Nu-mi dau seama cât de mult înseamnă „mică reformă din justiţie” pentru marele public. Nu-mi dau seama nici cât la sută din aleşi cunoşteau amănunţit, la momentul votului, aceste texte, care fac o trecere importantă spre noile Coduri, Penal şi Civil, pregătite pentru finele anului 2011. Experienţa ne-a învăţat că prea puţini parlamentari sunt în temă cu tema din plen. Cert este că, de data aceasta, auspicii fericite au făcut ca demnitarii să dea verde „micii reforme”. De luna viitoare, mandatele de arestare, divorţurile, contestarea amenzilor şi termenele date în procese să vor supune unor norme noi, de natură, măcar teoretic, să dinamizeze actul de justiţie. Aşadar, bilă albă pentru parlamentari (că au votat „pentru”), bilă albă pentru ministrul Justiţiei (în calitatea sa de promotor), bilă albă pentru preşedinte (pentru că a promulgat legea).
Aici se termină cu vestea bună. Vestea proastă e alta: aceste reglementări tehnice sunt un pas important, dar total insuficient pentru confortul justiţiabilului şi pentru aerisirea unui sistem atât de îmbâcsit. Să o luăm cu încetinitorul. În bloc, prevederile „micii reforme din justiţie” au toate un numitor comun: vor diminua gradul de aleatoriu în justiţie, responsabil pentru proceduri, decizii şi timpi de judecare a speţelor cu totul absurde. Repet, acest câştig are la bază o restructurare tehnică. Totuşi, fundamental, degradarea justiţiei din România porneşte nu atât de la chestiuni de ordin tehnic, cât de la vârful sistemului. De la oamenii-cheie şi instituţiile cu rol strategic în administrarea lui, care rămân la butoane şi care fac din justiţie ofranda întâmplării şi a bunului plac. Fără înlăturarea, respectiv restructurarea lor, orice „mică reformă” şi Coduri noi îşi vor atinge rapid limitele. Justiţiabilul va continua să deconteze cu timpul, nervii şi banii lui tarele sistemului, iar ideea de reformă va mai fi o dată ridiculizată.
Exemplar şi actual este cazul apropiatelor alegeri din Consiliul Superior al Magistraturii. Ieri, România Liberă a dezvăluit că, în pofida legilor care trasează clar procedura electorală, dinozaurii de la vârful CSM au decis că se pot cocoţa deasupra. Întâi, norma spune că nu au voie să candideze pentru un nou mandat membrii actualului Consiliu. Ei bine, CSM a hotărât că se poate. Rezultă câmp deschis pentru controversaţii magistraţi Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu, Dan Chiujdea, Cristian Deliorga. Legea mai spune că nu pot participa cei care nu au activat efectiv în instanţa pentru care candidează. E cazul careului Lupaşcu-Deliorga- Chiujdea-Lidia Barac, primii trei detaşaţi în ultimii ani la CSM, ultima prezentă în Ministerul Justiţiei ca secretar de stat. Tot legea stipulează că alegerile generale se fac o dată la şase ani pentru toţi membrii CSM.
Şi aici, surpriză: ca prin farmec, actualul CSM a considerat că mandatele unor magistraţi veniţi pe locurile unora care s-au pensionat sau au demisionat vor expira abia după ce se epuizează mandatul de şase ani. Prin urmare, aceştia vor rămâne şi în componenţa noului Consiliu. Ce spune preşedintele acestui organism faţă cu legile încălecate şi faţă cu dezvăluirile «reacţionare» din România Liberă? Florica Bejinariu, preşedinte: „Aşa a hotărât CSM în plenul său”. Seninătatea acestei doamne poate frapa. Dar biografia ei ne lămureşte cât de cât. Florica Bejinariu din 2010 este aceeaşi cu cea din 2006, care a primit verdict de colaborator al Securităţii, dat de CNSAS primăvara şi retras toamna. Chiar şi aşa, acuzaţiile au curs şi ulterior. Ei bine, cât timp practici precum cele descrise mai sus se perpetuează vioi la vârful justiţiei, tentativele salutare de reformare a sistemului vor fi sufocate rapid. Dar nu contează, pentru că liderii CSM fac din tulburarea de personalitate un cinic atu şi pozează nestingheriţi în arhangheli ai dreptăţii. Dovadă site-ul CSM, care te întâmpină cu un citat din Constituţie: „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei”. Curată imaginaţie, stimate robe!
