In aceasta saptamana, despre economia Romaniei au fost publicate doua rapoarte aparent contradictorii daca ar fi analizate separat. Daca insa le asezam fata in fata, vom ajunge la concluzia ca documentele nu se exclud. In ordine cronologica, primul apartine companiei de consultanta PriceWaterhouseCoopers si sustine ca 26 de institutii de credit straine vor sa intre pe piata romaneasca, iar cel de-al doilea, al Fondului Monetar International, avertizeaza ca adancirea deficitului de cont curent, cresterea preturilor de consum peste limita BNR si intarzierea consolidarii politicilor macroeconomice ar putea determina investitorii sa-si retraga capitalurile din Romania, ceea ce ar pune presiuni si pe cursul de schimb. De altfel, FMI impartaseste punctul de vedere al BNR privind riscul ca in perioada urmatoare sa asistam la o apreciere rapida a leului, ce va fi urmata de o tendinta inversa.
Spuneam la inceput ca cele doua rapoarte de fapt nu se exclud, ci trebuie privite in completare. Este adevarat ca 26 de institutii de credit straine, nu toate avand sucursale in Romania, au anuntat deja Banca Nationala ca intentioneaza sa intre pe piata noastra. La fel de adevarat este ca si alti investitori vor face la fel. Pe de o parte, pentru ca se afla in expansiune, in cautare de noi piete de consum cu potential, iar pe de alta pentru ca plasa de siguranta pe care o ofera Uniunea Europeana acopera astazi si Romania. Nu vor fi nici pe departe printre cei dintai, dat fiind faptul ca investitiile straine in 2006 au depasit noua miliarde de euro. Dar domeniile in care au fost facute nu sunt din sfera productiei, mai mult de jumatate din bani concentrandu-se cu precadere pe servicii financiare si pe comert. Daca adaugam si investitiile imobiliare, ajungem la peste 60-65% din totalul aportului de capital strain direct. Or, toate aceste investitii ruleaza niste fonduri din ce in ce mai mari, care nu au insa acoperirea echivalenta in productie. Aceasta inseamna, pana la urma, ban speculativ si risc inflationist. Cu alte cuvinte, cum leul este apreciat numai din punct de vedere financiar, el se poate deprecia la fel de repede.
De aceea, economia Romaniei trebuie sa fie suficient de puternica, de competitiva nu numai pentru a rezista neaparat unor retrageri masive de capital, ci pentru a mentine aceste investitii in tara. Iar singurul motiv pentru care acesti investitori vor ramane este perspectiva unei cresteri economice durabile. Din pacate, Romania sufera in continuare de lipsa de tehnologie, pe care o cumpara de pe pietele externe intr-un ritm sustinut. De fapt, cea mai mare parte a deficitului de cont curent provine din acest import masiv de tehnologie, care consuma capitalurile necesare cresterii economice. In plus, tara noastra se confrunta cu o scadere constanta a fortei de munca, un procent ridicat din populatia ocupata activand in sectorul de stat si in agricultura, ceea ce limiteaza, din nou, perspectivele unor cresteri economice ridicate. Mai mult decat atat, avem in continuare o structura defavorabila a raportului dintre persoanele active si cele sustinute, adica 4,5 milioane de salariati inregistrati la aproape sase milioane de pensionari. si desi somajul pare sa scada, aceasta dinamica este insotita permanent de o reducere a fortei de munca.
Anul 2006 a fost un an cu o crestere economica de 7,7%. Nemaipomenit, s-ar putea spune. Productivitatea a crescut si ea cu peste 10% , ceea ce iar pare un rezultat exceptional. Dar baza de la care am pornit cu aceste cresteri acum sapte ani, cand a inceput practic restructurarea, este atat de mica incat rezultatele sunt insuficiente pentru tinta pe care o avem: o tara cu adevarat mediu europeana.
In aceste conditii, temerile FMI nu trebuie privite ca o banala carcoteala la tot ceea ce spune sau ceea ce face Guvernul. Orice decizie politica care poate afecta cresterea economica va reduce concomitent si sansele de ridicare a nivelului de trai. Iar prin sintagma "orice" se intelege si anularea datoriilor de sute de miliarde de lei ale societatilor producatoare de energie, si cresterea periodica a salariilor, si cheltuielile aberante din Parlament.
