“Numele facultății la care ai studiat este foarte important pentru evoluția ta profesională utlerioară. Atunci când concurezi pentru un post cu cineva care a terminat același colegiu ca și tine, foarte importantă este experiența acumulată în timpul facultății, personalitatea și activitățile extracuriculare avute în timpul facultății”. Aceasta este declarația Cristinei, absolventă a unei facultăți de top din Marea Britanie.
Și acum vă propun un experiment – închipuiți-vă că posturile de ministru în guvernul de la București s-ar scoate la concurs și oricine ar putea participa. Respectând strict criteriile enumerate de Cristina, aproape nici unul dintre miniștrii de astăzi nu s-ar califica pentru portofoliile deținute în prezent. Liviu Giosan, cercetător la Woods Oceanographic Institution, a sintetizat astfel o analiză pe care România liberă o va prezenta pe larg într-o ediție viitoare: "Lipsa de pregătire educațională a miniștrilor guvernului Ponta te lasă cu gura căscată! Dacă acești miniștri ar fi înlocuiți cu oameni luați de pe stradă la întâmplare, nu ar fi o mare nenorocire.” De ce? Pentru că, din punctul de vedere al studiilor acumulate, portretul robot al ministrului guvernului Ponta arată cam așa: absolvent de ASE, drept sau inginer, fără studii în străinătate și cu foate puține (nesemnificative) cursuri de specializare în Occident și în țară. Abia unul din trei miniști deține un doctorat (în unele cazuri cu suspiciuni de plagiat – ne referim la Titus Corlățean sau Victor Ponta). Cel mai grav este că majoritatea membrilor cabinetului dețin specializări care nu au nimic de-a face cu domeniul pe care îl au în subordine. Avem ingineri la “dezvoltare” sau economiști fără alte cursuri de specializare puși să atragă fonduri europene. La sănătate, situația este de-a dreptul ridicolă: ministrul a devenit medic rezident în timp ce era parlamentar. De-a dreptul SF este criteriul după care la Ministerul Culturii a ajuns Rozalia Biro. Dânsa e absolventă de chimie și are o pasiune pentru învățământul de la distanță pe care îl frecventează atât de frenetic încât a strâns cinci diplome de acest gen. În plus, la aproape 50 de ani, are o poziție universitară modestă de lector la una dintre cele mai slabe universități din România (potrivit punctajului ISI Thompson, recunoscut internațional). Singurul merit al doamnei Biro și care o califică pentru ocuparea unei demnități foarte înalte este sprijinul politic al UDMR, dar și faptul că Victor Ponta ca și alți premieri de după Revoluție consideră cultura un domeniu periferic numai bun pentru a fi tranzacționat pentru obținerea unor majorități politice.
În Occident, o diplomă obținută la o universitate de prestigiu reprezintă o investiție pe termen lung. Aici, pe lângă rolul educațional, facultatea te ajută să dezvolți o serie de conexiuni prin intermediul colegiilor și a profesorilor de aici. Dragoș Ciuparu, cercetător român, și care a predat la Yale University, mi-a spus-o cât se poate de clar: “Mergi la Yale University nu doar pentru că vei avea cursuri ținute de laureați Noble, ci pentru că de aici se selectează oamenii care vor conduce politic și financiar lumea de mâine. Ca student, vei face parte din frății, vei fi implicat în evenimente cu circuit intern și vei lega prietenii care te pot ajuta să promovezi în cercuri influente. Să nu uităm că aici au studiat printre alții George W Bush, Bill Clinton, secretarul de stat John Kerry”. Ce vrea să spună Dragoș este că în momentul în care Bush ori Clinton ajung în cea mai înaltă poziție în stat își aleg miniștri și colaboatorii plecând de la un criteriu clar – universitatea absolvită și cursurile de specializare urmate ulterior. Parcurgând cv-urile dezolante din punctul de vedere al formării educaționale ale miniștrilor din cabinetul Ponta, observăm că au absolvit universități ce nu se află în primele 600 ale lumii, aflăm că nu au urmat cursuri de specializate obliatorii pentru demnitatea lor și înțelegem că numirile în guvern se fac proape exclusiv pe criterii politice. Pe bază de prietenie, interese și nu pe competență.
Era să fiu nedrept. Dacă miniștrii din guvernele occidentale sunt aboslvenți ai unor universități de top și miniștrii de la noi au un numitor comun. Marea majoritate a lor (dar a fost și cazul politicienilor din executivul Boc) au terminat Colegiul Național de Apărare, o școală cu cicuit închis despre care se știu puține și unde pentru a fi acceptat trebuie să fi nominalizat de instituţii precum: guvern, servicii speciale, partide politice cu reprezentare, administraţia prezidenţială, societatea civilă sau mass media. Altfel zis, o școală de partid și nu una de excelență.
