Cele două partide care au monopolizat scena politică în campania electorală pentru europarlamentare, PSD şi PMP, îşi pun acum pe masă şi armele cu care vor să câştige bătălia prezidenţială. Le cunoaştem acum planurile de a atrage electoratul, deşi nu le ştim încă sigur candidaţii.
După cum scriam şi săptămâna trecută, miza principală a partidelor pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie va fi atragerea unui părţi cât mai mari din cei 12 milioane de români care nu s-au prezentat la vot pe 25 mai. Asta pentru că, PSD, PNL, PDL şi PMP şi-au cam atins procentele de votanţi fideli la alegerile europarlamentare şi nu prea mai au de unde să crească în viitorul apropiat.
În aceste condiţii, partidul care va da un candidat care să convingă cât mai mulţi din cei 12 milioane de absenţi va câştiga alegerile prezidenţiale şi se va instala la putere pentru mult timp de acum înainte. Miza este mare şi din acest motiv trebuie să ne aşteptăm la mişcări disperate sau neobişnuite, cum nu s-au mai făcut în România în ultimii 20 de ani.
Primii care au intrat în cursă au fost liberalii şi pedeliştii care şi-au unit atelajele, l-au aruncat din mers pe Crin Antonescu şi i-au dat un loc în faţă lui Klaus Iohannis. Ideea a fost aceea că neamţul va fi perceput ca un politician din afara jocului, care nu s-a compromis, nu a furat, e bine văzut în Occident…şi puneţi mai departe dumneavoastră toate calităţile cu care o să ne fie „vândut” de PNL şi PDL, în lunile următoare, primarul Sibiului.
Următorii care au mutat au fost cei de la PSD, intrând în alianţă cu partidul lui Dan Diaconescu. Mişcarea trădează disperarea lui Ponta, în condiţiile în care, după alegerile din 2012, PSD a depus eforturi mari pentru a destructura PPDD, racolându-i fără ruşine parlamentarii sau oamenii din teritoriu şi lovindu-l pe Dan Diaconescu din toate poziţiile, inclusiv prin asmuţirea maşinăriei teribile care este CNA împotriva televiziunii acestuia.
Sigur, Victor Ponta susţine că este strict o înţelegere politică, ce nu are nici o legătură cu Diaconescu (care apropos este condamnat în primă instanţă la 3 ani de închisoare pentru şantaj şi aşteaptă cu înfrigurare decizia judecătorilor de la apel), ci este motivată de nevoia organizaţiilor din teritoriu de a avea majorităţi în consilii locale şi judeţene după plecarea PNL din USL. Această explicaţie nu stă în totalitate în picioare pentru că genul acesta de alianţe se negociează mai mult în plan local între şefii de organizaţii de acolo, evident cu ştirea liderilor de la Bucureşti, nu ar fi fost nevoie ca PSD să cedeze PPDD un post de ministru şi patru de secretar de stat, pe lângă zecile de funcţii de vicepreşedinţi de consilii judeţene în toată ţara.
Evident că PSD nu-l va susţine pe Dan Diaconescu la prezidenţiale (mă îndoiesc şi că acesta va candida), dar prin resuscitarea omului care, în vremurile lui bune, ţinea milioane de gospodine şi şomeri în faţa televizoarelor, nopţi întregi, Victor Ponta vrea să-i reactiveze electoratul. Electorat care nu s-a prezentat la urne la europarlamentare dar a făcut minuni la alegerile din 2012, când a transformat PPDD în a treia forţă politică din Parlamentul României (68 de deputaţi şi senatori).
Cu un Dan Diaconescu lângă el, odihnit şi neliniştit din cauza procesului penal, Victor Ponta ar vrea să trezească la viaţă această armată de tele-zombi, care, de când a dispărut OTV cu dezvăluirile senzaţionale ale domnului Dan, nu-şi mai găseşte liniştea. După ce ani de zile le-a spus să lupte împotriva „ciocoilor” lui Ponta, nu va fi probabil nici o problemă pentru Diaconescu să-şi reorienteze adepţii către „ciocoii” lui Băsescu.
PMP a trebuit la rândul său să facă o mişcare iar aceasta s-a numit: Elena Udrea, preşedinte al partidului. Deşi mulţi se aşteptau ca fostul ministru să se retragă, având în vedere scorul prost obţinut la europarlamentare, rezultatele alegerilor de la Congresul PMP de sâmbătă arată că Elena Udrea nu a abandonat lupta pentru atragerea unui anumit electorat, dintre absenţii de pe 25 mai, de partea partidului prezidenţial. În planul său intră atât anunţarea drept candidat al Mişcării Populare la preşedinţie pe Cristian Diaconescu, un fost pesedist dar cu o imagine nepătată, cât şi afişarea alături de intelectuali cunoscuţi precum Daniel Funeriu, Cristian Preda sau Teodor Baconschi.
Pe de o parte, aceşti oameni o menţin pe Elena Udrea conectată la electoratul băsist, deşi s-a văzut la alegeri că foarte puţini dintre susţinătorii preşedintelui o iau în serios. Pe de altă parte, arătând că este şefa lor, că nu renunţă nici la partid, nici la stilul de viaţă ostentativ, nici la hainele sau poşetele luxoase, Elena Udrea vrea să câştige simpatia unui electorat care, de regulă, nu votează şi este scârbit de populismul propagat de mulţi oameni politici sau de televiziuni precum Antena 3 sau RTV.
Dacă pentru mulţi români cu vieţi şi cariere ridicate prin muncă asiduă şi ambiţie, Elena Udrea reprezintă o dovadă de parvenitism politic şi mediocritate, vă sfătuiesc să staţi de vorbă cu lumea superficială care-şi petrece zilele prin cafenelele din Dorobanţi sau Centrul Vechi, cu băieţii şi fetele de bani gata, cu fii şi ficele politicienilor, şefilor de poliţie de pe plan local, în general cei din „nomenclatura” judeţeană. Staţi de vorbă cu oamenii care trăiesc bine fără să fi muncit prea mult în viaţă şi, în general, cu cei care nu prea înţeleg care-i treaba cu meritocraţia asta. Ei s-ar putea să o aprecieze pe Elena Udrea să o considere, deopotrivă, o victimă a atacurilor necinstite de la Antena 3 şi RTV dar şi a intelectualilor cu nasul pe sus care sunt doar invidioşi pe frumuseţea şi curajul acestei femei.
Este un electorat care ar putea, la o adică, să-i sară în apărare favoritei preşedintelui. E drept că aceşti votanţi nu prea s-au arătat la alegerile europarlamentare, deşi Elena Udrea i-a chemat de pe toate afişele electorale „să ridice România”, dar poate că de data aceasta nici nu prea au înţeles de ce-i cheamă la vot pentru că Bruxelles-ul e departe, iar Parlamentul European ceva şi mai îndepărtat. Alta va fi situaţia la prezidenţiale, iar Elena Udrea ar fi în postura să le spună să voteze un candidat „de-al lor”.
Acum ştim care sunt armele cu care vor intra în lupta prezidenţială principalele forţe politice, deşi în ceea ce priveşte candidaţii, trebuie să recunoaştem, mai este loc de multe schimbări. Aşa cum ne putem trezi în toamnă cu Victor Ponta, Klaus Iohannis şi Cristian Diaconescu, la fel de bine se poate ca nici unul dintre ei să nu reziste mişcărilor disperate pe care le fac acum partidele pentru a-şi adjudeca premiul cel mare al toamnei: scaunul de la Cotroceni.
