte, România nu mai are cum să fie la fel.
Se vorbeşte mult în aceste zile despre reglarea de conturi din PSD, se scriu mii de„scrisori deschise”, dar toată lumea se fereşte să-i spună pe nume sentimentului care a cuprins clasa politică, de toate culorile. Frica de vocea străzii. Unii au înţeles-o mai demult, dar evident nu au recunoscut-o niciodată, alţii o conştientizează acum, deşi, la televizor, o fac pe vitejii.
Traian Băsescu a simţit-o primul în ianuarie 2012, când, după atacul public la Raed Arafat, s-a trezit cu mii de oameni în stradă, mulţi tineri, care i-au demolat, în cele din urmă, Guvernul. A fost doar un prim episod, de fapt un semn că marii absenţi din toate alegerile şi cei pe care nici un studiu sociologic despre opţiuni politice nu i-a băgat în seamă, se vor trezi cu adevărat. USL a prelua apoi puterea, crezând că a primit atunci un cec în alb din partea românilor şi şi-a forţat norocul cu suspendarea lui Băsescu din vara aceluiaşi an. Ponta şi Antonescu se credeau pe val, eroi ai străzii, cel puţin.
Ponta, Antonescu şi toţi ceilalţi s-au înşelat însă amarnic. În 2013 şi 2014, liderii USL s-au trezit din nou cu mii de tineri în stradă, de data aceasta împotriva exploatării de la Roşia Montana, a gazelor de şist sau pentru rezolvarea problemei câinilor vagabonzi din marile oraşe. „Sunt manipulaţi” au strigat unii, aşa cum o făcuseră şi în ianuarie 2012, dar ce să faci, strada nu vrut să cedeze, aşa că până la urmă tot politicienii au trebuit să facă un pas înapoi. A fost din nou un semn din care Victor Ponta şi oamenii din jurul său nu au înţeles mare lucru. A urmat „marţea neagră”, blocarea anchetelor penale în Parlament, una după alta, şi toate prostiile care s-au întâmplat anul acesta, acompaniate de o propagandă care spunea că singurul politician urât din ţara asta este Traian Băsescu.
Ei bine, alegerile din noiembrie 2014 au arătat că pesediştii, rămaşi singuri la guvernare împreună cu oportuniştii clasici, au pariat din nou greşit. Peste un milion de oameni au ieşit din case, special ca să voteze împotriva lui Ponta, alte câteva mii au ieşit chiar în stradă să-i strige în faţă premierului cât de mult îl dispreţuiesc, nu doar pentru blocarea votului a mii de români din disporă, ci pentru toate mizeriile făcute în scurta sa guvernare. În ciuda bravadei adolescentine şi a escapadei din Dubai, Ponta a simţit, poate pentru dată, fiori reci pe şira spinării. Frica s-a instalat cu toată forţa atât la Palatul Victoria cât şi în PSD. Iar veselia cinstită afişată acum de Traian Băsescu, când vine vorba despre premier, parcă vrea să spună un sigur lucru: „Ia zi, Viorele, cum e să-ţi strige oamenii la uşă: ieşi afară, javră ordinară?”
În ciuda victoriei de acum două săptămâni, nici în tabăra lui Iohannis nu are cum să domnească liniştea. Românii şi-au redescoperit interesul pentru această ţară şi nu mai vor să dea un cec în alb nici unui politician. Nu cred că cineva şi-ar permite acum să blocheze anchete penale în care sunt implicaţi parlamentari şi foşti miniştri sau să-ţi ţină baronii conectaţi, în continuare, la izvoarele de bani publici.
Vom avea numai de câştigat dacă rămânem, cât mai mulţi, conectaţi la treburile acestei ţări. Şi nu numai la ce se întâmplă în Guvern şi Parlament, ci şi în administraţiile locale. Poate a înţeles şi primarul Oprescu că nu-i mai poate ignora pe cetăţenii din cartierul Prelungirea Ghencea, după protestele din această vară pentru modernizarea infracturii din zonă, aşa cum se pare că a înţeles că Bucureştiul nu mai poate rămâne „capitala maidanezilor”, după tragedia din septembrie 2013 şi manifestaţiile care au urmat. Putem să ne luăm ţara înapoi, aşa cum putem să ne luăm înapoi oraşele, comunele, instituţiile publice- care au lucrat mai mult în interesul politicienilor decât al cetăţenilor. Este clar că, de pe 16 noiembrie, România nu mai are cum să rămână la fel.
