Cazul Voicu este un moment de cotitură pentru justiţia din România. Devoalarea reţelei de tip mafiot construită de senatorul PSD în jurul principalelor instituţii care se ocupă cu respectarea legii echivalează cu prăbuşirea FNI şi, ulterior, a Băncii Române de Scont. Aşa cum în urmă cu exact zece ani falimentul schemei piramidale pusa la cale de Vântu a marcat începutul unei schimbări definitive a regulilor jocului în domeniul financiar-bancar, prăbuşirea reţelei Voicu are toate şansele să dea semnalul unei epurări fără precedent a sistemului judiciar.
Timp de zece ani, România a fost sat fără câini. Până în anul 2000, cine vroia să dea lovitura avea două variante: ori se profila pe ţepe mărunte şi dese, ori înfiinţa un joc piramidal, un fond de investiţii sau o bancă. Cei care s-au specializat în varianta a doua au dat românilor Caritas-ul, Bancorex-ul, Banca Dacia Felix, Bankcoop şi multe alte inginerii cu o schemă simplă: se lua de la cei mulţi şi se dădea la cei puţini, dar bine aleşi. După ce s-au prăbuşit, lăsând sute de mii de oameni să-şi plângă în pumni, părea că statul nu va mai permite repetarea unor asemenea atentate financiare împotriva propriilor cetăţeni. A fost o iluzie deşartă. Nici unul dintre marii escroci care le-au pus la cale nu a ajuns în închisoare. Iar după Bancorex au urmat Banca Internaţională a Religiilor, Banca Populară Română, Banca Albina, şi, într-un final, Banca Română de Scont şi Banca pentru Investitii si Dezvoltare. După Caritas au urmat SAFI şi, apoteotic, Fondul Naţional de Investiţii.
Paralela cu afacerea Voicu nu este întâmplătoare. Cazuri precum Bancorex şi FNI nu ar fi fost posibile fără ca o mare parte din mecanismul justiţiei să fie complice la aceste fărădelegi. Şi a fost. Activ sau pasiv. Activi au fost poliţiştii, procurorii, judecătorii şi şefii serviciilor secrete care au primit sume imense de la Bancorex, sub formă de împrumuturi subvenţionate, care au fost cap de listă la plăţile făcute de CARITAS sau FNI. Pasivi, dar complici, au fost toţi oamenii legii care s-au făcut că nu văd tot ce se întâmpla sub nasul lor. Şi unii, şi ceilalţi au reuşit, în marea lor majoritate, să reziste neatinşi în poliţie şi în magistratură. Mai ales în rândul judecătorilor, corpul profesional cel mai puţin atins de reformă în ultimii ani.
Vremea marilor crahuri bancare programate a apus, dar încă se găsesc suficient de mulţi oameni de afaceri din eşalonul doi al ţeparilor dornici să plătească sume grase pentru a primi imunitate în faţa legii. Magistraţii şi poliţiştii care îi servesc, fie că fac parte din reţeaua „Voicu”, sau „Vanghelie”, sau „Hrebenciuc”, alcătuiesc firul roşu care uneşte marile lovituri postdecembriste cu cele care se dau acum sub nasul nostru. Devalizarea Bancorex-ului stă în balanţă azi cu jefuirea bugetului de stat prin contracte de asfaltare plătite la suprapreţ. Oamenii care îl ajutau pe Voicu să-l scape pe Locic de dosare au biografii elocvente: unul are legătură cu operaţiunea Jimbolia (contrabandă cu motorină spre Serbia); altul controla reţeaua recuperatorilor de bani din Bucureşti; un altul a ajuns la dreapta fostului şef al PNA, Ioan Amariei, după ce se remarcase ca si colaborator al Securitatii prin contributia la dosarul „transcendentalilor”.
După cum demonstrează investigaţia pe care o publică astăzi România liberă, cu toţii s-au ridicat pe cadavrele morţilor Revoluţiei şi au prosperat în haosul anilor ’90. Au condus ţara de sub pulpana lui Ion Iliescu şi ar fi fost la un pas să o facă din nou dacă Geoană, faţa umană a lui Vanghelie, ar fi obţinut 70.000 de voturi în plus.
Lecturarea stenogramelor publicate în premieră de site-ul Hotnews arată cât de întins şi activ este în continuare nucleul de oameni care au făcut posibile apariţia şi ascensiunea mafiei de stat. Una dintre instituţiile cele mai importante ale statului, Înalta Curte de Justiţie, nu pare implicată în traficul de sentinţe doar prin intermediul judecătorului Costiniu, ci şi prin numeroase sentinţe dubioase date în decursul anilor.
Repunerea în drepturi a unor magistraţi corupţi sancţionaţi de CSM şi achitarea fostului şef al regiei Romsilva, Ion Dumitru, de exemplu, îşi găsesc o posibilă explicaţie tocmai în genul de negocieri pe care le purta cu lejeritate senatorul Cătălin Voicu. Iată un argument interesant: motivaţia pe care a dat-o Înalta Curte atunci când l-a achitat pe fostul şef al Romsilva, intrat în istorie pentru achiziţiile sale făcute la preţuri de sute de ori mai mari decât cele ale pieţei, anume că acesta ar fi condus o societate comercială, deci nu i se poate imputa cumpărarea unor bunuri la preţuri exorbitante, i-a fost sugerată de Voicu şi omului de afaceri Marius Locic pentru a scăpa de un proces riscant.
Profunzimea complicităţilor dintre membrii reţelei Voicu anunţă o investigaţie de răsunet, din care nu am văzut deocamdată decât vârful aisbergului. Dezvăluirea legăturilor dintre Voicu şi alţi mari jongleuri cu dosare nici nu a început. Dacă DNA şi SRI, care par să fi ieşit din cercul de influenţă al mafiei din justiţie, vor merge până la capăt cu ancheta, vom asista la un cutremur de proporţii care va zgâlţâi din temelii nu doar Înalta Curte, nu doar justiţia, ci întregul stabiliment politico-mafiot.
Chiar dacă pentru marile infracţiuni care au ingropat fonduri de investiţii şi bănci nu au plătit până acum decât marionetele, din 2000 încoace situaţia în acest domeniu s-a schimbat radical. Sub presiunea organismelor internaţionale, politicienii au scos băncile şi fondurile de investiţii de pe lista instituţiilor bune de jumulit. Consecinţa: profesioniştii au fost lăsaţi să le reglementeze şi să le apere integritatea. Acesta este motivul pentru care, de o bună bucată de vreme încoace, scandalurile legate de fraude bancare au devenit din ce în ce mai rare şi, în general, minore.
Dezmembrarea reţelei Voicu, chiar si dacă nu se va solda cu vreo condamnare spectaculoasă, ar putea avea acelaşi efect. Corupţia nu va dispărea, însă lovitura pe care o primesc astăzi magistraţii mânjiţi le-ar putea spulbera pentru totdeauna îndrăzneala şi sentimentul de siguranţă de care s-au bucurat până acum. Astfel, chiar şi cei care vor scăpa neatinşi se vor gândi de zece ori înainte de a vinde o sentinţă. Ar fi pasul decisiv pentru ca reforma morală în justiţie să înceapă în sfârşit, iar corupţia să devină excepţie, şi nu regulă.
