Bunicul meu, Maximilian Duță, a fost deținut politic și a făcut închisoare la Jilava și Gherla pentru că scrisese că Basarabia e pământ românesc. În aceeași perioadă, tânărul Ion Iliescu pleca la specializare la Moscova.
Fiind maior de jandarmi, bunicul meu fusese delegat cu supravegherea comuniștilor din România și alesese să se ocupe de cei din țară pentru că erau mai puțini decât în București.
În 1950 a fost arestat, fiind condamnat la 3 ani de închisoare, pe care i-a executat la Jilava și Gherla. În fișa sa stă scris că fapta este „crimă de război“, iar la descrierea faptei se specifică: „În anul 1942 a scris un articol anticomunist“. De fapt, argumentase într-o publicație militară că Basarabia e pământ românesc. Era licențiat în drept, dar după ce a ieșit de la închisoare, cu sechele pe viață, comuniștii i-au permis să mai fie cel mult lăcătuș.
Celălalt bunic al meu, Nicolae Băiașu, reputat profesor de educație fizică și autorul multor cărți, a refuzat să intre în Partidul Comunist Român, cu toate că a pierdut astfel ocazia de a fi numit într-o funcție importantă la acea vreme. Mulți dintre cei care-l cunoșteau l-au întrebat cum de a refuzat așa ceva. Le-a spus că a vrut să fie liber. Și așa a fost până în ultima lui zi. Refuzul nu i-a știrbit nici prestigiul și nu au fost nici alte repercusiuni. Doar că nu a fost numit într-o funcție pe care o merita. A ajuns acolo un om mult mai slab pregătit, dar membru al PCR.
În 1950, tânărul comunist Ion Iliescu era trimis la Moscova pentru a-și completa studiile, drept recompensă pentru atașamentul față de valorile partidului. După un an de facultate, scria un articol omagial la adresa Uniunii Sovietice și condamna aspru capitalismul.
Citește și: În numele tatălui nomenclaturist: Părinții au condus România comunistă, urmașii ne-au modelat democrația
Urmașii foștilor nomenclaturiști au ajuns premieri, miniștri, parlamentari, figuri publice. Unul dintre ei a fost la o noapte distanță să ajungă președinte. Fără ca, vreo clipă, să-și repudieze înaintașii. Cu o singură excepție … citește mai departe aici …
În 1946, Valter Roman, tatăl unui alt mare democrat, Petre Roman, tocmai revenea în România după ce fusese decorat de către URSS. A devenit apoi chiar ministru, funcție pe care a moștenit-o și fiul său, Petre, în anii democrației originale de după 1989.
Angelo Miculescu, viitorul socru al lui Adrian Năstase, a fost și el un înalt demnitar comunist, iar tatăl lui Sorin Oprescu a condus un serviciu al Securității, având gradul de general. Exemplele sunt mult mai multe și le puteți citi detaliat în dosarul „În numele tatălui nomenclaturist“, scris de Cătălin Prisacariu. E parcă prea mult să vezi că tot urmașii unui regim criminal, sau chiar membrii activi ai acestuia, conduc în continuare țara, profitând cu același cinism de destinele noastre.
Poate că, la 27 de ani de la aparenta cădere a regimului comunist, a venit vremea să-i punem pe acești profitori în insectarul istoriei.
