Când unul dintre stâlpii anticorupţiei este împins de cap în dubă, cu mâinile legate la spate, fiind acuzat că, în timp ce-i păzea pe politicieni să nu fure, el însuşi participa la jefuirea foştilor proprietari de imobile, ar trebui să ne întrebăm câţi dintre oamenii din România înţeleg corect evenimentele din aceste zile şi câţi sunt cei care se lasă manipulaţi de o tabără sau alta.
Am citit în ultimele zile numeroase opinii ce vor să arate că România ar fi, oarecum, împărţită între cetăţenii care bat din palme la fiecare arestare de politician, om de afaceri sau funcţionar şpăgar şi ceilalţi care, dimpotrivă, cred că ajunge cu atâta anticorupţie pentru că, de frica DNA, nu se mai semnează acte, nu se mai fac afaceri şi în curând, vezi Doamne, o să se oprească ţara în loc. Deşi sunt convins că mulţi dintre conaţionali împărtăşesc una sau cealaltă dintre opinii, nu cred că aceştia reprezintă totuşi majoritatea.
România nu este chiar aşa, în totalitate, o ţară de stupizi, cu creierele nivelate, care să îmbrăţişeze doar opinii extreme, servite de-a gata de marii lideri de opinie ai naţiei. Cunosc destui oameni cu capul pe umeri care privesc lupta anticorupţie cu mare încredere, dar fără să-şi imagineze vreo clipă că umplerea puşcăriilor cu demnitari precum Marian Vanghelie, Radu Mazăre, Elena Udrea sau Horia Georgescu e suficientă pentru ca România să o apuce pe drumul cel bun. Ştiu sigur că există mulţi români inteligenţi care, deşi se bucură acum de succesele justiţiei, înţeleg totuşi că anchetarea unor persoane a devenit posibilă doar după schimbarea garniturii de oameni din fruntea ţării şi a serviciilor secrete. Poţi să fii apărătorul anticorupţiei, dar să înţelegi în acelaşi timp că unele persoane au fost până acum protejate.
Citeşte şi editorialul: David, Udrea, Bica…O generaţie merge la închisoare, lăsând praf şi pulbere în urmă
În acelaşi timp, nu cred că există mulţi oameni cinstiţi şi serioşi care să fie de acord cu părerologii ce spun, spre exemplu, că Darius Vâlcov este anchetat doar pentru că a făcut un cod fiscal excepţional de bun, iar liberalii şi Klaus Iohannis „l-au lucrat” pe fostul primar de Slatina doar ca să scape de acest mic geniu al finanţelor care-i încurca în drumul spre guvernare. Nici nu cred că sunt prea mulţi cei care să creadă că, de frica DNA, funcţionarii cinstiţi nu mai semnează acte prin instituţiile publice.
Oamenii cu capetele pe umeri din această ţară vor face cu siguranţă diferenţa dintre nevoia unei ţări ca România de o instituţie precum Agenţia Naţională de Integritate şi acuzaţiile deosebit de grave care i se aduc fostului şef al acesteia, Horia Georgescu. Putem aplauda cu bucurie intrarea după gratii a unui demnitar care a participat la marele jaf naţional al proprietăţilor confiscate, dar asta nu înseamnă că trebuie să uităm că, în continuare, avem nevoie ca cineva să-i caute la averi pe funcţionari şi politicieni. Horia Georgescu e deja istorie, activitatea ANI trebuie însă să continue. Cu îmbunătăţirile de rigoare, evident.
Din fericire, există o masă activă în această ţară care înţelege corect lucrurile. Cea mai recentă dovadă a fost ziua de 16 noiembrie 2014. Milioane de oameni care nu au putut fi manipulaţi, încolonaţi în spatele unei idei sau aburiţi de televiziuni au schimbat un rezultat previzibil al alegerilor prezidenţiale. Eu nu-i văd pe cei mai mulţi din aceşti români, nici în tabăra celor care se hrănesc doar cu arestări, dimineaţa la prânz şi seara, dar nici în categoria speriaţilor de anticorupţie.
Cred că oamenii care s-au trezit la viaţă pe 16 noiembrie caută mai degrabă spre viitor întrebându-se: „Bun. Şi acum ce facem?” Pentru că sunt foarte multe lucruri de făcut în această ţară. S-au umplut închisorile cu funcţionari şi politicieni corupţi, dar România tot nu are autostrăzi şi spitale moderne. Oamenii mor cu zile din cauza sistemului medical depăşit, mica şpagă pune în continuare lucrurile în mişcare prin unele instituţii, iar cei mai mulţi români trăiesc din salarii de mizerie. Sunt atât de multe lucruri de schimbat, de construit, de luat de la zero, încât ţara asta ar trebui să arate ca un adevărat şantier, la propriu şi la figurat, cel puţin zece ani de acum încolo. Justiţia îşi face partea ei de treabă zilele astea şi, probabil şi-o va face şi mai departe (ar mai fi de lucru în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor de la cei vinovaţi, dar asta e deja altă discuţie). Cineva va trebui să se apuce apoi de muncă şi să ridice o ţară modernă pe acest maidan al luptei anticorupţie.
Justiţia nu poate face prea multe pentru ţară fără o majoritate confortabilă de oameni hotărâtă să lupte singură pentru o viaţă mai bună. Nu e suficient, spre exemplu, ca DNA să crească în sondajele de opinie, trebuie si ca cei mai mulţi oameni să participe efectiv la curăţenia din societate. Ce te faci, de pildă, dacă anul viitor, Radu Mazăre, închis acum pentru corupţie, va câştiga din nou alegerile pentru Primăria Constanţa?
De la cum ne alegem conducătorii, cum îi controlăm sau cum ne schimbăm aştepările faţă de societate sunt întrebări care trebuie să ne preocupe mai mult decât manipulările care vin dintr-o direcţie sau alta. Acestea sunt adevăratele provocări ale zilelor care urmează.
