Crin Antonescu i-a împărţit deja pe români în două tabrere, cei pro-americani care ar fi doar 900 de mii şi care-l sprijină pe Traian Băsescu împreună cu ambsadorul Washingtonului la Bucureşti de o parte, şi de cealaltă parte, 7 milioane şi jumătate care s-ar fi aliniat deja în spatele preşedintelui interimar.
Aritmetica lui Crin Antonescu este riscantă prin ambivalenţa socotelii şi disconfortul indus de preşedintele interimar celor care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu (7,5 milioane) şi care s-ar putea să nu fi fost convertiţi în masă de ideile liderului liberal. Aritmetica lui este riscantă şi prin încercarea de demonizare a americanilor prin asocierea emisarilor SUA cu Traian Băsescu, mai cu seamă că analogia s-ar putea să funcţioneze pentru cei mai mulţi dintre români, împotriva interimarului de la Cotroceni. Riscul major pe care şi l-a asumat Crin Antonescu este, însă, cel al ofensării reprezentanţilor Washingtonului, fiindcă după ce l-a primit pe trimisul lui Barak Obama, preşedintele interimar s-a grăbit să-i transmită de la Antena 3, că este „părtinitor” şi de partea lui Traian Băsescu, omul care „asediază statul de drept” în România.
De altfel imediat după ce l-a primit pe adjunctul lui Hillary Clinton, preşedintele interimar s-a întreţinut cu solul Moscovei: Karekin al II-lea, Patriarhul Suprem al tuturor Armenilor. Pe site-ul preşedinţiei apar oricum mai multe fotografii cu liderul religios al armenilor, decât cu Philip Gordon, trimisul lui Barak Obama în România. Karekin al II-lea este, după Kiril, patriarhul Moscovei, cel mai influent cleric din spaţiul fostei Uniuni Sovietice, pe care Moscova l-a folosit de mai multe ori în politica sa externă, în special în conflictul cu Azerbaidjanul pentru enclava Nagorno-Karabach. Karekin al II-lea, pe care premierul Ponta şi preşedintele Antonescu l-au primit cu mai mutlă atenţie decât pe Gordon, şi-a petrecut tinereţea în Austria şi Germania, înaintea destrămării Uniunii Sovietice, şi are încă din anii 1970 relaţii speciale cu structurile de la Moscova. Este de-o seamă cu Vladimir Putin de care a devenit destul de apropiat şi care l-a şi decorat în 2006 cu Ordinul Prieteniei pentru „dezvoltarea şi întărirea relaţiilor ruso-armene”. Rusia încearcă să-i atragă de partea ei pe toţi liderii bisericilor frăţeşti pentru care pregăteşte o axă a ortodoxismului, iar looby-ul pro-moscovit pe această direcţie devine în Balcani din ce în ce mai vizibil şi în opoziţie cu direcţiile occidentale: Bruxelles şi Washington.
Ignorarea de către Victor Ponta şi Crin Antonescu a tuturor semnalelor şi avertismentelor venite în utlima perioadă de la aliaţii României din NATO şi UE sugerează că cei doi sunt interesaţi doar de propriile lor agende şi că pentru eliminarea lui Traian Băsescu sunt gata să facă orice. Liderul militarilor în rezervă, colonelul Mircea Dogaru, a chemat deja la nesupunere civică, dacă judecătorii Curţii Constituţionale nu-l vor demite pe Traian Băsescu şi în paralel tânărul ministru acuzat de anti-semitism, Dan Şova a vorbit despre o nouă suspendare a preşedintelui odată repus în funcţie. Înainte de haosul pe care-l pune la punct prietenul lor colonelul, Victor Ponta şi Crin Antonescu se pregătesc să o schimbe pe Codruţa Kovesi din fruntea Parchetului General, până la reinstalarea lui Traian Băsescu la Cotroceni. După ce toate aceste experimente vor avea loc, ieşirea de pe axa aliaţilor se va face în mod natural, fiindcă oficialii vestici vor decide să izoleze România. În paralel vor ieşi din hibernare specialiştii care sunt pregătiţi să refacă discret, dar plini de entuziasm, relaţiile cu Estul.
Opţiunile strategice ale României se schimbă pe măsură ce Crin Antonescu şi Victor Ponta se afundă tot mai confortabil în fotoliile de mari lideri ai ţării. Naţionalismul lor iniţial s-a transformat treptat în antioccidentalism, iar poziţiile lor se apropie tot mai mult de cele pe care le avea Ion Iliescu la începutul anilor 1990, când îşi apăra ţara de simpatia expansionistă a Vestului cu ajutorul minerilor şi a oamenilor din Securitatea ceauşistă.
