României îi este teamă să pledeze de partea manifestanţilor de pe Euromaidan sau poate doar nu-i pasă prea mult în ce parte va merge Ucraina, care pare abandonată de Occident şi lăsată în voia scenariilor scrise la Moscova. În jurul României, Rusia şi-a creat deja un cordon de relaţii strategice cu Ungaria, Serbia şi Bulgaria şi nu pare mulţumită cu aceste avanposturi. Rusia se află din nou în prag şi urmează să deschidă uşa.
României n-ar trebui să-i fie, însă, indiferent ce se întâmplă cu Ucraina şi care va fi azimutul ales de Kiev, după ce la finele lunii noiembrie a renunţat, sub presiunea Rusiei, să semneze Acordurile de Asociere şi Liber Schimb cu UE. De atunci mulţi ucrainieni au ieşit pe celebrul Maidan din Kiev, acolo unde a avut loc şi “revoluţia portocalie” din 2004, eşuată între grupurile de interese din Ucraina şi neîndemânarea occidentalilor de a schimba orientarea acestei ţări, dependentă economic de Rusia, dar în acelaşi timp dornică să se desprindă de mitul marelui frate de la Răsărit.
Liderii de la Bruxelles i-au zâmbit frumos, zilele acestea, lui Vladimir Putin, ca şi cum nu ar şti că reţeta destabilizării Ucrainei a fost concepută în laboratoarele Kremlinului, în aşa fel încât în stradă să nu fie doar demonstranţi cu vederi democrate, opozanţi bine organizaţi sau intelectuali cu program, ci şi naţionalişti, extremişti şi specialişti în cocteiluri Molotov. Lucrurile se îndreaptă spre un deznodământ aşteptat de Rusia, chiar dacă nu se văd încă toate cărţile.
România ar putea să-şi creeze un culoar propriu în această perioadă în care Uniunea Europeană nu vrea să se implice în ceea se întâmplă în Ucraina, iar Statele Unite nu mai au acelaşi entuziasm ca în perioada lui George W. Bush faţă de această regiune, pe care Rusia ar vrea să o stăpânească fără ambiguităţi. Traian Băsescu ar putea deveni liderul europenilor care vor să smulgă Ucraina din ghearele Rusiei, ar putea merge la Kiev, ar putea deveni un avocat al europenizării Ucrainei. Ar fi o ocazie pentru România de a ieşi din periferie, de a renunţa la spaimele pe care, îndeobşte, le au statele mici, timorate de vecinii puternici, care le-ar putea anexa oricând.
După “revoluţia portocalie”, Occidentului i se dă acum o a doua şansă de a recupera Ucraina. După cum explică George Friedman, şeful Stratfor, în “Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI”, dacă după 2004, Vestul ar fi reuşit să domine Ucraina, “Rusia ar fi rămas fără apărare” şi s-ar fi întors la “frontierele ei medievale”. Între timp Federaţia Rusă şi-a consolidat puterea militară şi economică, şi-a întărit prieteniile cu state importante din Europa, care au nevoie de resurse energetice şi îşi extinde influenţa spre Europa Centrală şi de Est într-un ritm, care ar trebui să-i dea de gândit României. În jurul ţării, Rusia şi-a creat deja avanposturi prin relaţii strategice cu Serbia, Ungaria şi Bulgaria. România este deocamdată o insulă delimitată de cele două baze militare americane pe care le găzduieşte, dar Rusia se află din nou la porţile Europei, mai pregătită ca oricând să-şi demonstreze întâietatea.
România poate încerca “varianta poloneză”, să le pună ruşilor piciorul în uşă şi să reacţioneze ferm faţă de ceea ce se întâmplă în Ucraina, o ţară în care cel mai filo-rus şef de stat, Leonid Kucima, a scris o carte intitulată “Ucraina nu e Rusia” sau poate să intre în cordonul sanitar conceput de Moscova în Estul Europei şi să se alinieze jucătorilor din această zonă care au nevoie de gazul rusesc şi de ştaiful european.
Înaintea Jocurilor Olimpice de la Soci, când Rusia poate fi forţată să dea înapoi, de frică să nu fie boicotată de statele occidentale, România ar putea pune pe agenda UE o nouă tactică privind Ucraina şi Republica Moldova. Dar poate că Traian Băsescu este prea ocupat cu politica internă sau poate are discuţii directe cu Moscova în legătură cu viitorul Republicii Moldova sau pur şi simplu nu este ajutat de aparatul statului pentru a scoate România din umbra istoriei.
