Guvernul României nu înțelege că, dincolo de coterii, viața unei națiuni e mult, dar mult mai complexă. După cum, cei care sprijină acest Guvern al României nu par să înțeleagă nici faptul că având la vârf un premier pentru care plagiatul a fost trambulină și un ministru al Educației care cunoaște mai puțină istorie a românilor decât omologii lui de la Moscova sau Budapesta, pericoolul de a pierde busola în vremurile pe care le trăim e unul colosal.
Nici nu s-a încheiat prima săptămână a noului an școlar, că ministrul Educației, Remus Pricopie, a primit de la șeful său direct, premierul Victor Ponta, o temă care dă măsura incompetenței și – de ce să ne ferim să suspectăm? – a unui nivel uluitor de complicitate între autoritatea de resort (Ministerul Educației Naționale) și câteva firme „deștepte” de pe piața manualelor, firme care riscă mai nou să facă obiectul unui interes crescut al procurorilor anti-corupție.
Sec formulat, această temă pentru acasă dată nefericitului Pricopie înseamnă revenirea intempestivă la vechile manuale școlare pentru clasele I și a II-a, după ce zile întregi micuții care urmau să afle în sfârșit ce e ăla Abecedar modern s-au trezit că o asemenea curiozitate va fi mai greu de satisfăcut în țara unde au văzut lumina zilei decât le-ar fi americanilor să mai pășească o dată pe Lună.
Este dincolo de evidență faptul că, în fața scandalului care amenință să se îngroașe în plină campanie electorală pentru prezidențiale, Ponta s-a panicat, din moment ce, în decurs de nici 100 de ore, a trecut de la glumițe de bazar și celebra-i siguranță de sine la decizii radicale, care știrbesc, totuși, imaginea Guvernului său.
Cu siguranță și că premierul l-ar da imediat afară pe ministrul său înnebunit după istoria dacilor, romanilor și vulpilor, dar în același timp este conștient că numai un asemenea gest nu va fi de ajuns pentru a pune batista pe țambalul care-i face țăndări timpanul.
După cum cert este și că îl mănâncă palma să naționalizeze sistemul de editare și distribuire a manualelor școlare.
După dictonul că, dacă nu câștigă „ai noștri” din privat, măcar să dețină controlul total „ai noștri” de la stat, nu-i așa?
Iar când spun asta, nu fac un proces de intenție, ci o legătură logică, pornind de la declarațiile și sugestiile unora dintre politicienii PSD care au luat poziție pe subiectul cu pricina, în zilele care s-au scurs.
Nu mai insist asupra lor.
Vă reamintesc doar că unul dintre ei a fost însuși ministrul Educației, care, în ciuda vârstei și a gradului superior de instrucție, vede în continuare conspirații primitive ale unor capitaliști veroși – editorii – preocupați numai să sugă sângele poporului.
Curios cum, același ministru nu tresare atunci când majoritatea respectivilor editori acuză fără ocolișuri modul netransparent și discreționar în care instituția pe care o conduce a amânat, apoi a pus pe tavă, doar pentru câțiva „aleși”, tortul cel mare.
Dar asta, probabil, va merita o atenție sporită din partea altor organe – „organele abilitate”.
Pe de altă parte, dincolo de decepția însăși pe care o lasă în urmă eșecul Executivului Ponta în a asigura manuale celor mai vulnerabili dintre școlarii țării, cei de clasele I și a II-a, ar merita pus în lumină cadrul mult mai larg al rolului nefast pe care actuala guvernare l-a jucat în viața școlii românești.
De aproape doi ani și jumătate de când e responsabilă de soarta Învățământului, puterea, și înțeleg prin asta în primul rând PSD, pare că și-a făcut un titlu de glorie din demolarea pilonilor pe care ar fi trebuit așezat sistemul de educație.
Șeful Guvernului este un plagiator dovedit.
Doar că pârghiile pe care le-a apucat (în virtutea funcției și, implicit, cu ajutorul hăitașilor din propriul partid și din coalițiile pe care le-a condus) au acționat ca o cârpă murdară care șterge o față ingenuă.
Același prim-ministru a încercat apoi să promoveze în fruntea Ministerului Educației din cabinetele pe care le-a condus nume cu un trecut pătat și un prezent pe măsură – fie de plagiat, fie de problemele din CV, fie de oroarea la reformă sau de slugărnicia infinită.
Ați uitat de Ioan Mang, Corina Dumitrescu, Liviu Marian Pop sau Ecaterina Andronescu? Ar fi păcat.
Tot Guvernul care azi se vede incapabil să le asigure copiilor măcar manuale potrivite, dar și să respingă convingător acuzațiile aduse de editori, s-a instalat la Palatul Victoria pe fuselajul turtit al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, același Executiv făcându-se vinovat și de nebunia de a deforma reforma inițiată de inamicul politic, fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.
Dacă împăierea statului de drept s-a dovedit a fi o prioritate de maximă urgență a defunctei USL, crucificarea procesului de modernizare a Educației a fost, cum să zic, glonțul de argint păstrat pe țeavă de către Puterea instalată în primăvara lui 2012.
Mafia din mediul universitar și-a pus mari speranțe în cel mai tânăr premier cu cel mai protejat plagiat, multitidinea de dovezi în acest sens ieșind la suprafață printr-o rețea de tuneluri ce poate fi comparată cu sistemul creat de Hamas în Gaza:
*relativizarea Bacalaureatului (prin diluarea constrângerilor din timpul examenului, îndulcirea gradului de dificultate al subiectelor și unda verde pentru cooptarea în universități a celor care nu l-au dat sau care l-au picat);
*tentativele repetate de a legifera transferul de bani și proprietate în beneficiul fondatorilor de universități private în curs de desființare;
*mutilarea integrală a Legii Educației, prin care deziderate precum cele enumerate mai sus au fost puse sub o aceeași umbrelă, dând totodată un semnal capital că puterea politică va continua să ocrotească impostura care aduce bani și voturi; domesticirea sindicatelor din Învățământ, cu care PSD are un istoric larg de complicitate;
*în fine, subjugarea Avocatului Poporului, care din 2012 a devenit o instituție existentă doar pe hârtie, iar sub Victor Ciorbea o mare rușine națională.
Țări ca Finlanda, Sua, Germania sau Coreea de Sud – și amintesc doar aceste exemple pentru a nu ne pierde într-o enumerare generoasă – au ajuns unde sunt acum investind masiv în Educație, ocrotind-o, indiferent de rocadele politice prin care și aceste țări au trecut, și transformând-o în tezaur național, mai important și mai valoros la propriu decât rezervele în aur din băncile lor centrale.
România, chiar și într-o perioadă atât de sensibilă ca acum, când la granițele ei revizionismul devine tot mai amenințător – că pleacă direct de la Vladimir Putin sau, prin intermediari, de la Viktor Orban -, nu este în stare să le asigure copiilor ei manuale adecvate, iar elevilor de liceu și studenților un cadru care să-i facă, în mod real competitivi.
Educația nu a fost în ultimii 25 de ani punctul forte al României.
Acum, însă, când contextul regional a devenit atât de critic, a-ți bate joc de toți de acest sector vital al societății echivalează cu a lăsa frontierele țării în seama unor ageamii.
Prețul plătit nu poate fi decât pe măsură!
