Cu o cotă de încerdere de peste 70 la sută şi un palmares impreionant în sistemul de urgenţă românesc, Raed Arafat acceptă să fie ministru al Sănătăţii cu un mandat de doar o lună. Răstimp în care Arafat poate face experienţe scurte şi eventual interesante, iar Ponta îl va putea pune pe artizanul SMURD în propria sa vitrină cu trofee.
Premierul român face o mutare electorală aducându-l pe Raed Arafat în fruntea Ministerului Sănătăţii, sacrificând în schimb un fotoliu de anvergură alocat propriului partid şi clientelei acestuia. Mulţi români vor pune în contrast ideea lui Victor Ponta de a miza pe doctorul palestinian cu modul agresiv în care l-a atacat Traian Băsescu astă iarnă, când preşedintele insista asupra privatizării sistemului de urgenţă, iar Raed Arafat argumenta asupra ineficienţei acestei idei.
Traian Băsescu a glosat atunci asupra stângismului doctorului Arafat, în vreme ce palestinianul care a primit cetăţenie română în urmă cu 14 ani a insistat că privatizarea sitemului de urgenţă va duce la scăderea calităţii, pentru că cei care investesc în acest domeniu vor să facă profit şi să-şi amortizeze cât mai repede cheltuielile. În plus, într-o ţară în care cei mai mulţi trăiesc la limita sărăciei, destui s-au gândit, acum 10 luni când au ieşit în stradă să-l apere pe Arafat, că nu vor mai avea acces nici la serviciile minime de asistenţă medicală, dacă sistemul de urgenţă se va privatiza. Palestinianul, născut în Siria acum 48 de ani este pentru majoritatea românilor un erou al birocraţiei autohtone, care nu-şi abandonează niciodată misiunea.
După revoluţie, Raed Arafat a adus din Germania o masină cumpărată la mâna a doua pe banii lui şi transformată acolo în ambulanţă, cu care şi-a început la 26 de ani proiectul personal în domeniul urgenţei, cu ajutorul voluntarilor, apoi prin înţelegeri cu pompierii şi ministerul de Interne. Pentru el sănătatea nu e un domeniu din care să faci profit, ci unul în care să investeşti necondiţionat.
A înotat împotriva valurilor şi a reuşit să răzbată într-un sistem rigid, excesiv birocratizat şi conservator. A fost mereu privit cu suspiciune şi este de mirare că a fost acceptat ca ministru al Sănătăţii, în mijlocul unei elite politice pline de prejudecăţi. Este primul strain care ajunge ministru în România şi una dintre puţinele numiri făcute în ultimii ani pe bază meritocratică. Raed Arafat nu a fost fidel nici unui partid până acum, deşi după războiul deschis cu Traian Băsescu, PDL a încercat să şi-l adjudece şi să-l convingă să candideze la primăria Capitalei. A spus de mai multe ori că este dezinteresat de politică, dar acum a cedat şi a intrat în echipa lui Victor Ponta. Dacă mandatul lui va fi doar de o lună şi nu se va prelungi şi după alegeri, gestul său va fi considerat politic, ca şi cum ar fi vrut să-şi ia revanşa faţă de Traian Băsescu, mai ales că numele lui va fi prins la butoniera premierului în această campania electorală. Dacă, însă, Raed Arafat va rămâne ministru şi după alegeri, însemană că a negociat serios cu Victor Ponta şi vrea să transfere modelul SMURD (Serviciul Mobil de Urgenţă şi Reanimare ) la nivelul înregului domeniu al sănătăţii. În acest fel şi-ar putea demonstra calităţile de manger şi de reformator al unui sistem care înghite sume uriaşe de bani, dar continua să rămână rudimentar, anchilozat şi ros de corupţie pe la toate colţurile.
Raed Arafat a devenit conştient de popularitatea şi deci de puterea sa abia după ce a fost criticat de Traian Băsescu, iar oamenii au ieşit în stradă să-l susţină. Tot atunci preşedintele şi-a dat seama cât de vulnerabil este în faţa unui om care a salvat multe vieţi, care a ştiut cum să treacă peste ura celor din sistem şi cum să se folosească de breşe pentru a construi, ceea ce alţii ar fi vrut să demoleze. Ascensiunea primului s-a sincronizat cu decăderea celuilalt. Un eventual mandat de succes al lui Raed Arafat în fruntea ministerului Sănătăţii ar putea să-l propulseze pe doctorul palestinian în topul oamenilor politici din România, mai ales că odată ce a ajuns subiect de dispută publică a apărut şi irezistibila lui nevoie de a rămâne în faţă şi de a-şi confirma calităţile.
